6.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialTraian Băsescu: Nu imi doresc cetățenia Republicii Moldova

Traian Băsescu: Nu imi doresc cetățenia Republicii Moldova

Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, luni, în cadrul emisiunii X-press, de la B1 Tv, despre recenta vizită pe care a făcut-o în Republica Molodva.

Fostul șef al statului a precizat că,în Moldova este foarte cunoscut, și de cei care se opun mersului spre Europa, și de unioniști, și de pro-europeni.

”Nu am o problemă de recunoaștere acolo, cum nu cred că am în multe țări din Europa, după zece ani de participări la Consiliul European”, a precizat fostul șef al statului.

Traian Băsescu a precizat, cu această ocazie că nu dorește să își ia cetățenia Republicii Moldova și cu atât mai puțin să redevină președintele României, în contextul unei eventuale uniri a celor două țări.

”Sunt speculații de oameni lipsiți de responsabilitate. Cele două țări se vor uni de voie sau de nevoie”, a precizat Băsescu. 

Cele mai citite

COREPER a agreat extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei de la 1 ianuarie 2025

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a salutat miercuri decizia ambasadorilor din COREPER privind extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei. „Salut decizia...

Managerii estimează creșteri de prețuri în mai multe sectoare economice în următoarele trei luni

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat joi tendințele privind activitatea economică pentru următoarele trei luni, care indică creșteri ale prețurilor în sectoarele industrial,...

Ucraina lovește un depozit de muniție al Rusiei, lângă Vovceansk

În ziua 1008 de război, Ucraina a distrus un depozit de muniție al Rusiei, situat lângă Vovceansk și a atacat cu drone o bază...
Ultima oră
Pe aceeași temă