Într-un interviu acordat de Traian Băsescu pentru „România liberă“ şi Radio Europa Liberă înainte de a pleca spre Chişinău, şeful statului român a declarat că Republica Moldova ar putea ajunge din urmă România în viitorii 10-12 ani şi tot atâţia ani i-ar fi necesari pentru a deveni ţară membră a Uniunii Europene. Abia după ce trece de acest prag s-ar putea pune problema reunificării, crede Traian Băsescu, sigur de faptul că Republica Moldova va semna în luna noiembrie, la Vilnius, Acordul de asociere şi Acordul de liber schimb cu UE. Pentru prima dată după foarte multă vreme, Traian Băsescu vorbeşte în acest interviu cu înţelegere despre “interesul legitim” al Moscovei în Republica Moldova, precizând că nu sunt “deranjante” “presiunile pe care le face Rusia în Republica Moldova”. Preşedintele român nu crede, pe de altă parte, că UE va repeta “eroarea pe care a făcut-o în cazul Ciprului” şi cu Moldova, adică integrarea nu va putea avea loc câtă vreme Transnistria va continua să joace rolul unei enclave. Traian Băsescu precizează că nu au loc tratative bilaterale româno-ruse legate de soarta Republicii Moldova şi că “există un prag de neîncredere între Bucureşti şi Moscova”. Cât priveşte negocierile referitoare la scoaterea intermediarilor de pe traseul importului de gaz rusesc, preşedintele crede că aceste negocieri ar putea să mai dureze cel mult doi-trei ani: după aceea România nu va mai fi interesată de acest subiect, fiindcă va scoate suficient gaz din Marea Neagră încât va deveni ţară exportatoare.
În aceste zile are loc la Viena o nouă rundă de negocieri între Chişinău şi Tiraspol în formatul 5+2 (Transnistria, Republica Moldova, Ucraina, Rusia, OSCE, SUA, UE). De ce credeţi că, după atâţia ani, aceste negocieri nu au nici un rezultat?
Traian Băsescu: Pentru că cei de care depinde rezultatul nu vor să rezolve problema sau vor să o rezolve altfel decât Chişinăul, actorul care trebuie să decidă: nici Federaţia Rusă, nici Ucraina, nici SUA, UE nu pot decide în locul Chişinăului asupra integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Or, poziţia Republicii Moldova nu este încă acceptată de toate părţile.
Transnistria nu este, pe de altă parte, un teritoriu istoric al Republicii Moldova.
T.B.: Nu aş intra în chestiuni istorice. Când Republica Moldova şi-a declarat independenţa, Transnistria era parte a acesteia. Despre acest lucru discutăm.
O serie de analize făcute de experţi sugerează că viitorul Republicii Moldova ar fi mai uşor fără Transnistria.
T.B.: Eu nu fac analize pe teritotriul altui stat. Spun doar că aşa cum i s-a recunoscut, în mod internaţional, independenţa, aşa ar trebui să rămână.
Transnistria pare o povară pentru Republica Moldova chiar şi în cursa pentru UE.
T.B.: Nu neapărat. Chişinăul are obligaţia să lupte diplomatic pentru fiecare palmă de pământ care-i aparţine, indiferent care au fost aranjamentele administrative în interiorul fostei URSS.
Lunar, pensionarii din Transnistria îşi primesc banii de la Moscova, datoriile Transnistriei faţă de Rusia se ridică la 4 miliarde de euro, în această enclavă se află peste 20 de mii de tone de armament. De ce ar abandona Rusia Transnistria?
T.B.: Din respect pentru dreptul internaţional. Ori de câte ori întrebi un oficial rus, de orice nivel, vei afla că Rusia susţine integritatea Republicii Moldova. E diferenţa dintre vorbă şi faptă.
E o diferenţă mare.
T.B.: Consistentă.
Vicepremierul rus Dimitri Rogozin spunea, nu demult, că Rusia va menţine trupe în Transnistria până la soluţionarea conflictului îngheţat. România este de acord cu această decizie?
T.B.: România solicită de multă vreme aplicarea deciziei de la Istanbul din 1999, în baza căreia Federaţia Rusă trebuie să-şi retragă trupele şi armamentul.
Nu s-a întâmplat nimic din toate acestea şi, în plus, Moscova a ameninţat că va reînnoi echipamentul militar din această zonă.
T.B.: Este exact despre ce vrobeam mai devreme: diferenţa dintre vorbe şi fapte.
Se poate întâmpla ceva care să schimbe lucrurile?
T.B.: Da, cred că Moscova ar putea să fie rezonabilă în raport cu Republica Moldova şi să lase decizia ca viitorul acestei ţări să fie hotărât la Chişinău, nu la Moscova, nu la Bruxelles, nu la Bucureşti sau la Washington.
Aveţi semnale că Moscova ar putea fi “rezonabilă”?
T.B.: Nu, nu am.
Şi atunci, pe ce vă bazaţi optimismul?
T.B.: Pe dreptul internaţional: mai devreme sau mai târziu, toţi trebuie să înţelegem că respectarea dreptului internaţional este condiţia de a ne respecta pacea.
Regulile dreptului internaţional funcţionează şi acum.
T.B.: Da şi am avut conflict în Transnistria când nu s-a respectat. Să sperăm că vom înţelege cu toţii respectarea acestor reguli, şi ţările mai mari, şi cele mai mici.
La Chişinău se vorbeşte tot mai des în ultima vreme despre un scenariu provocator al Kremlinului, cunoscut ca “planul anti-Vilnius” prin care Rusia ar încerca să blocheze semnarea Acordului de asociere Republica Moldova-UE. Ar putea avea succes acest plan?
T.B.: Categoric nu. La Vilnius se va parafa Acordul de asociere şi cel de liber schimb.
Nu şi Acordul de liberalizare a vizelor?
T.B.: Republica Moldova este destul de avansată din acest punct de vedere. Este povestea de succes din Parteneriatul Estic.
A existat şi în Republica Moldova un hiatus în perioada crizei politice de acum câteva luni; între timp, o serie de provocări au fost lansate deja de Tiraspol, iar Vocea Rusiei, oficiosul puterii de la Moscova, anunţă că este vorba despre “iminente ostilităţi armate”.
T.B.: Sperăm să nu se întâmple aşa ceva. Vocea Rusiei foloseşte o propagandă agresivă, despre care cred că nu este întotdeauna politica oficială a Moscovei. În acelaşi timp, hiatusul din perioada crizei politice nu trebuie să ne mire: România este un stat democratic mult mai consolidat şi am avut o criză mai profundă decât cea din Republica Moldova. Criza de peste Prut a fost o simplă neînţelegere între partidele Alianţei pentru Integrare Europeană pe distribuirea unor funcţii; criza de la noi a fost o lovitură de stat. Nu i-aş critica pe moldoveni, când la noi, stat membru al UE, s-au întâmplat lucruri mult mai grave.
Credeţi că în criza politică din Republica Moldova au intervenit mai mult sau mai puţin direct şi alte puteri din zonă, cum ar fi Rusia?
T.B.: N-aş specula. De ce ne-am lega de alţii, când noi am fost atât de implicaţi în a-i convinge pe politicienii moldoveni să refacă Alianţa. Opţiunile politice sunt ale fiecărui stat. Nu pot critica alte intervenţii pentru că ni s-ar putea spune: voi de ce aţi contribuit la înţelegerea părţilor? Cred că noi am făcut un bun serviciu Republicii Moldova. La fel cum la Bruxelles erau comisari implicaţi în rezolvarea problemelor din Republica Moldova. Asta-i viaţa, Republica Moldova se află la frontiera dintre două lumi.
Depinde care dintre cele două lumi va reuşi să o integreze.
T.B.: Nimeni nu vrea să integreze cu forţa Republica Moldova, ambele părţi îşi doresc să o convingă. Eu cred că viitorul Republicii Moldova este în UE. Poporul din Republica Moldova este parte a poporului român, cultura, istoria, toate recomandă integrarea acestei ţări în UE şi nu în Uniunea Euroasiatică sau în CSI.
Vedeţi această integrare a Republicii Moldova în UE împreună cu Transnistria şi trupele ruseşti de acolo?
T.B.: Nu, categoric UE nu va mai repeta eroarea pe care a făcut-o în cazul Ciprului, dar speranţa că problema transnistreană se va rezolva există şi nu am nici un motiv să fiu pesimist, cu atât mai mult cu cât nu mâine se pune problema integrării Republicii Moldova. Este vorba despre un proces îndelungat. Abia se parafează Acordul de asociere; în România a durat 10 ani de la semnarea acestui acord şi până la primirea în UE. Timpul lucrează şi sper că lucrează în favoarea Moldovei.
La Bucureşti se simt presiunile pe care le face Rusia în Republica Moldova?
T.B.: Putem face orice analize, dar n-aş spune că sunt deranjante presiunile pe care le face Rusia în Republica Moldova. Până la urmă, în mod legitim, Moscova se interesează de Republica Moldova pentru că o mare parte din populaţia Republicii Moldova încă se simte legată de Moscova. Este o realitate, pe care, dacă nu o vedem, nu putem dezlega poziţiile de la Chişinău. Spre exemplu, pentru mine a fost şocant că premierul de la Chişinău, Iurie Leancă, i-a cerut prim-ministrului Victor Ponta să reducă numărul de burse pentru studenţii din Republica Moldova. Răspunsul nostru, însă nu poate fi decât că îl mărim, dând o şansă acestor tineri să înveţe în România şi apoi să lucreze în Republica Moldova, fiindcă România are nişte obligaţii morale faţă de generaţia tânără.
Solicitarea premierului moldovean ar putea avea nişte explicaţii.
T.B.: Da, aşa cum noi ne plângem că tinerii noştri studiază la Londra, la Paris, în Statele Unite sau mai ştiu eu pe unde, şi apoi rămân acolo, aşa şi guvernul din Republica Moldova spune: avem 5.000 de burse, dar după ce termină şcoala se întorc prea puţini în Republica Moldova. Eu pot înţelege abordarea premierului Leancă, din acest punct de vedere. Nu i-o înţeleg, însă, din punctul de vedere al europenismului pe care şi-l asumă premierul Leancă şi cu atât mai puţin acceptul premierului Ponta.
E un accept care încă nu s-a oficializat.
T.B.: Da, dar s-a declarat, ceea ce e suficient ca să tragă un semnal de alarmă, iar acest semnal este extrem de prost pentru tinerii din Republica Moldova.
Până la urmă credeţi că numărul burselor va fi înjumătăţit?
T.B.: Nu. Vreau să cred că vom mări numărul de burse pentru tinerii din Republica Moldova.
Veţi face presiuni pentru a obţine acest lucru?
T.B.: Nu presiuni, ci discuţii.
Majoritatea posturilor de televiziune din Republica Moldova fac în această perioadă o campanie insistentă în care prezintă avantajele aderării la Uniunea Eurasiatică ca soluţie în locul UE. Ce părere aveţi?
T.B.: N-am văzut moldoveni cu ochii oblici, ce să caute în Uniunea Eurasiatică? Cetăţenii Republicii Moldova sunt la fel ca cei din România. Sunt două ţări independente, dar cred că opţiunea de suflet e cea de a reveni acasă, adică în Europa.
Nu în România.
T.B.: Europa e şi casa României.
Există în ultima vreme o activitate extrem de intensă pe traseul triunghiului Bucureşti-Chişinău-Moscova. Nikolai Patruşev, şeful Consiliului de Securitate din Rusia, a venit la Bucureşti simultan cu premierul moldovean, Iurie Leancă, directorul CIA, John Brennan, a plecat de la Bucureşti direct la Moscova, unde s-a dus şi ministrul român de Externe, iar dvs. plecaţi spre Chişinău. Care este scopul acestor întâlniri?
T.B.: Aş limita lucrurile doar la vizita dlui Patruşev, care a fost de substanţă: a stabilit o cooperare pe probleme de securitate, probleme care reprezintă un risc pentru ambele state. Ameninţările asimetrice sunt la fel de virulente pentru Rusia cum pot fi şi pentru România. Ne referim aici la trafic de droguri, trafic de persoane, de armament. Corelarea pe aceste probleme între cele două ţări este extrem de importantă.
Adesea traficul de arme se desfăşoară prin Transnistria.
T.B.: Iată un motiv.
Doar pentru aceste chestiuni a venit Patruşev la Bucureşti?
T.B.: Nu-I un motiv neimportant, pentru că o cooperare de acest fel se face prin instituţii intime ale statului român: prin structurile de securitate. Am discutat, desigur, problema Republicii Moldova, despre interesul fiecărei ţări în zona Mării Negre, despre investiţii, comerţ, acestea din urmă au fost detaliate la întâlnirea cu premierul român.
Există posibilitatea ca în mod direct prin negocieri între România şi Rusia să se rezolve problemele din Republica Moldova?
T.B.: Nu.
Aţi vrea să încercaţi?
T.B.: Nu, România este reprezentată de UE.
Vocea Rusiei promovează o serie de analize prin care sugerează posibilitatea unirii României cu Republica Moldova în anumite condiţii impuse de Moscova.
T.B.: Să ce? Să intrăm şi noi în CSI sau în Uniunea Eurasiatică? (râde)
România a primit astfel de propuneri prin canale specifice?
T.B.: Nu au existat asemenea semnale.
Vă gândiţi că în viitor există posibilitatea ca Republica Moldova să se întoarcă în graniţele României?
T.B.: Prioritatea mea şi a României este ca Republica Moldova să devină membră a UE şi pe urmă vom mai vedea.
În cât timp vedeţi această apropiere?
T.B.: 10-12 ani.
Vi se pare că există dinspre Rusia intenţia de a atrage România în sfera ei de influenţă?
T.B.: Dacă Federaţia Rusă n-ar încerca să-şi menţină influenţa în tot spaţiul fost comunist, n-ar fi Federaţia Rusă. Sigur că Moscova ar vrea o relaţie mai strânsă cu Bucureştiul sau cu Sofia, sau cu Budapesta, sau cu Varşovia. Fiecare stat îşi reglează această relaţie în funcţie de relaţiile bilaterale. Deocamdată, există un prag de neîncredere între Bucureşti şi Moscova, care poate fi trecut uşor-uşor, dar necesită timp.
De ce mergeţi la Chişinău?
T.B.: Pentru susţinerea relaţiei dintre cele două state, dar mai ales pentru semnalul privind susţinerea Republicii Moldova înainte de semnarea Acordurilor de la Vilnius. Republica Moldova are un avantaj uriaş fiindcă are acquis-ul comunitar tradus în română. Deci acei ani de zile pe care i-a petrecut România traducând aceste documente vor fi ani câştigaţi pentru Republica Moldova.
Fostul ambasador rus în România, Alexandr Ciurilin, spunea că între România şi Federaţia Rusă există trei probleme: scutul anti-rachetă, Republica Moldova şi chestiunile energetice.
T.B.: Sunt absolut de acord cu toate trei, dar aş mai adăuga chestiunea tezaurului, fiindcă e un element care creează neîncredere, dar sunt absolut de acord fiindcă Moldova este o problemă, dar avem viziuni diferite în această chestiune: noi susţinem că doar Chişinăul poate stabili nivelul de autonomie în privinţa Transnistriei, de pildă.
Deci recunoaşteţi că Republica Moldova e o problemă bilaterală a Rusiei şi României?
T.B.: Nu este, fiindcă nu o negociem direct, dar este clar că avem opinii diferite: ruşii o văd federalizată, noi o vedem unitară.
Şi americanii au mizat pe federalizarea Republicii Moldova?
T.B.: Noi nu putem fi de acord cu alte puncte de vedere, în afară de cel al Chişinăului.
Cum vedeţi intrarea Gazprom pe piaţa românească?
T.B.: E binevenit dacă vine direct, nu prin alte companii: avem conducte la Isaccea şi poate veni direct. Se poate vinde gaz direct pe piaţa românească, nu prin intermediari.
Aveaţi o promisiune în acest sens de la Vladimir Putin încă din 2008?
T.B.: A fost o declaraţie ironică, pe care nimeni nu a înţeles-o. Eu ştiam despre ce este vorba – în opinia Moscovei, Ucraina nu plătea pentru gazul primit, nu ştiu care era realitatea, iar atunci Putin a spus: dăm României gaz, că plăteşte şi mai departe poate să-i dea România Ucrainei.
Deci nu a fost o negociere legată de scoaterea intermediarilor din importul de gaz în România, ci o glumă.
T.B.: Da.
N-aţi negociat dvs., dar a negociat Guvernul României în ultimii 10 ani. Cât credeţi că mai durează aceste tratative?
T.B.: Vreo doi-trei ani, că după aceea nu mai negociază nimeni, fiindcă vom scoate gaz din Marea Neagră, iar negocierile nu-şi mai au rostul. În 2016-2017 am putea avea gaz şi pentru export.
