Să zic așa, tocmai o coteam pe ulița din capătul satului, pe după „Buricul Șeherezadei“, care este clubul de striptiz cu specific musulman din Potroacele, poreclit de doctorul veterinar Pandele „Măciuca lui Erdogan“, din cauza efectului pe care-l au prețurile de acolo asupra clienților.
Ideea, mai mult decât inovatoare, de striptiz musulman o avusese patroana, Jenny, de care v-am spus că e și patroana de la Starbax. Care Jenny, fiind și nevasta polițaiului Rică Miluț, asigura și aspectul de legalitate al stabilimentului, atât de greu de realizat în zilele noastre, mai ales la afacerile ilegale, gen.
În esență, striptizul musulman este la fel ca striptizul clasic, numai că stripteuzele dansatoare sunt îmbrăcate cu burkha și au două rânduri de șalvari, plus niqab, așa că până ajungi să vezi prima bucățică de piele a dansatoarei durează ceva. De senzație este bikinul burka, care în spate este o imitație de centură cu explozibil, iar în față o plasă măruntă prin care nu se vede nimic. Un striptiz complet durează cam la trei-patru ore, timp în care clienții beau minimum 10 beri de căciulă la 20 de lei bucata, așa că faceți voi aritmetica. Plus că n-ai nevoie să angajezi mai mult de două stripteuze pe seară, așa că, financiar vorbind, doamna Jenny rulzz, cum se zice acuma.
Deci, ies eu din sat și încep să mă uit unde mi-o fi turma de oi, pe care i-o dădusem unui om de-al meu, Petrică Cimpoi, s-o scoată el la păscut. Că mă învățase contabilul să separ activitățile profitabile de cele neprofitabile în două: una erea turma, care erea pe pierdere, și una agenția de management și consulting, care erea pe câștig impozitat în offshore. Cum ar veni, eu veneam în consulting la turmă, stăteam acolo o oră, apoi tăiam o factură și mă întorceam la alte treburi.
Tocmai zărisem turma cam la 800 de metri de mine, când mă întâlnesc cu dascălul Gorobețiu, care îi venea părintelui Manole un fel de asistant manager, ca să înțeleagă și corporatiștii ce vorbesc eu acilea. Ca o explicație pentru numele ciudat de Gorobețiu al dascălului: în mediul rural moldovinesc, care-i foarte prezent în România chiar și în centrul Bucureștiului, pentru bețiv se folosește termenul „bețiu“, care face la declina-rea a II-a „un bețiu, doi beții“, cu accentul pe silaba a doua. Cred că nu trebuie să vă spun mai multe despre ce anumită dependență se transmitea în familia Gorobețiu, din tată-n fiu.
– Hai să trăiești, nea Titi!
– Hai noroc, nea dascăle! Dar ce ai de te văd așa supărat, gen?
– Nea Titi, am citit la ziar că dascălii sunt chemați la luptă sindicală pentru mărirea salariilor și nu-ș ce naiba să fac. Aș ieși la luptă, dar mi-e că se enervează părintele Manole și mă dă afară din biserică!
Ca să vedeți ce confuzii pot apărea în mintea oamenilor, din cauză că liderii de opinie și ziariștii le tot spun profesorilor dascăli, ca să se dea ei mari că au limbajul mai colorat decât restul lumii. În timp ce-i explic eu dascălului care-i confuzia și-i dau să tragă și o dușcă de țuică ca să i se mai ascută mintea, îi vedem venind în fugă pe drum pe parapsihopatul Kor-ceaghin și pe dealerul de mașini Saleen Koenigsegg Vîjîilă, de ziceai că-i sfârșitul lumii.
– Hai noroc, nea Titi!, zice Korceaghin. Să trăiești, nea Gorobețiule, bine că v-am găsit pe amândoi, că am nevoie de patru oameni.
– Pentru ce?, întreb eu, să mă aflu în treabă.
– Vor unii să facem o filmare-bombă pentru televiziunea Russia Today. Ceva de să rămână tot globul pământesc cu gura căscată.
– Păi, și de ce vor rușii să ne filmeze?, se bagă în vorbă și dascălul Gorobețiu.
– Vor să facă faza cu reportajul inventat, gen Sky News, răspunde vioi Korceaghin. Tot cu traficul de arme, dar pe invers. Traficanții de armament nu aduc armamentul din Ucraina, ci îl bagă aco-lo. Și armele nu-s de la ruși, sunt de la americani. Numai traficanții rămân la fel, adică bandiți români.
Asta părea să aibă sens. Că se știe de când lumea că orice face Occidentul vrea imediat să facă și Rusia, numai că pe invers. Iar constanta este că trebuie să reiasă că de vină sunt românii. Nu vă spun că, în timp ce vorbeam noi, două plutoane rusești de televiziune au și instalat camerele de filmat de jur-împrejur, trei caporali-machieuze au început să ne dea cu pudră pe față și un colonel-regizor să ne explice scena, gen.
– Deci, traficanții care este ei, adică voi trei, se mișcă la repezeală ascunși printre oile, care este ele, ne zice regizorul pe nerăsuflate. Deci s-a înțeles de toată lumea care este la filmarea care este?
Sincer, eu am rămas cu gura căscată auzind ce accent perfect avea colonelul rus, în timp ce Korceaghin îmi șoptea în ureche:
– A învățat românește după niște filmări cu Vanghelie, fă-te că nu observi.
Deci, eu mă fac că nu observ și colonelul-regizor continuă:
– La finalul care este, americanul, care nu este, însă e jucat pă persoană fizică de domnu Vîjîilă, vă dă banii și voi fugiți.
– Dar nu-i un clișeu cam rasist ăsta?, mă trezesc eu vorbind. Adică, singurul american e tocmai cel mai negru dintre noi?
– La ruși nu este problemă rasismul, zice Korceaghin și-mi arată o gentuță cu patru mii de dolari. Iar banii rămân la noi, ăsta-i clenciul.
Să zic așa, mi-a plăcut că filmarea a fost dinamică și-am mulțumit în gând lui Dumnezeu că nu erea regizor Corneliu Porumboiu, că altfel dura o săptămână. Regizorul a avut mână bună și cu Vîjîilă pe rol de american, care a zis continuu, cât a durat filmarea: „Fuck you, fucking motherfucker fuck!“, pe stil Samuel L. Jackson. În fine, terminăm noi de filmat, scot rușii paisprezece sticle de votcă pe care le bem cu toții în juma de oră, după care toată compania rusă de televiziune se urcă în două autobuze blindate și pleacă.
Bomba zilei a fost alta: în vreme ce ne certam noi cum să împărțim banii și dacă a fost bine că i-am ajutat pe ruși să-i facă pe români de cacao, Vîjîilă a scos din buzunare zece carduri de memorie pe care le șterpelise din camerele de filmat ale rușilor și-a zis: „Nu puteam să-i las să plece cu materialele alea defăimătoare. Am furat pentru țară, nu pentru mine!“.
În concluzie, ca să-l mai parafrazăm și pe John F. Kennedy, care nu prea a fost parafrazat de români de mult: „Nu te întreba ce poate fura țara pentru tine, întreabă-te ce poți fura tu pentru țară“.
Titi Smeureac,
Cioban freelance consulting
