Grafică, instalaţie, artă decorativă sunt câteva dintre zonele artelor plastice pe care le puteţi vizita în galerii sau muzee din Bucureşti în această toamnă. 15 filme semnate de Alexandru Solomon, un regizor preocupat de istoriile cu iz special, vor rula la MNAC în patru serii: experimentală, politică, socială şi portret, o parte din ele fiind însoţite de fragmente din arhivă şi documentaţia personală. Timp de o lună vor putea fi vizionate filmele „Marele jaf comunism”, „Kapiralism”, „Cold Waves”, „Earthcake”, „2×5″, „Cocktail Automatic”, ultimele trei fiind filme experimentale realizate de Alexandru Solomon în colaborare cu artista Geta Brătescu.
Readers Café găzduieşte până pe 24 noiembrie expoziţia de grafică „Imaginarium”, semnată de artistul Bogdan Constantin, a cărui sursă de ispiraţie o reprezintă constant omul. Expoziţia exprimă tocmai transformarea acestuia în căutarea divinului.
Muzeul Naţional Cotroceni vă invită până în ianuarie 2012 la Salonul Naţional de Artă Decorativă, a XII-a ediţie. Anul acesta Salonul reuneşte peste 80 de artişti plastici care expun tehnici mixte, lucrări de tapiserie, imprimeuri textile, porţelan, stică şi metal. Expozanţii sunt artişti consacraţi în domeniu, precum Cela Neamţu, Daniela Frumuşanu, Daniela Făiniş, Gherghina Costea, Cristina Bolborea, Iordanka Cioti, Zoe Vida Porumb, Mihai Ţopescu, Gheorghe Gogescu, Viorela şi Vintilă Mihăescu, Traian Ştefan Boicescu şi mulţi alţii.