Daca mai au putina rabdare si nu il suspenda din nou, gand la care par sa saliveze de pe acum, bunii prieteni Ion Iliescu si Crin Antonescu s-ar putea sa-l vada pe Traian Basescu trecut pe linie moarta in scurta vreme, iar asta de catre cine se asteapta mai putin: de catre PDL.
Exista in politica anglo-saxona un termen intraductibil in romana, "lame duck", pe care l-am aproximat prin expresia "presedinte de paie". In Statele Unite, de exemplu, un "lame duck president" este un presedinte aflat la final de mandat (de obicei, al doilea), care nu mai are puterea sa isi impuna initiativele politice. In cazuri mai grave, atunci cand presedintele nu mai ofera nici un avantaj electoral partidului din care provine sau, mai rau, devine o povara de imagine, asa cum s-a intamplat cu George W. Bush, presedintele poate fi fortat la conditia reala de "lame duck" inca din timpul mandatului. Pentru a minimiza pierderile, partidul isi cauta alti lideri si isi formuleaza alte prioritati. Daca agenda prezidentiala nu reflecta aceste prioritati, atunci liderii factiunilor partidului din Congres nu vor ezita sa submineze initiativele presedintelui si sa voteze chiar alaturi de opozitie daca seful de la Casa Alba nu accepta noul echilibru de putere.
Presedintele ramane formal seful statului, dar i se permite sa aiba atata putere cat sa nu dauneze partidului: un presedinte izolat, un presedinte de paie. In America, presedintele asuma in mod firesc conducerea – chiar daca informal -– a partidului din care provine si, de aceea, realizarea unei opozitii interne puternice este un lucru exceptional care se produce in conditii exceptionale. La noi, unde presedintelui i se interzice printr-o prevedere inepta a Constitutiei sa fie membru de partid, iar acesta nu are, formal, nici un cuvant de spus in structurile de conducere ale partidului, exista sanse foarte bune ca presedintele Basescu sa fie izolat politic in eventualitatea unui divort intre agenda prezidentiala si cea a partidului de guvernamant.
Faptul ca nu va mai putea candida pentru un nou mandat, precum si faptul ca a facut si greseala sa anunte prematur (din nou, acest pacat al declaratiilor pripite) ca dupa incheierea mandatului nu va reveni in viata politica de partid ii va determina pe liderii actualului PDL sa isi puna serios problema in ce masura merita sa sustina initiativele politice ale presedintelui daca acesta nu mai poate functiona ca locomotiva electorala.
Confruntarea se va da pe terenul "reformei statului", tema cu care Traian Basescu a castigat alegerile si la care PDL s-a raliat declarativ. O reforma reala care sa nu se rezume la Parlament unicameral si la reducerea numarului de parlamentari, ci sa mearga in profunzimea institutiilor, in sensul debirocratizarii, profesionalizarii si depolitizarii aparatului de stat, nu poate fi facuta decat de un partid modern, bine si flexibil organizat in teritoriu, cu optiuni doctrinare clare, din care sa rezulte initiative politice coerente, si, mai ales, cu lideri credibili si profesionisti. Or, exact acestea sunt elementele de reforma a partidului propuse de Cristian Preda si Monica Macovei. Cu alte cuvinte, aripa reformista este cea care promoveaza in interiorul PDL agenda presedintelui.
Nu este o surpriza ca adversarii declarati ai restructurarii partidului sunt tocmai dinozaurii fesenisto-pedisti, grupati in jurul baronilor locali de tip Sorin Frunzaverde, Ioan Oltean sau Petru Filip ori ai protectorilor lor de la centru, Vasile Blaga sau Elena Udrea. Pentru acesti oameni, pentru care organizatia locala PDL si administratia locala de stat se confunda intre ele si reprezinta principala sursa de putere si de bani, initiativele reformatoare sunt o amenintare mortala. Specia lor ar risca extinctia. Bineinteles, nu in felul acesta isi justifica ei pozitia, ci prin nevoia de "clarificare doctrinara". Cum majoritatea reformistilor provin din aripa liberala a partidului si din societatea civila, personaje precum Frunzaverde sau Filip s-au trezit sa ceara (cu suportul solid al unui Blaga) eliminarea componentei liberale (impure) a partidului si redefinirea acestuia ca partid pur crestin-democrat.
In primul rand, este de remarcat reflexul autoritarist al acestor lideri locali, care se arata mai curand dispusi sa anihileze factiunile disidente in loc sa incurajeze dialogul doctrinar. In al doilea rand, este clar ca asumarea unei doctrine crestin-democrate "pure" este un nonsens, in conditiile in care toate partidele populare din Europa (inclusiv crestin-democratia germana) contin curente liberale si conservatoare consistente. In plus, in conditiile in care numeri printre adversari un partid liberal care numai datorita propriilor greseli nu a ajuns sa domine dreapta romaneasca, ultimul lucru pe care ar trebui sa ti-l doresti este sa-ti alienezi curentul liberal. In al treilea rand, in PDL exista liberali remarcabili, teoreticieni si economisti de prim rang si usor recognoscibili, exista membri si simpatizanti cu voci distincte care sunt mai curand conservatori, dar lipsesc cu desavarsire teoreticienii si practicienii crestin-democratiei.
In strategia politica a grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, prima dintre prioritatile enuntate este "crearea unei Europe a valorilor". O dezbatere despre valori in Romania este mai mult decat necesara. Avem nevoie sa discutam despre valorile familiei, despre traditia crestina si secularism si despre rolul Bisericii in promovarea acestor valori familiale si a coeziunii comunitatii locale. Dar cat de caraghios ar fi sa ne angajam intr-o dezbatere despre valorile crestine si despre cum pot acestea sustine notiunile de libertate, egalitate, stat de drept si democratie cu Sorin Frunzaverde si Ioan Oltean? Ceea ce ne aduce la punctul al patrulea: este cu totul revelator faptul ca intre aparatorii puritatii doctrinare "populare" se regasesc aproape exclusiv personaje la limita analfabetismului ideologic.
Or, tocmai aceasta forta redutabila din interiorul PDL este cea mai susceptibila sa se asocieze coalitiei statu quo-lui PSD-PNL si sa torpileze reformele care le ameninta conditia. Acestia sunt cei mai buni aliati ai lui Iliescu&Antonescu in anihilarea politica a lui Traian Basescu.
Deocamdata presedintele are aliati puternici. In primul rand, electoratul (e de presupus ca si la Resita, Bistrita sau Oradea alegatorii au votat Basescu, nu baronii pedelisti). In al doilea rand, presedintele are inca de partea sa o alianta influenta formata din intelectuali publici, jurnalisti si cetateni angajati in dezbaterea publica in spatiul virtual, care pot crea un curent de opinie puternic in favoarea actiunilor reformiste.
Dar acest credit este limitat. Presedintele si-a prezentat deja prioritatile de politica externa, dar a ezitat sa faca publica agenda interna a celui de-al doilea mandat. Aceasta este o greseala. Traian Basescu trebuie sa formuleze cat mai clar si cat mai repede prioritatile reformei statului pe care a promis-o. Daca asta inseamna razboi politic, inclusiv cu oamenii propriului partid, asta e. Mai bine o infrangere onorabila decat un presedinte de paie.
