Una dintre cele mai josnice ocupatii ale perioadei comuniste tinde acum sa capete tot mai mult un caracter pitoresc anecdotic. Nimic din caracterul infam si degradant nu mai pare sa iasa la iveala! A ajuns chiar de bon-ton sa te autodenunti, sa ridici doua degetele de la mana stanga sau de la mana dreapta si sa spui: „Tovarasa diriginta sau tovarase director al CNSAS sau presedinte al CSAT, eu am turnat. OK?”
Atat in plan grafic prin desene, cat si verbal prin tot felul de bancuri, am profitat cat am putut de pe urma omofoniei „a turna” in sens figurat, dar si „a turna” la propriu in pahar. Demonstram astfel ca avem umor, ceea ce e foarte bine. Inainte insa, cand un biet turnator care lucra in metalurgie spunea cu ce se ocupa, era imediat privit cu suspiciune. Bacilul securistic ne intrase tuturor in globulele sangelui si in celulele neurale si nu vedeam in turnatorie decat practica delatiunii.
Iata ca de la o vreme turnatorii au inceput sa rasara ca ciupercile dupa ploaie. Numai ca blandul popor roman, in loc sa-i priveasca asa cum merita, ajunge, culmea, sa-i compatimeasca. Saracutii de ei! Victimele! Copilasii nostri buni pe care i-a corupt Securitatea! Sau, mai mult de atat, li se adreseaza cu apelativul „frate”!
In Romania, se stie, totul vine cu intarziere. Aceasta nu intamplator. Tocmai ca sa se devalorizeze, sa-si piarda ponderea semnificatiei, sa fie, altfel spus, apa chioara! Prin unele institutii a inceput sa bantuie molima autodenuntarii. Sobolanii ies la suprafata, ofiterii, la randul lor, isi arata epoletii din spatele cazematelor captusite de bani. Romania, in sfarsit, a ajuns transparenta. Intram, asadar, in UE cu fruntea sus. Nu mai conteaza trecutul odios de vreme ce printr-o maniera desantat parodica il scoatem la lumina. Si parca vad o scena in care doi vechi si fosti turnatori, dupa ce s-au deconspirat, se duc la carciuma multumiti si se intrec care pe care sa-si toarne unul altuia, glumind, evident, in spiritul omofoniei respective. Torn, adica torn in… pahar! De ce n-au facut asta la inceputul anilor '90? De ce n-au recunoscut atunci cine sunt de fapt? De ce au tacut atunci cand tara avea vital nevoie de adevar in numele acelei utopice purificari morale? Au tacut fiindca, logic, le-a fost frica, acum vorbesc fiindca, tot logic, li se falfaie. Teama, jena, bunul-simt s-au ingropat precum securea dreptatii in mormanul de gunoaie menajere ale societatii romanesti. Nimic nu pare sa mai fie pretuit in lumea descreierata si infometata. Sondajele sapate in materia argiloasa a opiniei publice au ajuns de rasul curcilor, al gainilor, al tuturor orataniilor. Apoi apar pe micul ecran diversi sociologi care reclama cu un evident dispret lipsa de criterii a poporului roman. Pai de unde sa mai aiba nenorocitul asta de popor criterii cand a fost sistematic prostit? Cand i s-a demonstrat in mod stiintific ca negrul e alb si viceversa? Cand timp de 16 ani s-a despartit de comunism prin lehamite si nu prin demnitate? Ca sa judeci corect, ca sa faci deosebirea dintre un impostor si un adevarat patriot, ca sa recunosti personalitatea cinstita intr-o masa de demagogi trebuie sa fi fost instruit intr-un sens bun, sa ai cultura, altfel spus sa iesi din barbarie. Dar ce cultura poate avea un popor care-si abandoneaza muribunzii pe strada ca sa crape sau ii lasa sa moara pana se imput, inchisi in apartamente, pana ce duhoarea ajunge insuportabila?
Chestia cu NATO si UE e o consecinta logica a unui proces general integrator si nu oglindeste decat in foarte mica masura meritele reale ale poporului roman.
