3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialTransportatorii români cer Guvernului ca legea din România să se aplice și...

Transportatorii români cer Guvernului ca legea din România să se aplice și în Germania

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) cere Guvernului să solicite autorităţilor germane introducerea unui moratoriu pentru transportatorii români privind aplicarea legii salariului minim din Germania. În acest moment, pentru fiecare oră lucrată de un șofer român pe teritoriul german se va aplica salariul minim din Germania, și nu cel din România, iar amenda pentru nerespectarea acestei prevederi poate ajunge până la 500.000 euro, informează Mediafax.

"Având în vedere însă că procedura de pre-infrigement a Comisiei Europene este de durată, iar legea salariului minim din Germania este deja în vigoare de la data de 01.01.2015, solicităm Guvernului României să se alăture demersurilor celorlalte guverne europene și să solicite Guvernului Germaniei sã introducã un moratoriu pentru transportatorii români privind aplicarea legii salariului minim din Germania, având în vedere că aceștia reprezintă companii care nu sunt stabilite în Germania", se arată într-un comunicat transmis de UNTRR.

Germania a introdus, de la 1 ianuarie, salariul minim, în valoare brută de 8,5 euro pe oră, aplicat și în cazul șoferilor profesioniști străni care efectuează operațiuni de transport internațional de marfă și persoane către și din Germania, cabotaj sau tranzit pe teritoriul ţării.

În prezent, serviciile Comisiei Europene (CE) au lansat o investigație detaliatã cu privire la noua lege germanã și sunt în curs de inițiere, foarte curând, a procedurii de pre-infringement, menţionează UNTRR.

CE a solicitat autoritãților germane clarificări în legătură cu obiectivele, temeiul juridic și mecanismele de punere în aplicare a acestor dispoziții naționale în transportul internațional.

Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) are peste 13.000 membri – operatori care efectueazã transporturi interne și internaționale de marfã și persoane.

Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă