Ieri seara a fost anuntat orasul care va gazdui Olimpiada de Vara din 2020. Acesta va fi Tokyo, arata Agerpres, conform votului dat de membrii Comitetului International Olimpic, care s-a intrunit la Buenos Aires. A fost nevoie de doua tururi de scrutin pentru desemnarea castigatorului, in balanta fiind si Madridul, dar si Istanbulul.
Votul a fost repetat, în primul tur Istanbul şi Madrid fiind la egalitate pe locul 2-3, după Tokyo. La revotare, Istanbul a obţinut 49 de sufragii, iar Madrid, numai 45.
În turul doi, şi ultimul, de scrutin, capitala Japoniei a câştigat, la a 3-a candidatură, după ce a mai găzduit JO din 1964.
După anunţarea capitalei nipone, Tokyo, drept gazdă a Jocurilor Olimpice de vară din 2020, ziariştii prezenţi la Buenos Aires, unde se desfăşoară în aceste zile lucrările celei de-a 125-a Sesiuni a Comitetului internaţional olimpic, au aflat şi cum s-a votat pentru a se ajunge la acest rezultat: Tokyo a obţinut 60 de sufragii, iar Istanbul – 36.
A treia candidatură, a Madridului, a fost votată de 26 de membri ai CIO în primul tur de scrutin, tot atâtea câte au fost şi pentru Istanbul în această fază, fiind necesar un balotaj, câştigat de Istanbul, cu 49-45.
Oraşul de pe Bosfor, aflat la a 5-a încercare, a pierdut, însă, la diferenţă apreciabilă în al doilea tur de scrutin, având doar consolarea că se a reuşit să ajungă pentru prima oară în finală.
În acest fel, Japonia organizează, prin oraşele sale, pentru a 3-a oară Jocurile Olimpice, după cele de vară de la Tokyo, din 1964, şi cele de iarnă, de la Sapporo-1972 şi Nagano-1998.