7.2 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024
AcasăSpecialTranselectrica nu poate da încă dividende suplimentare. Sebastian Bodu, fost șef al...

Transelectrica nu poate da încă dividende suplimentare. Sebastian Bodu, fost șef al ANAF, a atacat decizia

Guvernul mai are de așteptat cele 170,8 milioane de lei pe care le-a cerut din fondul de investiții al Transelectrica. Un fost șef al Fiscului, Sebastian Bodu, a atacat în justiție hotărârea.

Acționarii Transelectrica au aprobat pe 16 octombrie, la solicitarea Ministerului Economiei, acordarea unor dividende suplimentare de 170,79 milioane lei din rezervele constituite pentru investiții.

„Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA informează acționarii și investitorii că pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Civilă, se află înregistrat spre soluționare dosarul nr. 39867/3/2017 având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii AGA nr. 11 din data de 16 octombrie 2017. Prin cererea formulată, reclamantul, domnul Sebastian Bodu, solicită emiterea unei ordonanțe președințiale împotriva Transelectrica S.A., prin care să se dispună suspendarea hotărârii AGA nr. 11 din data de 16.10.2017 până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare pe dreptul comun. Hotărârea AGA menționată a fost atacată și cu acțiune în anulare pentru nelegalitate, după cum susține domnul Sebastian Bodu, însă până la acest moment companiei nu i-a fost comunicată, fiind în procedura preliminară de regularizare a cererii”, a anunțat compania într-un comunicat transmis BVB.

În situația în care se admite cererea reclamantului, ordonanța președințială este executorie, cu consecința suspendării efectelor Hotărarii AGA nr. 11/16.10.2017. „În această ipoteză, Transelectrica SA va putea să declare apel în termen de 5 zile de la pronunțare și să solicite suspendarea executării până la judecarea apelului numai cu plata unei cauțiuni. În ipoteza în care s-ar respinge apelul, efectele Hotărârii AGA se vor suspenda până la soluționarea definitivă a dosarului având ca obiect acțiune în anulare introdusă pe calea dreptului comun”, se mai arată în comunicatul Transelectrica.

Guvernul a cerut în această toamnă celor mai mari companii din subordine, Transelectrica, Transgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica etc., să plătească dividende suplimentare, sperând să strângă suplimentar la buget peste 2 miliarde de lei.

Înainte de decizia AGA, unde Ministerul Economiei are rolul dominant, Transelectrica a anunțat investitorii că va fi nevoită să se împrumute pentru a-și finanța investițiile. „Dacă sursele proprii ale companiei (fonduri aferente conturilor de rezerve) nu mai pot fi folosite în scopul finanţării investiţiilor, datorită utilizării acestora sub formă de dividende, singura soluţie rămasă este angajarea în regim de urgenţă a unor finanţări noi din surse atrase, ca să se compenseze în mod corespunzător sursele proprii care nu vor mai fi disponibile după redistribuire”, se arată într-o notă a companiei.

Aseară, o avarie produsă în rețeaua Transelectrica a lăsat mai multe cartiere din Capitală nealimentate. „Avaria a avut loc, miercuri 1 noiembrie, la ora 16.40, în staţia electrică 220/ 110 /10 kV Fundeni, fiind afectate mai multe cartiere din zona de est şi de nord a Capitalei. Până la ora 17.40 au fost realimentaţi în mod operativ toţi consumatorii afectaţi”, a transmis compania într-un comunicat de presă.   

Cele mai citite

Olaf Scholz vrea devansarea votului de încredere în guvern. Ar putea deschide calea pentru alegeri anticipate în Germania

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că ar putea fi dispus să devanseze votul de încredere programat inițial pentru 15 ianuarie, deschizând astfel perspectiva...

Salvamontiştii avertizează turiştii: Echipamente adecvate şi precauţii pentru un weekend la munte cu vreme extremă

Salvamontiştii recomandă turiştilor care doresc să petreacă acest final de săptămână la munte să se pregătească pentru condiţii meteo severe, cu temperaturi scăzute, vânt...

Super-bogații cu averi de peste 100 de milioane de dolari; Londra și Paris în top, iar România își are proprii miliardari

Potrivit estimărilor New World Wealth, în prezent există 29.350 de persoane în întreaga lume cu averi de peste 100 de milioane de dolari, Londra...
Ultima oră
Pe aceeași temă