Primul front e cel mai cunoscut: razboiul cu islamo-fascismul. Sintagma, preluata in urma cu un an de presedintele Bush, da anvergura pericolului ce ameninta lumea libera. Nu e doar o lupta armata, ci si una ideologica. Lumea libera are in fata o forta colosala guvernata de o ideologie care viseaza la „Noul Califat”. Ca si fascismul si comunismul, islamo-fascismul nu se foloseste doar de teroare, ci si de subversiunea interna pentru impunerea unui imperiu totalitar. La doar cateva zile dupa ce britanicii au dejucat un atac terorist de proportii catastrofale, comunitatea musulmana din SUA il ataca pe Bush pentru folosirea termenului de „islamo-fascism”, iar liderii musulmanilor din Marea Britanie cereau intr-o scrisoare deschisa schimbarea politicii externe a lui Blair, pe care o considerau responsabila de nebunia atentatorilor. Aceste luari de pozitie au amintit unor analisti si istorici de propaganda antibritanica, profascista din anii '30 si '40.
Un al doilea front al lumii libere se prefigureaza in America Latina. Preocupate de terorismul islamic, SUA au neglijat vecinatatea imediata. Aici Hugo Chavez, liderul unei Venezuele scaldate in petrodolari, preia de la falitul Castro faclia antiamericana. Pompeaza petrol in economia pe butuci a Cubei comuniste si in Bolivia plantatiilor de coca. Ofera adapost gherilelor narco-marxiste cu care presedintele Columbiei, Uribe, se afla intr-un razboi cumplit. Sprijina activ o revenire la putere in Nicaragua a fostului dictator sandinist Ortega. Promoveaza aliante cu Hamas si Hezbollah. Chavez este un oaspete de frunte la Teheran si, chiar daca Venezuela e al saptelea producator mondial de petrol, liderul de la Caracas doreste sa achizitioneze tehnologia nucleara a lui Ahmadinejad. De aceea, comentatorii din America Latina folosesc termenul „islamo-marxism” pentru a defini pericolul cu care se confrunta lumea libera.
Al treilea front e cel mai delicat. Este o falie chiar in interior, deschisa de cei care urasc civilizatia in care traiesc, o considera vinovata de toate relele pamantului, desi beneficiaza din plin de toate avantajele ei. In viziunea noilor „idioti utili”, politica SUA si, mai ales, presedintele Bush poarta responsabilitatea atacurilor teroriste. Documentarul CNN „Pe urmele lui bin Laden” ii creeaza criminalului care a ucis mii de americani un portret romantic-seducator incat pana si liberalul „New York Times” simte nevoia sa ia distanta. Cronica TV a publicatiei americane admite ca unele parti ale documentarului CNN „pot trece drept un film video destinat atragerii de noi recruti pentru Al Qaeda”. Intr-un text publicat recent de „Wall Street Journal”, miliardarul Soros, inainte de a sterge distinctia dintre victime si teroristi, proclama terorismul drept „o abstractie”, „razboiul contra terorismului” drept o „metafora gresita” ce trebuie „repudiata” de vrem sa scapam de spirala violentei. La fel a fost inaintea celui de-al doilea razboi mondial. Churchill avertiza asupra pericolului nazist, a ascensiunii Italiei fasciste si Japoniei militariste, in timp ce britanicii votau „pentru pace” in referendum, iar elita Oxford Union Society adopta o motiune prin care „refuza sa lupte pentru Rege si tara”. Dorinta lui Reagan de a castiga „razboiul rece”, retorica lui impotriva „Imperiului Raului” au fost si ele batjocorite de „idiotii utili” ai anilor '80.
Vestul poate castiga militar, respectiv politic, pe primele doua fronturi. Insa orice succes va fi minat pe al treilea front, din interior. In timp ce elita occidentala se napusteste asupra „inchisorilor CIA” din Europa sau politicilor lui Bush si Blair, Ahmadinejad, adept fervent al credintei siite privind revenirea celui de-al doisprezecelea imam, pregateste concret „confruntarea finala” cu noi, „necredinciosii”.
