3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialTopul facultăţilor INUTILE, cu cerere ZERO în piaţa muncii

Topul facultăţilor INUTILE, cu cerere ZERO în piaţa muncii

Nicio facultate nu este inutilă în principiu, mai ales dacă ai o vocaţie reală în domeniul respectiv. Totuşi, un număr exagerat de mare de tineri continuă să se îndrepte către profesii cu cerere zero sau aproape zero pe piaţa reală a forţei de muncă.

Topul facultăţilor care trimit direct în şomaj un număr foarte mare de absolvenţi este condus de specializările umaniste, Litere, Filosofie, Sociologie, Ştiinţe politice, urmate de Jurnalism, Administraţie publică şi chiar Ştiinţe economice, potrivit unui sondaj realizat de Realitatea.net în rândul specialiştilor HR.

Dilemele cu care se confruntă absolvenţii de liceu în momentul în care trebuie să aleagă o instituţie de învăţământ superior sunt cu atât mai mari cu cât nu există studii cu privire la cererea pe piaţa forţei de muncă într-un interval de 3-5 ani. Astfel de rapoarte sunt comandate de autorităţi în alte ţări europene.

„Nu avem un studiu care să evidenţieze un clasament clar al celor mai „inutile” facultăţi. Ce am observat totuşi este că cea mai mare incompatibilitate între absolvenţi şi nevoia de forţă de muncă tânără a companiilor se regăseşte pe specializările unde piaţa are un grad de dinamicitate ridicat. Astfel de ramuri sunt Marketingul, Managementul afacerilor, Relaţiile publice”, spune Adi Cernat, CEO al SmartDreamers.

Potrivit speciailiştilor în resurse umane, structura învăţământului superior de la noi nu este aliniată aproape deloc la ultimele trenduri din piaţa reală. De cele mai multe ori, companiile sunt puse în situaţia de a alege între angajarea de personal cu experienţă sau angajarea unui tânăr absolvent, caz în care firma îşi asumă rolul de „educator” mai multe luni după recrutare, pentru a aduce la zi tânărul absolvent cu ultimele trenduri din piaţă.

Citeşte şi: BACALAUREAT 2013: Cele mai tari PERLE ale olimpicilor

„Tinerilor de azi nu prea le mai pasă de facultate pentru că societatea românească nu mai valorizează educaţia. Modelele sunt cu totul altele, din păcate. Cei care au intrat la facultate şi cu care mă întâlnesc eu, într-o proporţie covârşitoare o găsesc inutilă şi plictisitoare. Asta e destul de dezamăgitor şi îngrijorător. A face o facultate a devenit mai mult o chestie de statut decât o chestie de educaţie”, a declarat  Dan Berteanu, partener al achieveglobal CEE.

Potrivit lui Dan Berteanu, sunt din ce în ce mai puţini cei care activează în domeniul pentru care se pregătesc. Explicaţia acestui fapt ţine de două motive: „sistemul este anacronic şi se învaţă după aceleaşi cărţi şi metode după care am învăţat eu acum 20 de ani când lumea era complet diferită şi habar nu avem către ce ne îndreptăm. Câţi webdesigneri erau în România anilor ‘90?”

În mod paradoxal, facultăţile cu şanse mici de angajare după absolvire atrag cei mai mulţi candidaţi. Anul trecut, spre exemplu, la Jurnalism concurenţa ca fost de 8 candidaţi pe loc, în condiţiile în care mii de jurnalişti au rămas fără serviciu în ultimii ani şi s-au îndreptat către alte domenii.

Cele mai căutate specializări pe piaţa forţei de muncă în prezent sunt cele tehnice, ingineria, automatizările, cibernetica, toate specializările din IT. Sunt de asemenea căutate şi bine plătite medicina, domeniul farmaceutic, limbile străine.

Specialiştii HR spun că şansele cele mai mari la un job le au acei studenţi care au fost implicaţi în programe de internship şi voluntariat încă din facultate sau care au avut expunere la nivel international prin burse externe. Cunoaşterea mai multor limbi străine este un alt factor important pentru absolvenţii de facultate, indiferent de profilul acesteia.

Facultăţile cel mai puţin căutate pe piaţa muncii

– Litere, Filosofie, Sociologie, Ştiinţe politice, Jurnalism, Administraţie publică, Ştiinţe economice

Cele mai căutate specializări (2013)

– Politehnică, Automatizări, Cibernetică, Informatică, Limbi străine, Medicină, Farmacie.

 

 

 

Cele mai citite

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...
Ultima oră
Pe aceeași temă