– Pentru ca "U" Cluj sa se scape de retrogradare, tehnicianul spune ca echipa sa trebuie sa se claseze la mijlocul clasamentului acestui retur
Sansele ca universitatea Cluj sa scape de retrogradare se micsoreaza etapa cu etapa. Elevii lui Alpar Meszaros au pierdut cu Gloria Bistrita, miercuri, si vor da piept cu Dinamo Bucuresti, maine. Tehnicianul lui "U" a facut, insa, un calcul simplu prin care reiese ca "sepcile rosii" au nevoie ca, intr-un clasament al acestui retur, sa se claseze pe locurile 6-7 pentru se putea salva. "Daca ar incepe acum campionatul, noi ar trebui sa strangem un numar de puncte care sa ne permita sa terminam pe un loc de Cupa UEFA la final. Coroborate cu punctele stranse in tur, ar trebui sa ne ajute sa ramanem in Liga I si la anul. Este necesar sa ne clasam cam pe-acolo unde se afla Vasluiul sau Urziceniul in acest moment. Mai sunt 30 de puncte in joc si, din punctul meu de vedere, avem chiar si 100% sanse de a ne salva", a declarat, ieri, Meszaros.
Universitatea Cluj se afla, in acest moment, pe ultimul loc in clasament, iar unul dintre motivele principale este considerat a fi lipsa norocului. "Mi-as dori sa avem si noi mai mult noroc. Sa nu jucam nimic tot meciul si sa castigam sau sa avem parte de cate un autogol din partea adversarilor. Suntem o echipa ghinionista. E adevarat, am pierdut si multe puncte aiurea. Eu nu imi reprosez nimic, insa, in aceste meciuri pentru ca ocazii ne cream, iar faptul ca nu o bagam in poarta vine doar din valoarea jucatorilor", explica tehnicianul Universitatii.
Alpar Meszaros s-a declarat nemultumit de atacantul Dorin Goga care, spune el, dupa meciul castigat de "U" in fata Rapidului a urmat o scadere de forma pentru vedeta "studentilor". De asemenea, "Rata" se bazeaza la fiecare meci pe un nucleu de jucatori care sunt indispensabili in acest moment. "Este clar ca la Universitatea exista titulari indiscutabili. Este vorba despre acei fotbalisti care au jucat in toate partidele pana acum. Meciul pierdut cu Gloria ne poate motiva sau ne poate darama. Insa, din acest punct de vedere ne ajuta partida cu Dinamo, deoarece fotbalistii se incurajeaza altfel pentru meciurile tari", a incheiat, optimist, Meszaros.
SUSPENDARI
In partida cu Gloria Bistrita, jucatorii Fabio Bilica si George soltuz au incasat al patrulea cartonas galben si sunt suspendati pentru meciul cu Dinamo. Oficialii Universitatii au declarat, insa, ca soltuz are mari sanse sa joace pentru ca avertismentul de la finalul meciului cu Dacia Mioveni i-a fost adresat lui Silvasan si nu fostului jucator al Timisoarei. "Din cate se pare, la FRF apare Silvasan cu acest cartonas, asa ca exista sanse importante sa il folosim pe soltuz cu Dinamo", a spus antrenorul Alpar Meszaros.