Actuala disputa dintre Rusia si Ucraina, care a condus la o noua oprire in plina iarna a aprovizionarii cu gaze, readuce in centrul atentiei problema sigurantei energetice pentru Romania si alte tari europene. Desi au aparut multe comentarii in ultima vreme pe tema "crizei gazelor", putine analize plaseaza explicit situatia actuala in contextul mai larg si pe termen lung al politicii energetice nationale si europene. Insa unul din putinele merite ale crizei a fost tocmai acela ca a scos in evidenta faptul ca siguranta energetica este o chestiune de acut interes pentru toate tarile Uniunii Europene, iar solutiile viabile pe termen lung nu pot fi decat globale la nivelul Uniunii.
Pe parcursul ultimelor decenii, gradul de independenta energetica a Romaniei a scazut constant, pe masura ce consumul intern s-a marit, iar resursele energetice proprii fie s-au diminuat, fie au crescut cu un ritm inferior. Potrivit Anuarului Statistic, in anii ’60 Romania era un exportator net de resurse energetice primare, in vreme ce in anul 1990 se importau 40% din resursele de energie primara. Gazul natural contribuia in 1990 cu 39,5% la totalul resurselor de energie primara, iar importurile reprezentau 20% din acest gaz. In ultimii ani (dupa 2005) contributia gazului natural in totalul resurselor de energie primara a fost in jur de 32%, importul reprezentand mai putin de o treime din gazul natural utilizat.
Pe total resurse energetice deci, Romania depinde in proportie de aproximativ 10% de importul de gaz natural – o proportie care s-a mentinut relativ constanta in ultimele decenii si care este departe de a constitui o vulnerabilitate majora, avand in vedere si faptul ca in productia de energie electrica gazul poate fi destul de usor inlocuit cu alte resurse precum petrolul.
Totusi, in perioadele de varf ale consumului – lunile de iarna – importurile pot avea un rol critic in asigurarea continuitatii aprovizionarii, existand deci o vulnerabilitate sezoniera. Dar cea mai mare vulnerabilitate a aprovizionarii cu gaz natural a Romaniei decurge din lipsa de diversificare a surselor si cailor de transport – tot gazul importat provine din Federatia Rusa printr-o conducta de transport ce trece prin Ucraina.
Pentru Romania este deci vitala diversificarea la nivelul surselor de aprovizionare cu gaz natural si la nivelul cailor de transport. Exista trei solutii ce pot asigura aceasta diversificare. Prima si cea mai la indemana este cresterea capacitatii de stocare a gazelor in asa fel incat sa fie eliminate deficitele ce apar in aprovizionare in perioadele de varf ale consumului sau in momentele de intrerupere temporara a altor surse de aprovizionare.
Datorita existentei unor rezervoare naturale pe locul vechilor zacaminte epuizate, Romania dispune de conditii favorabile pentru a dezvolta chiar o activitate de stocare independenta care sa deserveasca tarile din jur. In ultimii ani s-au intensificat preocuparile in acest sens si companiile romanesti au planificate investitii pentru extinderea capacitatilor de stocare a gazelor.
O a doua solutie este construirea unui terminal de gaz natural lichefiat (GNL) la Marea Neagra. Lichefierea si transportul maritim al gazului natural cunosc o dezvoltare rapida in ultima vreme, deoarece constituie singura solutie ce asigura o mare flexibilitate in materie de surse de aprovizionare cu gaz – furnizorul poate fi schimbat relativ usor si se poate situa la mare distanta. Se considera ca pe termen mediu solutia GNL poate schimba piata gazului natural, aducand-o mai aproape de caracteristicile pietei petroliere.
Au fost facuti primii pasi catre o astfel de solutie prin initierea unui studiu de fezabilitate pentru un terminal GNL la Marea Neagra.
In sfarsit, a treia solutie care raspunde interesului Romaniei de diversificare a surselor si cailor de aprovizionare cu gaz natural este proiectul Nabucco. Acest proiect, initiat in 2002, prevede construirea unei conducte de transport al gazului natural provenind din regiunea Marii Caspice pana in Austria, trecand prin Turcia, Bulgaria, Romania si Ungaria. Compania romana Transgaz este unul dintre cei sase parteneri angajati in acest proiect – ceilalti fiind OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Botas (Turcia) si, din februarie 2008, RWE (Germania).
Conducta are o lungime de 3300 km. si ar transporta la capacitate maxima 31 miliarde metri cubi pe an. Constructia este proiectata sa inceapa in 2010 si sa fie finalizata in 2013; costul investitiei este estimat la circa 7,9 miliarde euro. Proiectul Nabucco face parte din Reteaua Trans-Europeana de Transport a Energiei si este sprijinit politic si financiar de UE. Statele Unite sustin, de asemenea, politic acest proiect.
