4.3 C
București
luni, 4 noiembrie 2024
AcasăSpecialTramvaiele circulă din nou pe strada Renaşterii

Tramvaiele circulă din nou pe strada Renaşterii

În România sunt şi constructori care termină lucrările mai devreme. La Arad, o lucrare de investiţii va fi finalizată în avans cu cinci luni, iar la reabilitarea podului Traian, circulaţia pe pod va fi reluată mai repede.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă a declarat că lucrarea de investiţii de pe strada Renaşterii din cartierul Micălaca, care ar fi fost, conform planurilor, terminată abia în primăvara viitoare, va fi gata cu aproape jumătate de an mai devreme. Astfel, traficul tramvaielor pe această stradă, oprit pe perioada lucrărilor de reabilitare, a fost reluat de ieri, cu câteva luni mai devreme decât a fost programat. Urmează turnarea stratului asfaltic pe o bandă de mers a şoselei, care va fi finalizat în timp relativ scurt. Locuitorii circulă deja pe stradă şi spun că nu s-au aşteptat ca totul să se finalizeze atât de repede. În urmă cu câteva săptămâni, în cadrul acestor lucrări a fost afectată o conductă de apă care alimentează Aradul şi comunele din jur cu apă potabilă, avaria lăsându-i fără apă pe arădeni aproape o zi întreagă.

Podul Traian, circulabil din noiembrie

Şi pe podul Traian din Arad circulaţia tramvaielor va fi reluată în luna noiembrie, mai repede decât prevedea proiectul. Soluţia salvatoare care îi încântă pe arădeni că vor putea circula pe pod a venit ieri: tratamentul anticoroziune la asfaltul de pe pod va fi realizat abia anul viitor.

Cele mai citite

Români blocați în aeroportul Malmo, nevoiți să doarmă pe ciment

Avionul, care ar fi trebuit să decoleze de pe aeroportul suedez sâmbătă seara, a rămas la sol din cauza unei defecţiuni tehnice Peste 200 de pasageri...

Maia Sandu, discurs triumfal: Dragi moldoveni, ați oferit o lecție de democrație demnă de a fi scrisă în manualele de istorie

Maia Sandu a obținut victoria în alegerile prezidențiale din Republica Moldova cu 55,15%, un avans cu circa 10 procente în fața lui Alexandr Stoianoglo,...

Corporații japoneze investesc masiv în energia verde din România

Presa japoneză vorbește despre trilioane de dolari destinați investițiilor în proiecte de decarbonizare Publicația niponă Nikkei scrie că Japonia și România intenționează să investească “trilioane...
Ultima oră
Pe aceeași temă