» Seful Directiei Judetene de Tineret, Claudiu Teliceanu, a prezentat raportul de activitate al institutiei pe durata celor trei ani si jumatate cat a ocupat aceasta pozitie.
» Postul sau va fi ocupat curand de Cristina Branzoi, care asteapta.
O parte din centrele de agrement constantene nu functioneaza. Un prim exemplu este dat de centrul de agrement de la Tuzla, care este inchis din anul 2004, apoi taberele de la Eforie Nord si Costinesti. Acestea au fost date in urma cu cativa ani in subordinea a doua firme private, in baza unui proiect de colaborare, pe o durata de 30 de ani. Pentru ca instanta a decis anularea contractelor in cauza, taberele vor reveni la DJT, iar cea de la Tuzla la Primarie. Pentru Costinesti a fost alocata suma de cinci milioane de lei pentru demararea lucrarilor de reparatii si consolidare a cladirii. Cu toate acestea, Claudiu Teliceanu a tinut sa puncteze realizarile sale, precizand ca in 2005, "taberele se aflau intr-o stare deplorabila. In pofida acestui fapt, am reusit sa le amenajam, iar prin aceste amenajari am reusit sa-i facem pe copii sa vina in numar tot mai ridicat".
Mai mult decat atat, daca acum trei ani si jumatate Teliceanu a preluat conducerea DJT cu datorii de circa 20 miliarde lei vechi, acum paraseste institutia fara nici un fel de debite. "Bugetul de anul acesta acopera toate facturile furnizorilor. Avem de incasat cinci milioane de lei de la diversi clienti si inca doua milioane de lei de la Autoritatea Nationala pentru Tineret pentru o serie de proiecte aprobate si neachitate pana acum". Marea sa nerealizare, a precizat Teliceanu, se refera la faptul ca nu a reusit sa infiinteze un centru de informare si consiliere pentru tineret. "Acest lucru se datoreaza unor motive obiective, pe de-o parte, faptului ca a trebuit sa cedam sediul pe care-l aveam inainte, iar pe de alta parte, ca autoritatile locale nu au fost atat de cooperante pe cat ne-am dorit".
Unsprezece serii de copii
Teliceanu a mai declarat ca taberele de la Eforie Sud si 2 Mai sunt pregatite sa-si primeasca turistii. In 2009 sunt asteptate 11 serii de copii, incepand cu data de 17 iunie si pana pe 11 septembrie. Pana la finele lunii in curs, din Constanta vor pleca in judetul Dambovita si Tulcea 154 persoane, in timp ce din tara vor veni la noi 553 persoane. Tinerii sunt din Braila, Galati, Calarasi, Arad, Bihor, Bucuresti. Sejururile sunt de sase zile si costa 57 lei pe zi, in regim all inclusive.