18 C
Bucureศ™ti
joi, 5 septembrie 2024
AcasฤƒSpecialRomรขnii sฤƒrbฤƒtoresc pogorรขrea Sfรขntului Duh peste Apostoli. Tradiศ›ii ศ™i superstiศ›ii de Rusalii

Romรขnii sฤƒrbฤƒtoresc pogorรขrea Sfรขntului Duh peste Apostoli. Tradiศ›ii ศ™i superstiศ›ii de Rusalii

Rusaliile sunt sฤƒrbฤƒtorite, anul acesta, în zilele de 4 ศ™i 5 iunie. Aceastฤƒ zi a fost declaratฤƒ sฤƒrbฤƒtoare legalฤƒ, astfel cฤƒ românii vor avea liber. Duminica Cincizecimii, cunoscutฤƒ ศ™i sub numele de Rusalii, marcheazฤƒ pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli. Evenimentul este celebrat, anual, la zece zile de la Înฤƒlศ›are sau la cincizeci de zile dupฤƒ Paศ™ti.

Sฤƒrbฤƒtoarea marcheazฤƒ ศ™i întemeierii Bisericii creศ™tine. Astfel, în aceastฤƒ zi, aproximativ 3000 de persoane s-au convertit la creศ™tinism, formând prima comunitate creศ™tinฤƒ din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu, noteazฤƒ site-ul crestinortodox.ro.

 Tradiศ›ii de Rusalii

Tradiลฃiile de Rusalii se întemeiazฤƒ pe credinลฃa în viaลฃa veลŸnicฤƒ, în existenลฃa spiritelor rele (diavoli) ลŸi în posibilitatea de mijlocire înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele celor adormiลฃi. „Pogorârea Duhului Sfânt" are loc întotdeauna duminicฤƒ, la cincizeci de zile dupฤƒ Învierea Domnului. În ajunul acestei duminici, sâmbฤƒtฤƒ dimineaลฃฤƒ, se face pomenirea morลฃilor. În popor, aceastฤƒ sâmbฤƒtฤƒ este numitฤƒ „MoลŸii de Varฤƒ", „MoลŸii de Rusalii" sau „MoลŸii cei Mari".

Grija pentru cei morลฃi. Sâmbฤƒta, credincioลŸii împart milostenie pentru iertarea sufletelor celor adormiลฃi în Domnul. Acum se dau de pomanฤƒ strฤƒchini noi cu mâncare. Aceste vase româneลŸti din lut (materia potrivitฤƒ pentru vasele de pomenire) se mai numesc ลŸi „moลŸoaice", de la numele colectiv de "moลŸi", dat tututor celor adormiลฃi. În cฤƒnile pentru pomanฤƒ se pune o bฤƒuturฤƒ curatฤƒ (apฤƒ de izvor, lapte sau vin curat), iar în vase mâncฤƒruri: fructe, plฤƒcintฤƒ, caลŸ, ouฤƒ, mฤƒmฤƒligฤƒ, ciorbฤƒ de pasฤƒre, colac.

Mânerele coลŸniลฃelor ลŸi vasele de pomanฤƒ se împodobesc frumos, cu flori de trandafir ลŸi fire de busuioc. Când se ajunge la casa celui cฤƒruia i se împarte, se aprinde lumânarea, care este înfiptฤƒ în colac. În acest moment are loc un schimb, fie el cât de mic. Astfel, cel care primeลŸte pomanฤƒ, împarte la rândul sฤƒu pentru cei adormiลฃi din neamul sฤƒu. CredincioลŸii nu mฤƒnâncฤƒ nimic în aceastฤƒ zi, pânฤƒ nu terminฤƒ de împฤƒrลฃit pomanฤƒ pentru apropiaลฃii trecuลฃi în nefiinลฃฤƒ. Chiar ลŸi cei mai puลฃin credincioลŸi spun cฤƒ nu este bine sฤƒ mฤƒnânci ceva în aceastฤƒ zi, fฤƒrฤƒ a da mai întâi ceva de pomanฤƒ.

Frunzele de tei. Duminica Rusaliilor, când este prฤƒznuitฤƒ Pogorârea Duhului Sfânt, se face prilej pentru evocarea „limbilor ca de foc" care s-au pogorât peste Apostoli. Aceste „limbi" sunt închipuite astฤƒzi de frunzele de nuc sau de tei, care sunt aduse de credincioลŸi la bisericฤƒ, spre a fi sfinลฃite. Dupฤƒ slujbฤƒ, frunzele se iau acasฤƒ ลŸi se aลŸazฤƒ la icoane ลŸi la uลŸi. În popor se crede cฤƒ frunzele ลŸi ramurile de tei feresc gospodฤƒriile de fulgere, de grindinฤƒ ลŸi de duhurile rele.

Sfinลฃirea semฤƒnฤƒturilor. Dupฤƒ slujbฤƒ, preotul ลŸi credincioลŸii merg pe câmp ลŸi sฤƒvârลŸesc SfeลŸtania, adicฤƒ sfinลฃirea micฤƒ a apei. Cu aghiazma aceea se stropesc semฤƒnฤƒturile câmpului, atât de preot, cât ลŸi de fiecare credincios în parte.

Rusaliile, în mitologia popularฤƒ

În mitologia popularฤƒ, „Rusaliile" sunt niลŸte spirite rele (iele, zâne). Se mai spune despre Rusalii cฤƒ sunt fiicele lui „Rusalim împฤƒrat", acesta din urmฤƒ fiiind o personificare a cetฤƒลฃii Ierusalim. Ele stau pe pฤƒmânt vreme de o lunฤƒ. Nu pot fi vฤƒzute de oameni. Pe unde trec ele, apar tot felul de boli ลŸi necazuri.

Ele umblฤƒ îmbrฤƒcate în alb, danseazฤƒ în vฤƒzduh ลŸi cautฤƒ locuri neumblate. Locurile unde joacฤƒ rฤƒmân arse ลŸi neroditoare. Pentru a fi feriลฃi de ele, oamenii pun în casฤƒ pelin ลŸi usturoi. În aceste zile, frunze de pelin se pun în toate bฤƒuturile, cu excepลฃia apei.

Superstiศ›ii

 

Sâmbetei Morลฃilor de dinaintea Rusaliilor i se mai zice ลŸi MoลŸii de Varฤƒ, fiind o sฤƒrbฤƒtoare dedicatฤƒ pomenirii morลฃilor; este o sฤƒrbฤƒtoare cu data mobila. În legฤƒturฤƒ cu ea sunt o mulลฃime de superstiลฃii, ลŸi anume: nu trebuie sฤƒ dormi afarฤƒ, sฤƒ mergi la rฤƒspântii sau la fântânฤƒ, pentru cฤƒ afarฤƒ bântuie morลฃii ieลŸiลฃi în Joia Mare, potrivit site-ului Superstiศ›ii.ro.

În aceastฤƒ zi se duc la bisericฤƒ crengi de tei ลŸi frunze de nuc pentru a fi sfinลฃite, apoi se pun la icoana sau la streaลŸina casei pentru a o feri de rele. Despre teiul sfinลฃit astfel, se spune cฤƒ vindecฤƒ surzenia. În aceastฤƒ Sâmbฤƒtฤƒ se împart oale pentru ca morลฃii sฤƒ aibฤƒ cu ce bea apฤƒ.

Nu este bine sฤƒ torci acum cฤƒci se întorc colacii daลฃi pentru pomenirea morลฃilor; nu se aruncฤƒ lฤƒturile, cฤƒci pot nimeri în gura morลฃilor de afarฤƒ, ลŸi ei se pot rฤƒzbuna; din acelaลŸi motiv nu se mฤƒtura în aceastฤƒ zi.

Dacฤƒ vrei sฤƒ fii ferit de furturi sau pierderi, din primul fel de mâncare pe care îl gฤƒteลŸti în aceastฤƒ zi trebuie sฤƒ dai pomanฤƒ; dฤƒ de pomanฤƒ ceapฤƒ ลŸi usturoi verde, altfel grฤƒdina nu va rodi. Dacฤƒ scoลฃi acum apa din fântânฤƒ, lasฤƒ un bฤƒnuลฃ platฤƒ pentru apa morลฃilor. Orice dai de pomanฤƒ sฤƒ fie nou: blide noi, linguri noi, vase noi.

Dacฤƒ plouฤƒ vara ลŸi arunci afarฤƒ o crenguลฃฤƒ de tei sfinลฃit la MoลŸii de Varฤƒ, ploaia va înceta. Dacฤƒ femeile lucreazฤƒ în aceastฤƒ zi, le vor amorลฃi mâinile. Cu tei se ameninลฃฤƒ ลŸi grindina, dar înainte de a intra în hotarul satului. ลži, în sfârลŸit, dacฤƒ plouฤƒ la MoลŸii de Varฤƒ – anul va fi manos.

Cele mai citite

Transporturile pe Dunฤƒre sunt รฎn pericol. Soluศ›iile pentru un trafic eficient de mฤƒrfuri

Debitul Dunฤƒrii continuฤƒ sฤƒ scadฤƒ pe fondul secetei ลŸi al lipsei de investiลฃii รฎn lucrฤƒri de dragaj.12 dintre porturile dunฤƒrene nu au รฎncฤƒ conexiuni...

Ciucฤƒ e dezamฤƒgit de interacศ›iunea cu Elena Lasconi: Nu cred cฤƒ se mai poate รฎntรขmpla ceva

PreลŸedintele PNL, Nicolae Ciucฤƒ, afirmฤƒ cฤƒ a lฤƒsat cale deschisฤƒ dialogului cu liderul USR, Elena Lasconi, dar nu crede cฤƒ se mai poate รฎntรขmpla...

Netanyahu acuzฤƒ Hamas de eศ™ecul negocierilor de pace: a „respins” รฎn bloc „tot”

Premierul israelian a acuzat miercuri Hamas cฤƒ a "respins" รฎn bloc "tot" ceea ce a fost propus รฎn timpul negocierilor purtate sub egida unei...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ