5.7 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialTrei chilieni au murit, în timp ce sărbătoreau succesul din Copa America

Trei chilieni au murit, în timp ce sărbătoreau succesul din Copa America

Trei persoane au murit în Chile, într-un accident, în timp ce sărbătoreau succesul reprezentativei pregătite de Jorge Sampaoli, care a câştigat în premieră Copa America, au anunţat, duminică, autorităţile chiliene, potrivit Mediafax

Două persoane au decedat şi o alta se află în stare critică, după ce un autoturism a intrat violent într-un grup de suporteri care sărbătoarea victoria favoriţilor. Conform autorităţilor, şoferul a fugit de la locul accidentului.

O a treia persoană a decedat după ce a fost împuşcată în urma unui conflict cu un grup de fani.

Reprezentativa statului Chile a câştigat Copa America pentru prima oară în istorie, după ce a învins, sâmbătă, la Santiago, cu scorul de 4-1, la loviturile de departajare, selecţionata Argentinei, în finala competiţiei.

La finalul celor 90 de minute de joc şi a celor două reprize de prelungiri, scorul a fost egal, 0-0.

La loviturile de departajare pentru Chile au transformat Matias Fernandez, Vidal, Aranguiz şi Alexis Sanchez, iar pentru Argentina a înscris Messi, în timp ce Gonzalo Higuain şi Ever Banega au ratat.

Cele mai citite

Pensia medie lunară a crescut cu 22% în T3, numărul pensionarilor scade ușor

Pensia medie lunară din România a ajuns în trimestrul al treilea al anului 2024 la 2.582 de lei, marcând o creștere de 22% comparativ...

Cătălin Drulă (USR): PSD dă bir cu fugiții, după ce a ruinat țara timp de 3 ani

Drulă a calificat gestul drept „cel mai jos act politic” de după Revoluție Deputatul USR, Cătălin Drulă, a criticat dur, joi, anunţul premierului Marcel Ciolacu...

Moscova afirmă că Ucraina a lansat mai multe rachete americane și britanice

Ucraina a lansat șase rachete americane ATACMS cu rază lungă de acțiune și patru rachete britanice Storm Shadow în regiunea Rostov din sudul Rusiei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă