» O carte de memorii a unui fost medic veterinar si director in anii ’70 al Institutului de Cercetari Avicole de la Corbeanca, intitulata "Stacana. Triptic cu Ahoe si Toma Caragiu", dezvaluie o fata necunoscuta a marelui actor, de la a carui disparitie s-au implinit ieri 33 de ani. Miron Costin, autorul volumului, ii face un portret nuantat lui Toma Caragiu: artistul de o mare generozitate era in acelasi timp si un fricos secretar de partid al Teatrului Bulandra, grijuliu cu propria imagine, care facea balet intre PCR si prietenii sai. "Tin la reputatia mea. (…) Faci un banc tampit si iti distrugi viata, cariera, familia. Nu vreau sa fac tampenii pe care sa le regret. Sunt un las, daca vrei", se confesa actorul in discutiile cu cei apropiati.
» In 1969, Toma Caragiu se leaga de autorul volumului printr-o prietenie intensa, intrerupta brutal, trei ani mai tarziu, de o discutie in care Miron Costin isi anunta prietenul ca vrea sa emigreze in Statele Unite, iar actorul, speriat, rupe orice contact cu medicul veterinar. "Faptul ca mi-ai spus-o este o mare ticalosie! (…) stii cine sunt. Sunt un fricos. Eu nu pot sa mint. Nu pot rezista unei presiuni, nici fizica, nici psihica. Luat la intrebari la politie, ma p… pe mine. Nu rezist… Vrei sa faci din mine turnatorul tau?", a fost reactia lui Toma Caragiu la marturisirile prietenului sau si ultimele cuvinte pe care cei doi le-au mai schimbat vreodata.
Cartea are doua parti: in prima parte Miron Costin descrie contextul propriei vieti, in preajma plecarii din tara – cu Securitatea care, in urma unei anonime calomnioase trimise de un coleg de serviciu, il supune la tot felul de tracasari, cu relatia lunecoasa si destul de masochista cu securistul Institutului, maiorul Sekely. Partea a doua face un istoric al prieteniei cu doi prieteni artisti, Toma Caragiu, in primul rand, si Tudor George, supranumit Ahoe in al doilea rand. Tudor George, arhetip al boemei bucurestene a acelor ani, a fost partial uitat ca poet. Toma Caragiu nu, si de aceea cronica va insista asupra acestuia din urma, cu atat mai mult cu cat actorul este surprins in micul sau adevar uman, cu "lumini si umbre", ca sa reiau o sintagma mult vehiculata inainte de 1989.
Toma Caragiu: "Tin la reputatia mea"
Paginile de inceput sunt dedicate perioadei aurorale a prieteniei celor doi, cu un Toma Caragiu care, in restaurantele pe care le frecventeaza, face schimb de farfurii cu tovarasul de masa, pentru a convinge chelnerii sa-i trateze cu aceeasi unitate de masura; intr-o alta secventa, isi cara prietenul la o vila de protocol a Partidului, avand nesansa sa dea peste un sofer care, desi e beat, conduce in viteza. Directorul de intreprindere isi admira prietenul artist si este relativ indulgent cu ambitiile si arivismele lui burgheze: "E adevarat ca am acceptat (functia de secretar de partid – n.red.), puteam sa declin, sa evit, dar si eu, si colegii mei am crezut ca fac un bine si teatrului, si lor daca actionez ca un paratrasnet… Nu m-am trezit si cu reclamatii la raionul de partid ca le iau apararea colegilor in loc sa le fac educatie si morala?", se justifica undeva la inceputul celei de-a doua parti Caragiu.
Marturisirile actorului surprind prin franchete, au o calitate foarte rar intalnita in epoca – actorul nu se imbata cu apa rece a unei imagini false despre sine, nefacandu-si, de pilda, iluzii despre propriul curaj: "Sunt un om fricos. Mi-e frica de scandal. Mi-e frica de ridicol. Mi-e frica de a nu-mi ruina munca de actor. Tin la reputatia mea. Nu doresc, nu-mi iau riscuri si evit orice situatie de compromis. Faci un banc tampit si iti distrugi viata, cariera, familia. Nu vreau sa fac tampenii pe care sa le regret. Sunt un las, daca vrei. Mi-e frica si cand ma tai cu cutitul, mi-e frica de spital, mi-e frica de operatii, de anestezie".
Strategii politice
Ca secretar de partid, continua Caragiu, ar trebui "sa raspunda" (de fapt sa toarne la Partid) de ce unul s-a imbatat, de ce altul si-a batut nevasta, de ce altul "vine din turnee cu obiecte pe care vrea sa le vanda". Cum insa "din orice scanteie poate iesi foc", actorul prefera sa nu afle prea mult din viata intima a fiecaruia: e strategia lui de a-si proteja statutul fara sa faca rau celorlalti. De altfel, dezvaluie cartea, teama de scandal si grija fata de propria imagine, atat de burgheza si de comuna in anii puritani ai comunismului, sunt motivele pentru care actorul divorteaza de prima sotie, o alcoolica cu izbucniri de violenta sau, la celalalt capat, motivul pentru care refuza un prieten care incearca sa-i plaseze, gratis, o prostituata care se dovedeste bolnava de sifilis – "acum stie toata lumea ca Toma nu gagicareste (…) si, slava Domnului, meseria noastra te duce foarte des in ispita. Dar am creat deja o bariera, nu numai la Bulandra, dar si la televiziune sau la Buftea".
Isi da prietenul afara cand afla ca vrea sa emigreze
Cariera de secretar de Partid a lui Toma Caragiu ia sfarsit o data cu montarea "Revizorului" de catre Lucian Pintilie – piesa care, dupa cateva reprezentatii, este interzisa cu scandal, iar Toma Caragiu, demis din functia pe linie de partid – iar, daca la inceput acesta are un zambet strengaresc pe buze, "de pusti care facuse o boacana", ulterior "vorbea aproape soptit. Era extrem de speriat". In acest context, de presiune psihica venind din tracasarile legate de interzicerea "Revizorului", Miron Costin ii comunica dorinta de a pleca din tara. Toma Caragiu reactioneaza neobisnuit de violent: "faptul ca mi-ai spus-o este o mare ticalosie. (…) stii cine sunt. Sunt un fricos. Eu nu pot sa mint. Nu pot rezista unei presiuni, nici fizice, nici psihice. Luat la intrebari la politie, ma pis pe mine. Nu rezist…
Vrei sa faci din mine turnatorul tau?". Genul acesta de argumentatie mai respira ceva din parfumul pseudoidealist al epocii, in care lasitatile erau intotdeauna invaluite in ipocrizia altor resorturi, nobile sau tragice, insa cateva paragrafe mai incolo, motivele reale de panica sunt date pe fata: "Acum, cu aceasta marturisire, tu poti sa ma distrugi. Sa-mi distrugi cariera, si tu stii bine ca este punctul meu de sprijin in viata… Tu crezi ca eu nu sunt filat si ca nimeni nu stie ca avem legaturi de prietenie? Eu am afisat amicitia noastra si nu mi-a fost sub nici un motiv jena sau frica sa fim vazuti impreuna. Acum, tu ai schimbat complet situatia", pentru a incheia, patetic si fals, "probabil, fara sa vrei, sa-ti dai seama, ai distrus o prietenie frumoasa.
Pentru ca eu am putine relatii, asa de inima, cum am avut cu tine". Grija fata de propria reputatie este la Caragiu mai mare decat atasamentul fata de un prieten vechi, acum ciumat de o decizie incorecta politic si ca atare devenit indezirabil. La sfarsit, actorul ii spune ca nu mai poate sa-l vada ("N-o sa ne mai vedem. Cel putin, pentru un timp. Te voi cauta eu.) si-l da afara din casa: "si, fara sa spuna un cuvant, s-a indreptat spre usa, a descuiat-o si a deschis-o intinzandu-mi mana. I-am strans mana naucit si nu am putut decat sa bolborosesc un "iarta-ma¡".
