Pe Magistrala 1 de metrou – Republica-Dristor 2 – a fost pus ieri in circulatie primul tren nou Bombardier, identic cu cele deja existente pe Magistrala 2 IMGB-Pipera. Acesta este primul dintr-o serie de 20 de trenuri noi de metrou destinate magistralelor 1 si 3. Contractul de achizitie incheiat cu firma Bombardier Transportation Suedia are o valoare totala de 110,4 milioane de euro, finantarea fiind asigurata de Banca Europeana de Investitii si Guvernul Romaniei. Capacitatea totala de transport este de 1.200 de persoane pentru fiecare garnitura, numarul de locuri pe scaune fiind de 216.
In afara de confortul sporit, noile trenuri au si avantajul consumului redus de energie electrica. Trenurile sunt asamblate in Romania la Electroputere Craiova, asa cum s-a procedat si in cazul celor 18 garnituri noi destinate Magistralei 2. In cursul lunii octombrie au mai fost livrate doua trenuri, care sunt supuse in prezent testelor de anduranta, iar pana la finele anului vor mai fi livrate doua trenuri. Restul de 15 trenuri vor sosi in cursul anului viitor. Prezent la inaugurare, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, si-a exprimat speranta ca pe noile trenuri nu vor mai aparea desene de tip graffiti, cum se intampla in cazul celor vechi. Directorul General al Metrorex , Liviu Soava, a precizat la randul lui ca multi dintre „artistii” care picteaza garniturile sunt straini, recent fiind depistati cetateni francezi si cehi care se indeletniceau cu acest lucru.