Disprețul arătat de d-na Udrea, autodeclarată continuatoare a lui Traian Băsescu, întrerupe o atitudine de ani buni a președintelui, care a știut să focalizeze valorile și competențele unor intelectuali.
Nu i-au trebuit mai mult de câteva zile recent alesei președinte a PMP, pentru a-și prezenta strategia politică: dincolo de vorbăria opoziționistă curentă, sunt două puncte interesante: 1) disprețul față de intelectualii critici din partid – ceea ce s-a exprimat prin formula că PMP e un „partid altfel“ în orice alt sens în afara aceluia că ar fi „partidul celor cu doctorate la Sorbona, deși (treacă de la noi!) sunt bineveniți și ei“; 2) PMP va accepta un candidat comun al opoziției, numai dacă ceilalți – mai ales PDL și PNL, aflate în negocieri pentru fuziune – vor accepta la rândul lor candidatul desemnat de PMP – d-l Cristian Diaconescu.
Disprețul față de intelectuali nu e deloc ceva nou în politica noastră. Baza lui profundă stă în frustrarea unor politicieni, înzestrați cu studii precare și dispunând de cunoștințe la fel de precare, față de oameni mult mai cultivați și mai competenți în multe domenii decât ei și care, în același timp, cred efectiv în libertatea de a critica ierarhia de partid. Ceea ce nu înseamnă deloc că un intelectual devine neapărat și un bun om politic. Dar bineînțeles că nu despre asta este vorba acum.
Întristător este aici că disprețul arătat de d-na Udrea, autodeclarată continuatoare a lui Traian Băsescu, întrerupe o atitudine de ani buni a președintelui, care a știut să focalizeze valorile și competențele unor intelectuali – de la Monica Macovei, Daniel Morar și Cristian Preda la Daniel Funeriu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieș, Vladimir Tismăneanu – și care a dovedit în trecut calitatea rară la noi de a depista calitățile speciale ale acestor oameni, de care altminteri era despărțit prin formație, fel de aptitudini și „poziție în viață“.
La fel ca odinioară PDL, conducerea PMP, uitându-se chiorâș la intelectualii critici – și toți intelectualii din partid vor deveni pe rând critici, chiar dacă acum unii încă tac –, pare a abandona senină „moștenirea Băsescu“ într-unul dintre punctele cele mai valoroase ale acesteia.
Disprețuitoare față de „sorbonarzi“, d-na Udrea s-a arătat, pe de altă parte, arogantă față de celelalte partide din opoziție, un act pe care cele 6,2% la europarlamentare nu ar fi trebuit să-l permită. Dacă ar fi declarat numai că PMP e dispus să negocieze un candidat unic la primul tur cu celelalte partide, susținându-l în această negociere pe d-l Diaconescu, lucrurile ar fi stat acceptabil. Dar n-a fost așa; d-na Udrea spune verde: candidatul nostru sau niciunul!
Dincolo de aroganță, e o lovitură dată șanselor dreptei la președinție. Un unic candidat al dreptei, negociat din timp între partide în baza popularității sale, înseamnă mult mai mult decât 2-3 candidați, în primul rând pentru că un candidat unic va scoate mai degrabă electoratul anti-PSD din amorțire. Prezentat din timp, el va polariza disputa cu Victor Ponta, probabilul candidat al PSD, având posibilitatea să producă o campanie activă și dramatică – singura șansă pentru mobilizarea electoratului urban. E greu de crezut că în al doilea tur se va petrece o minune și că electoratul se va mobiliza în două săptămâni, atunci când luni în șir a fost descurajat să o facă de un mănunchi de candidaturi răsfirate. Apoi, așa cum s-a mai văzut, existența mai multor candidați pentru turul întâi înseamnă și un război între ei; în consecință, Ponta va scăpa ieftin, iar reportul voturilor în al doilea tur se va face mai greu. Apoi însăși diviziunea existentă va da electoratului semnalul descurajator că dreapta nu e capabilă să guverneze unitar. Dar, dacă e așa, de ce se adoptă o astfel de strategie perdantă?
Fiindcă PMP dorește să trateze primul tur al alegerilor prezidențiale ca pe un fel de test electoral, sperând să-și fi majorat procentele față de momentul europarlamentarelor în raport cu scorul pe care îl va face candidatul PNL-PDL, probabil Klaus Johannis, astfel încât să aibă o mai bună șansă într-o viitoare negociere, fie cu restul dreptei, fie cu PSD. E o viziune îngustă, riscantă (s-ar putea ca procentele să scadă) și lucrând împotriva principiului unificării dreptei, clamat atâta vreme de Traian Băsescu, tocmai într-un moment când există unele șanse de realizare a acesteia și când, cum se vede pe de altă parte, PSD se căznește din răsputeri să o împiedice. În plus, este o strategie care pune interesele unui partid pe deasupra binelui public, care cere să se stopeze monopolizarea puterii de către PSD și Victor Ponta … continuarea în Revista 22.
