Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean a anunțat, luni, că judecătorul Toni Greblă va intra de marți în concediu de odihnă, timp de 35 zile.
"Nu vrea să îşi dea demisia pentru că, spune dumnealui, acuzaţiile care au fost făcute publice nu sunt adevărate şi nu sunt de natură a-i atrage o condamnare. Nu va mai participa la activitatea de judcată pe perioada aceasta", a spus Zegrean, în legătură cu decizia lui Toni Greblă, cercetat penal pentru fapte de corupţie, de a-şi lua concediu..
Preşedintele Curţii Constituţionale a adăugat că o modalitate prin care se poate stabili incompatibilitatea lui Toni Greblă ar fi existanţa unui act de la Registrul Comerţului, din care să rezulte că judecătorul are activităţi comerciale.
"Am putea să cerem (un act de la Registrul Comerţului – n.r.), dacă am avea bănuieli că există. Câtă vreme el spune că nu are niciun fel de implicaţii… Ştiţi ce înseamnă mărturia mincinoasă? Încă cinci ani de închisoare", a spus Zegrean.
Plenul Curţii Constituţionale s-a întrunit, luni, pentru a lua act de declaraţia pe proprie răspundere a lui Toni Greblă în care judecătorul CCR a afirmat că nu a desfăşurat şi nu desfăşoară activităţi care ar putea atrage incompatibilitatea cu mandatul de judecător al Curţii Constituţionale pe care îl exercită în prezent.
”Plenul CCR a decis că nu sunt incidente dispoziţiile art. 62 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instanţei constituţionale, potrivit cărora „Judecătorii Curţii Constituţionale răspund disciplinar pentru încălcarea, cu vinovăţie, a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 47/1992, republicată”, astfel că, împotriva domnului judecător Toni Greblă nu poate fi pornită o acţiune disciplinară”, a comunicat CCR.
”Ţinând seama de faptul că demisia este un act juridic unilateral, Plenul Curţii Constituţionale nu poate impune unui membru al instanţei constituţionale luarea unei astfel de decizii”, a declarat președintele CCR, Augustin Zegrean.
Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă a fost dus, săptămâna trecută, cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă că este urmărit penal pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite.