Experienţa ultimelor cicluri electorale arată că alegerile locale constituie un estimat destul de corect al parlamentarelor din toamnă.
Rezultatul scrutinului recent încheiat prefigurează instaurarea unui sistem politic dominat de două partide: PSD şi PNL au recoltat peste 70% din voturile pentru consiliile judeţene. Pe de altă parte, tendinţele manifestate iniţial în Bucureşti au fost de obicei preluate de restul ţării. Din acest punct de vedere, constituirea USB în principal partid de opoziţie în Consiliul General al Municipiului Bucureşti ar putea fi semnalul că o forţă politică alternativă e pe cale să spargă oligopolul vechilor partide.
Anunţul făcut de Nicuşor Dan în seara comunicării primelor rezultate, de transformare a Uniunii Salvaţi Bucureştiul în Uniunea Salvaţi România, ar trebui să însemne asumarea rolului de „nouă forţă“ la ni-vel naţional. Dacă în toamnă vom putea vorbi despre afirmarea unei alternative reale – sau doar despre irosirea încă unei oportunităţi – depinde de acţiunile noului partid din această vară. Nu puţine sunt primejdiile care-l ameninţă; voi încerca să enumăr câteva, care mi se par iminente.
1. Este un partid fără doctrină. A refuzat în mod programatic orice asociere cu „dreapta“ sau cu „stânga“. Pe bună dreptate, căci (am argumentat aici şi aici) în România de azi noţiunile respective sunt doar nişte etichete aplicate unor grupuri clientelare denumite partide. Riscul constă în faptul că, în lipsa asumării unei viziuni politice închegate (enunţarea câtorva principii de bună guvernare n-o poate înlocui), există tentaţia de a spune oamenilor ce vor ei să audă: că eliminând corupţia vor exista bani pentru orice, că trebuie scăpat de politicieni, că parlamentarii trebuie puşi la muncă 8 ore pe zi şi 5 zile pe săptămână etc. De aici până la populism graniţa e extrem de fragilă.
E greu de crezut că USR se va putea prezenta la alegerile parlamentare fără o adevărată platformă politică. Problema e că, debutând fără o clarificare ideologică, partidul a pornit la drum cu oameni având în comun un civism de bună calitate, dar cu orientări extrem de diverse. Armonizarea lor va fi un demers extrem de
anevoios.
2. USB a funcţionat, până acum, ca un partid centrat în jurul personalităţii excepţionale a liderului. Puţine alte persoane din rândul partidului mai sunt cunoscute publicului (excepţia notabilă fiind Clotilde Armand). Relevant e şi faptul că, cel puţin din perspectiva a ceea ce a putut fi perceput din exterior, deciziile majore de până acum (refuzul propunerii venite de la liberali, transformarea în USR) par să fi fost luate exclusiv de către Nicuşor Dan. Dacă adăugăm şi includerea, în ceea ce a fost prezentat drept imnul partidului, a numelui preşedintelui, lucrurile devin chiar îngrijorătoare.
E drept, au existat raţiuni tactice. Abia înfiinţat, partidul era complet necunoscut publicului, la fel şi candidaţii săi, iar timpul era prea scurt pentru a construi de la zero. Singurul „brand“ utilizabil era Nicuşor Dan şi a trebuit exploatat la maximum. Însă în toamnă sunt alegeri parlamentare, notorietatea preşedintelui de partid e ca şi inexistentă în ţară, continuarea centrării în jurul unei singure persoane nu se mai justifică. În plus, experienţele recente indică faptul că partidele „de lider“ (PP-DD, M10), chiar dacă la un moment dat au repurtat unele succese, au rezistat foarte puţin timp.
3. Avem de-a face cu un partid nou, cu structuri instituţionale extrem de fragile. Acest lucru a devenit vizibil o dată cu incapacitatea de a depune liste complete de candidaţi în toate cele şase sectoare bucureştene, precum şi în insuficienta securizare a voturilor în secţiile de votare. O campanie la nivel naţional presupune o logistică mult mai complexă decât cea desfășurată într-un mare oraş. Există, desigur, alternativa alianţelor cu alte partide recent înfiinţate în ţară şi care au participat (e drept, cu rezultate mai puţin spectaculoase) la alegerile locale. Din păcate, această variantă va face necesară depăşirea unui prag electoral de 10% la nivel naţional (sau pe cel alternativ, 20%, în cel puţin 4 judeţe). Acest prag nu poate fi întrunit fără a obţine voturi în majoritatea judeţelor, ceea ce înseamnă depunere de liste de candidaţi pe baza listelor de susţinători. Or, colectarea de semnături presupune organizaţii locale puternice.
Pe aceeaşi linie de vulnerabilitate se înscrie faptul că, în cea mai mare parte, membrii USB sunt oameni care au la activ realizări profesionale remarcabile, ceea ce a constituit, în ochii electoratului, un argument substanţial pentru a le acorda încrederea. Dezavantajul e că, tocmai pentru că au la activ cariere importante, puţini dintre ei vor accepta să devină politicieni „cu normă întreagă“. Ei au reuşit cu mari eforturi şi sacrificii să participe la o campanie de două luni, dar un partid cu anvergură naţională presupune un aparat organizatoric profesionalizat.
Luată în parte, fiecare dintre aceste primejdii nu ar fi insurmontabilă. Însă mai sunt doar trei luni (de vară, în principiu de vacanţă) până la intrarea în campania pentru alegerile parlamentare. Principalul adversar al confirmării, în noiembrie, a promisiunilor din iunie va fi timpul.