Au trecut doua decenii de la revolutia care a schimbat viata tuturor romanilor in mii de feluri, pe care nu le banuiam. Doua decenii de transformari in economie, pe parcursul carora cuvantul "reforma", in numele careia se experimentau diverse politici economice, s-a devalorizat pana la pierderea credibilitatii. In sfarsit, doua decenii de-a lungul carora am fost confruntati cu atatea crize care s-au succedat de la saptamana la saptamana, incat am ajuns sa uitam ce inseamna "normalitate". si totusi, privind inapoi din inaltimea pe care o da prezentul asupra trecutului, cred ca se pot identifica trei perioade distincte ale evolutiei economice, fiecare dintre ele marcata de o criza cu trasaturi specifice. Prima dintre acestea este criza de la inceputul anilor ’90, care a avut o tripla natura.
In primul rand, ea scotea la suprafata dezechilibre majore acumulate in perioada comunista: este suficient sa amintesc faptul ca, potrivit unor estimari, in anul 1990 doar 10 la suta din cantitatea de bani aflata in circulatie isi gasea acoperire in marfuri, iar multe intreprinderi abia se mai mentineau in functiune dupa ani de zile in care lipsisera investitiile sau piesele de schimb pentru intretinerea curenta. In al doilea rand, criza acestei perioade era cauzata de prabusirea vechiului sistem de organizare a economiei. A fost o vreme in care directorii de intreprinderi erau alesi de muncitori si schimbati prin greve si proteste in strada. O perioada in care au disparut centralele industriale, ministerele economice si-au pierdut atributiile si autoritatea, iar comertul exterior s-a destructurat. Pierzandu-si reteaua traditionala de relatii de aprovizionare si desfacere, multe intreprinderi au functionat cu sincope, iar productia a cunoscut cea mai mare scadere din ultimele decenii.
In sfarsit, in al treilea rand, criza inceputului anilor ’90 se datoreaza si primelor masuri de reforma ce vizau transformarea sistemica a economiei, trecerea la economia de piata. De teama ca efectele liberalizarii economiei ar putea avea consecinte sociale negative, s-a adoptat solutia "terapiei graduale". Astfel, de exemplu, preturile au fost liberalizate pentru unele produse, dar au ramas controlate pentru foarte multe altele. Consecinta a fost aceea ca intreprinderile aflate pe lanturi de productie in care preturile materiei prime cresteau in vreme ce preturile de livrare ramaneau fixe au acumulat pierderi tot mai mari. Unele dintre aceste pierderi au fost preluate in sistemul bancar: Banca Agricola, de exemplu, finanta o buna parte din intreprinderile ce produceau paine, oua, lapte, carne – toate, produse cu preturi controlate.
Bancorex era banca prin care se desfasurau importurile de produse energetice pentru toata economia: pentru importul de titei se plateau preturile pietei mondiale, insa pe piata interna benzina si motorina erau vandute la preturi mult mai mici, diferenta acumulandu-se ca pierderi de sute de milioane de dolari in conturile Bancorex. Cu toate aceste dezechilibre, spre mijlocul deceniului 9 economia dadea semne ca incepe sa-si revina: in 1995, cresterea economica a depasit 7 la suta, inflatia a coborat de la maxime de 300 la suta pana la 32 la suta, somajul a scazut la sub 10 la suta, iar salariul mediu depasea 100 de dolari (fata de minimul de 65 dolari inregistrat in 1992).
In 1997 incepe cea de-a doua perioada de criza, cu trei ani succesivi de scadere a PIB cu o valoare cumulata de 12,1 la suta. Desi se desfasoara simultan cu crizele din tarile asiatice si din Rusia, criza din Romania are cauze predominant interne, determinata fiind, pe de o parte, de aplicarea unor masuri de finalizare a reformelor (abia acum se incheie liberalizarea preturilor, de exemplu) si, pe de alta parte, de imposibilitatea mentinerii vechilor mecanisme de finantare a unei economii nerestructurate pana la capat. Sistemul financiar, fragilizat prin politicile anterioare de subventionare ascunsa a economiei, ca si de multe greseli de management sau chiar fraude, trece prin cea mai critica perioada, in care mai multe banci dau faliment sau sunt restructurate. Inflatia ajunge din nou la peste 150 la suta, somajul atinge (in 1999) cel mai inalt nivel, de 11,8 la suta, iar salariul mediu scade din nou la 88 de dolari.
Neincrederea pietelor internationale fata de economiile emergente face foarte dificila finantarea deficitelor, Romania fiind la un pas de a intra in incetare de plati. Situatia nu lasa alte solutii decat o ajustare drastica a deficitului bugetar atat prin reducerea cheltuielilor, cat si prin cresterea impozitelor.
In pofida bilantului negativ cu care se incheie perioada 1997-1999, multe dintre masurile luate atunci au pus bazele perioadei extrem de favorabile incepute in anul 2000. Din anul 2000 pana in 2007, politicile autoritatilor publice din Romania au stat sub semnul aderarii la Uniunea Europeana. Acest obiectiv, care a fost imbratisat de toate fortele politice si de intreaga societate, a permis conceperea si aplicarea celui mai consistent si coerent program de reforma in economie, cu masuri si termene precise impuse de calendarul negocierilor de aderare. S-au facut progrese in restructurarea economiei, prin privatizarea unor societati si sectoare-cheie (SIDEX, Petrom, BCR, Electrica, Distrigaz etc.).
S-au imbunatatit echilibrele macroeconomice, reflectate in scaderea inflatiei, care pentru prima oara dupa 1990 ajunge sub 10 la suta in 2005, sau reducerea deficitului bugetar la 1 la suta din PIB in 2004. Perspectivele tot mai clare de aderare la UE sporesc increderea capitalului strain in economia Romaniei; influxurile mari de capital contribuie la dinamizarea pietei interne, care creste pe toate segmentele – consum, investitii, credite, productie etc. Romania incepe sa fie inclusa printre economiile emergente de mare succes, unul dintre "tigrii" Europei. Dar, ca de obicei, succesul are riscurile sale, unul dintre acestea fiind sentimentul de invincibilitate pe care il provoaca. Tocmai de aceea, o buna perioada dupa ce criza izbucnise la nivel mondial, noi continuam sa credem ca nu vom fi afectati. Desi determinata de cauze externe, criza care ne-a lovit in ultima parte a anului 2008 a fost agravata de excesele acumulate in perioada favorabila anterioara.
Principalele dezechilibre au fost cel extern (ne-am imprumutat in strainatate mai mult decat era cazul) si cel bugetar (am angajat cheltuieli publice peste nivelul veniturilor sustenabile). Aceasta a treia criza pe care am cunoscut-o in ultimii 20 de ani ramane partial cauzata de propriile noastre excese; este insa si prima criza pe care o impartasim cu intregul sistem al economiilor "de piata", ceea ce poate fi interpretat ca o dovada ca ne-am integrat. si, chiar daca somajul a depasit nivelul de 7 la suta, iar salariul mediu ar putea scadea sub nivelul maxim de 519 dolari, atins in 2008, nu putem sa ignoram faptul ca in aceste doua decenii am facut progrese incredibile. si asta ar trebui sa ne dea putina mandrie si toleranta fata de noi insine.
