7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialTraseistii electorali risca pedeapsa cu inchisoarea

Traseistii electorali risca pedeapsa cu inchisoarea

Printr-o ordonanta de urgenta, cei care voteaza de mai multe ori vor putea fi dovediti. Astfel, traseistii de la referendum risca intre 6 luni si 5 ani de inchisoare.

Pentru a limita posibilitatea de fraudare a referendumului prin votul multiplu, Asociatia Pro Democratia (APD) si Ministerul Internelor si Reformei Administrative (MIRA) au convenit ca listele permanente si speciale sa fie arhivate, iar listele suplimentare sa fie stocate intr-o baza de date computerizata. Toate acestea se vor realiza fie prin amendarea legii referendumului, fie a legii alegerilor parlamentare. Numele persoanelor care au votat pe listele permanente vor fi comparate aleator cu cele de pe listele suplimentare pentru a se vedea daca au votat de mai multe ori, urmand apoi sa fie incepute actiunile penale impotriva lor. Presedintele APD, Cristian Pirvulescu, spune ca rezultatul convorbirilor avute cu Ministerul de Interne "e un compromis care ne asigura ca frauda va fi limitata, iar votul multiplu va fi complet eliminat. Este un inceput foarte bun". Pe de alta parte, avertizeaza Pirvulescu, pericolul de fraudare a referendumului nu este complet eliminat. "Vor pleca cu urna mobila pe ulita si vor intreba cine vrea sa mai voteze". Totusi, precizeaza Pirvulescu, nu se va putea fura atat de mult ca prin metoda votului multiplu. "Daca diferenta intre DA si NU va fi semnificativa, frauda nu va afecta rezultatul votului". El a avertizat ca are "o simpatie speciala" pentru judetul Ilfov, care va fi verificat integral de APD. Alte judete aflate pe lista neagra sunt Gorj si Vrancea. Demersul APD este justificat de faptul ca la alegerile din 2004 s-au inregistrat in judetele cu pricina cele mai multe probleme.

AVERTISMENT
Legea 373/2004 art. 103 alin. 1: "Fapta unei persoane de a vota (…) de doua sau mai multe ori (…) constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani". Avand in vedere aceasta prevedere, reprezentantii APD spera ca votul multiplu va fi complet eliminat. Singurul care mai ridica probleme fiind votul dublu, mai greu de depistat.

Cele mai citite

Percheziții în Prahova: 100 kg de articole pirotehnice confiscate, două persoane audiate

Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost confiscată, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale Polițiștii prahoveni au efectuate joi dimineață trei percheziții domiciliare...

Lotul 1 al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, deschis traficului pe 23 decembrie

Luni, 23 decembrie, Lotul 1 al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, între Dumbrava și Mizil, va fi deschis circulației publice fără restricții. Anunțul a...

Percheziții în Prahova: 100 kg de articole pirotehnice confiscate, două persoane audiate

Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost confiscată, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale Polițiștii prahoveni au efectuate joi dimineață trei percheziții domiciliare...
Ultima oră
Pe aceeași temă