Fostul şef de stat, Traian Băsescu, a declarat, marţi, că îl va da în judecată pe noul preşedinte al Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon, dacă acesta din urmă îi va retrage cetăţenia moldovenească, obţinută la începutul lunii noiembrie, în urma unei ceremonii care a avut loc la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti.
Preşedintele PMP a participat la ceremonia de comemorare a evenimentelor din 15 noiembrie 1987 din Braşov, iar la finalul evenimentului, politicianul a fost întrebat de jurnalişti dacă se teme că Dodon îi va retrage cetăţenia.
„Nu mi-e teamă. O să-l dau în judecată (pe Dodon – n.r.). Păi Dodon a pierdut deja cu mine la Curtea Constituţională“, a răspuns fostul preşedinte.
Întrebat apoi dacă Dodon merita să fie ales preşedinte al Republicii Moldova, Băsescu a răspuns: „Ce hotărăşte un popor, aia merită. Aia merită şi poporul şi cel ales. Nu putem spune că nu merita, dar a fost ales. Eu am susţinut-o pe Maia Sandu şi îmi pare rău că n-a câştigat“.