Societatea Transport Public si Servicii (TPS) Suceava, care asigura transportul de persoane pe raza municipiului resedinta de judet, a intrat in procedura de faliment. TPS, al carei unic actionar este Consiliul Local Suceava, are datorii imense, masinile sunt intr-un grad ridicat de uzura si nu mai fac fata cerintelor unui transport public civilizat. Astfel, dupa ani de agonie, restructurari de personal si salarii intarziate, instantele judecatoresti s-au pronuntat asupra intrarii in faliment a TPS, iar la conducerea societatii a fost numit un administrator judiciar, SC Management Reorganizare Lichidare SRL Iasi, care se va ocupa de lichidarea totala a acesteia, pana la data de 3 octombrie 2005. Directorul societatii, Adrian Smochina, a depus o contestatie la decizia de faliment, insa aceasta a fost respinsa. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat ca era de asteptat luarea unei decizii de intrare in faliment a TPS, fapt pentru care se lucreaza la infiintarea unei noi societati de transport public local, TPL. „Nu trebuie sa intram in panica din cauza desfiintarii TPS-ului, ci trebuie sa acceleram punerea pe roate a noii societati. Tocmai de aceea Adunarea Generala a Actionarilor TPL trebuie sa se intruneasca rapid si sa aprobe transferul mijloacelor de transport de la TPS la TPL, pentru ca acestea sunt ale Primariei Suceava”, a declarat primarul, care a mentionat ca o parte din angajatii TPS vor fi angajati la societatea nou-infiintata. Mai mult, primarul a declarat ca parcul auto al noii societati de transport public local, TPL, va fi imbogatit cu 15 autobuze noi, pentru care Primaria Suceava a organizat deja licitatia de achizitionare. Actiunile noii societati de transport public vor fi detinute in proportie de 60% de Primaria Suceava, iar restul de 40% va fi impartit in mod egal intre SC Termica SA (societatea care asigura serviciile de termoficare in municipiu) si SC ACET SA (societatea care asigura serviciile de apa-canal).