Datele-limită pentru a achiziționa acțiuni pentru dividendul inclus se apropie cu pași repezi pentru majoritatea companiilor de la BVB. Trecem în revistă cele mai bune randamente și riscurile aferente unui plasament cu acest obiectiv.
Cheia succesului la bursă nu este să cumperi acțiunile care oferă cele mai mari dividende după ce toată lumea a aflat asta, ci să anticipezi care companii vor oferi profituri peste estimări și să vinzi acțiunile în cauză când mulți le doresc pentru dividendele grase. Alumil este cel mai bun exemplu. Până pe 13 mai se pot cumpăra acțiuni care au inclus un dividend care reprezintă peste 30% din prețul plătit pentru o acțiune. Dividendul reprezintă o distribuție a profitului din anii anteriori și echivalează, practic, cu o decapitalizare a societății.
De când s-a aflat că societatea va fi deosebit de darnică cu acționarii, cotațiile au urcat cu peste 90%. În aceste condiții, cine se grăbește acum să prindă un randament la dividend de 30% poate avea surpriza ca după data de înregistrare (data limită până la care acțiunile sunt purtătoare de dividende) prețul să scadă mai mult decât valoarea dividendului.
Un scenariu care nu este imposibil nici la Transelectrica deoarece cotațiile au urcat cu 20% din momentul anunțării dividendului iar acesta reprezintă doar 9% din valoarea acțiunii. O situație interesantă și la iFond Financial Romania, unde dividendul reprezintă practic o distribuție de active.
În altă ordine de idei, marile absente din topul dividendelor la bursă sunt în acest an două dintre SIF-uri. Dacă la Banat-Crișana investitorii se obișnuiseră din 2013 cu “seceta”, Muntenia și Transilvania sunt ultimele intrate în clubul societăților care păstrează profitul pentru investiții. Problema investitorilor este că în condițiile în care acțiunile celor 3 SIF-uri se tranzacționează cu discount (60% în cazul Banat-Crișana), orice ban păstrat în companie în loc să fie distribuit ca dividende suferă o diluare proporțională. SIF Oltenia și Moldova care distribuie în acest an dividende oferă un randament în acest moment de 7%, respectiv 4,3% din prețul acțiunii.
O companie de dividend este în 2014 Nuclearelectrica unde dividendul reprezintă 10% din prețul acțiunii. Conted Dorohoi, o acțiune mai puțin lichidă, plătește ca dividend 12% din prețul acțiunilor. Sensibil peste dobânda bancară se află și Electroargeș (7% randament la dividend), Casa de Bucovina (8%), Romgaz (6%), Petrom și Sicomed (5,7% respectiv 5,2%), Apcarom și Transgaz cu peste 7% fiecare.