6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialTrafic de copii în orfelinate de stat

Trafic de copii în orfelinate de stat

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat, într-un interviu acordat Digi24, că există suspiciuni de trafic de copii şi prostituţie în orfelinatele din sud-est-ul ţării şi că, în acest moment, au loc mai multe anchete pentru elucidarea acestor suspiciuni.

Precizarea a venit în contextul în care două scandaluri majore, care au implicat minori exploatați, au avut loc în România în ultima lună. “Din păcate am încă nişte cazuri în zona de sud-est a țării unde există suspiciuni de trafic de persoane și prostituție legate de instituțiile care găzduiesc copiii în numele statului. E vorba de instituții ale statului de protecţie în care este suspiciunea că a fost trafic de copii. Sunt mai multe instuții, cel puțin 4-5 instituții unde se fac anchete”, a precizat Dragoş Pîslaru.

Ministrul Muncii a mai adăugat că în acest moment minorii din respectivele orfelinate sunt în siguranţă, dar ar fi cerut anchetarea acestor cazuri după ce a primit mai multe informări de la servicii de informaţii cu privire la situaţia din orfelinatele din România. Uşor incomodat, ministrul a adăugat că „acest tip de abuzuri sunt din păcate lucruri care se întâmplă în mai multe locuri din această ţară”.  „Ce am făcut în momentul de faţă a fost aşa: am făcut un protocol cu Autoritatea Naţională de Protecţie a Copilului, împreună cu inspecţia socială, împreună cu Ministerul Sănătăţii – pe partea cu Direcţia de Sănătate Publică – prin care să se facă controale semnificative, sistematice, la toate centrele în care sunt copii. Am vorbit cu prefecţii să-şi facă propriile investigaţii şi unii au şi început. Lucrurile acestea persistă de ani. Este vorba de o subfinanţare, de o ignoranţă din partea societăţii şi de o marginalizare a acestor copii”, a precizat ministrul Muncii. Dragoş Pîslaru nu a vrut să dea şi alte amănunte asupra cazurilor şi a investigaţiilor.

Copii maltratați

La sfârşitul lunii iunie, la Casa de copii „Sfânta Maria“ din Bucureşti autoritățile au descoperit că angajaţii i-ar fi bătut şi sedat pe copii internați acolo. Ancheta penală a scos la iveală că cei care trebuiau să le ocrotească şi să le îngrijească pe cele 28 de minore le-ar fi luat banii primiţi din donaţii şi mâncarea.

Mai mulţi angajaţi ai acestui centru social sunt bănuiţi de anchetatori că încă din 2014 ­i-ar fi maltratat pe copii şi le-ar fi administrat tratamente fără recomandarea unui medic, inclusiv sedative pentru a le ţine liniştite. Au fost cercetaţi 21 de salariaţi pentru rele tratamente aplicate minorului, abuz în serviciu şi delapidare, din care şase persoane au fost reţinute de procurori pentru 30 de zile, iar alte şapte sunt cercetate în libertate. Interesant, în acest caz, a fost că directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 1, Dănuţ Fleacă, a declarat că procurorii s-au pripit şi că nu se justifică arestul angajaţilor Casei de copii. Ancheta se află în derulare.

O investigație are loc și la Centrul de plasament „Dacia” din Jibert-Brașov, unde mai mulţi copii s-au revoltat după ce au aflat des­pre întâmplările de la Casa de copii „Sfânta Maria“ şi au refuzat să mai ia tratamentul prescris de psihiatru, deoarece, au invocat că se simţeau rău, adormeau în timpul orelor la şcoală sau, dimpotrivă, erau foarte agitaţi.   

Cele mai citite

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...
Ultima oră
Pe aceeași temă