Tristete mare s-a lasat ieri peste micuta comunitate de la poalele muntilor Anina. Cu flori in mana, cu lumanari si cu chipuri impietrite de durere, locuitorii din orasul minier carasean au comemorat un an de la tragedia produsa in subteran la 14 ianuarie 2006. Sapte ortaci si-au gasit sfarsitul atunci intr-o cumplita explozie, iar alti trei s-au zbatut luni de zile sa scape cu viata, pe un pat de spital. Prea putini au fost, insa, oficialii zonei care si-au amintit de drama pe care, de un an incoace, o traiesc vaduvele celor disparuti. Pomenirea minerilor rapusi in subteran s-a derulat intr-un ritual tacut. De la biserica, rudele si colegii celor disparuti au plecat spre cimitir, unde preotul a mai tinut o slujba de pomenire la mormantul celor sase mineri ingropati acolo. Al saptelea ortac a fost inhumat, la cererea familiei, intr-un alt loc. Trist este ca nici un reprezentant al conducerii minei de la Anina nu a simtit nevoia sa impartaseasca durerea celor care si-au pierdut un membru al familiei. Doar un sindicalist a depus o coroana de flori si a plecat. Atat. Comemorarea de la cimitir s-a terminat repede, iar oamenii din micuta comunitate, cu coliva si colaci in maini, au plecat spre case, iar viata a reintrat in rutina zilnica.
In 14 ianuarie 2006, o puternica explozie produsa in subteran a spulberat vietile unei intregi echipe de mineri, formata din Ion Vasile Marc (27 de ani), Daniel Balan Cristian (29 de ani), Virgil Schaider (48 de ani), Daniel Vinau (39 de ani), Dan Puscau (40 de ani), Matei Izvernar (52 de ani) si Gheorghe Marisescu (45 de ani).
