„Ne-am balcanizat cu toţii”, îmi spune mâhnit un prieten, senator ungur din Targu-Mureş. Totuşi istoria de secole, clădirile, străzile, bisericile, aerul oraşelor noastre, salutul comun între oameni, în Ardeal şi Banat, sunt mărturii că aparţinem Culturii Central Europene.
Din cartea mea de muncă reiese că am fost re-angajat la Filarmonica din Satu Mare, ca director şi prim dirijor începând cu 1 august, 1990. Eram fericit să revăd Biserica cu Lanţuri, să dirijez într-o sală operă de artă, în Biserica Romano-Catolică, în Sighetu Marmaţiei, în Baia Mare, în Carei, în Târgu-Mureş. După formalităţi la nivel de judeţ, ministru Andrei Pleşu a semnat decizia de numire pe funcţie. Eu câştigasem acest post prin concurs, cu comisie foate dură din Bucureşti, în luna mai 1984.
Director adjunct s-a autonumit Rudolf Fathyol, o figură căruia trebuie să-i acord un spaţiu mai extins. Reprezintă o întreagă clasă socială apărută în viaţa publică din Romania, din 1990 până azi. Rudolf Fathyol a fost admis la Conservatorul din Cluj după mai multe încercări, cred că două. Este un instrumentist slab. De etnie rromă, din Carei, este nepot a lui Ştefan Ruha. Se declară român şi ungur şi evreu, în funcţie de circumstanţe. Prin căsătorie se declară şi moldovean. Ştie să facă foarte bine un meniu de masă pentru musafirii instituţiei. Trebuia să-mi reînoiesc paşaportul românesc, legal, dar el a „aranjat” imediat cu un colonel Anghel de la paşapoarte. Mi-a spus să las 20 de dolari la shop-ul de la hotel, pentru colonel. Ruşinat, am făcut ce mi-a spus.
Ştiam că dorea să ajungă director. După mai multe concerte, am dirijat Orchestra Radio Bucureşti pe data de 16 noiembrie, 1990. După concert, am plecat spre SUA. La Otopeni, am lăsat mulţi lei româneşti pe care nu i-am mai văzut, deşi mi s-a emis chitanţă. Concertul din Bucureşti trebuia să mi se plătească. Mi s-a relatat că o doamnă de la Radio (nu-mi amintesc numele ei, dar avea un fizic neobişnuit de mare), a venit la Satu Mare, să-mi dea banii. Banii însă au dispărut la Satu Mare, iar Rudolf Fathyol a fost de faţă. Rudolf Fathyol reprezintă zeci de mii de astfel de indivizi, rectori, profesori universitari, miniştri, politicieni, şefi la toate nivelele. Vezi actualul prim-ministru. Azi, Rudolf Fathyol este încă director, şi-a luat doctoratul, nu ştiu în ce tematică, şi cum.