Între localitățile Nistorești și Comarnic se circulă în coloană, pe sensul de mers București – Brașov, informează Centrul Infotrafic al Poliției Române.
Tot în coloană se circulă și în localitatea Bărcănești, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Este afectat sensul de mers Ploiești — București, precizează sursa citată.
Autovehiculele sunt deviate pe banda a doua a sensului opus.
Patru persoane, între care un copil de doi ani, au fost rănite sâmbătă dimineața într-un accident rutier care a avut loc în Bărcănești. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu, din primele date rezultă că un autoturism ar fi pătruns pe contrasens, izbindu-se de un altul care venea din sens opus, informează Agerpres.
În urma impactului, patru persoane au fost rănite, respectiv o fetiță de doi ani care a suferit un traumatism cranio-cerebral și o plagă la cap, o femeie de 30 de ani și un bărbat de 52 de ani care au traumatisme toracice și o femeie de 54 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral mediu și unul toracic.