Cu Dragnea la conducere, România a depășit metafora circului și s-a apropiat de cea a teatrului tragicomic cu accente absurde.
Când scriu acest comentariu (după-amiaza zilei de 26 iunie 2017), este cert că Mihai Tudose va fi propunerea lui Dragnea pentru funcția de premier al României. Dacă aș lua de bună știrea și m-aș pune în papucii prezidențiali ai lui Iohannis, mai întâi mi-aș scoate picioarele din papucii prezidențiali și apoi mi-aș băga picioarele. Într-un lighean cu apă rece.
După care m-aș gândi: Plagiatorul ăsta de Tudose este integru, cum am cerut eu, herr präsident, să fie un premier? Păi, dacă e plagiator, nu e integru, nu? Păi da, adică nu e, dar atunci se pune întrebarea de ce l-am acceptat ministru… Adică de ministru era bun așa, neintegru, dar de premier nu ar fi? A, stai, mă scot cu Sevil, că nici pe aia nu am acceptat-o premier, dar am zis „ok“, bine mersi, când a fost propusă ministru la Dezvoltare și văd că lumea a înghițit-o.
Totuși, eu nu sunt președintele patriei, așa că nu am dilemele astea, dar pot empatiza cu cetățeanul Klaus de la Sibiu. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, îmi e și milă de cetățeanul român care sunt când îmi închipui cam cum se discută prin cancelariile occidentale despre ce se întâmplă la București. Discuții în care se amestecă formulări precum „țăranul ăla teleormănean avid de putere“, „infractor“, „așa-zisa politică din România“, „guvernarea ca parodie“, „noi, de fapt, cu cine vorbim în țara aia?!“.
Și cum stau eu așa și mă enervez față cu textul de dat la gazetă, îmi dau seama că am două opțiuni de abordare a problemei: una prețios-stupidă și ipocrită, care evită problema (cea de tipul unei analize care cercetează cam ce tabără din servicii a mai găbjit, de data asta, inima lui Livache), și alta mai frontală și mai sinceră (ușor de sintetizat prin, să zicem, o formulare cam așa: „cum dracu’ se poate ca vechilul ăsta de moșie de câmpie să fie protejat de toate serviciile și parchetele?!“).
Aleg, nesurprinzător, a doua variantă. Și înșir ocaziile pierdute de procurori: îmbogățirea imobiliară ultrasuspectă a lui Livache (după ce a „privatizat“ firme de stat teleormănene de la care a „cumpărat“ terenuri și clădiri cu un dolar pe metru pătrat), evaziunea fiscală de peste 8 milioane de euro a Bombonicii, fosta nevastă (care a „privatizat“ și ea ceva – hotelul „Turris“ – și, ilegal, a trecut hardughia pe persoană fizică), relațiile cu TelDrum (care câștigă mai toți banii publici din Teleorman și din județele din jur, cu girul lui Dragnea).
Dar, în ciuda tuturor celor de mai sus, Dragnea nu doar că nu e agățat în anchete solide, dar e lăsat să-și facă de cap cu România. De ce, cui folosește asta? Și cum explică asta șefii serviciilor și parchetelor? Sau, altfel spus, le pune cineva șefilor respectivi întrebarea asta? Dacă Iohannis va accepta varianta Tudose, răspunsul este, evident, „nu“.
