Eram acasă la Făurei, în living, că sufragerie nu-i pot spune, că n-am mai mâncat nimic acolea de cinci ani de zile și tocmai mă chinuiam să extrag de mână, cu creion și hârtie, un radical din doi, la a opta zecimală, în ideea că să-mi mai exersez puțin creierul. Că, de când cu smarfoanele, a început să fie cam prea odihnit.
Nevastă-mea, Zizi, râdea de mine că arăt ca maestrul Ion Cristoiu la bibliotecă, cum foiam hârtia pe măsuță și scrijeleam la ea cu creionul, dar mi s-a părut că e o comparație care mă onorează ca cioban, deci nu m-am simțit jignit. Ideea era că voiam să fac un perete despărțitor la stână fix pe diagonală și să văd care-i lungimea teoretică, ca să știu câte scânduri îmi trebuie practic. Care lungime a diagonalei este la patrate, cum știe oricine a trecut pe la școală și-a auzit de teorema lui Pitagora, latura pătratului deînmulțit cu radical din doi.
Televizorul era pus pe Mezzo TV, deci muzica era înălțătoare, Maurice Ravel, gen. Că am luat și noi obiceiul ăsta în familie, să punem gen la sfârșit de propoziție, ca să nu ne mai obosim cu alte explicații. Orchestra simfonică erea bună cu draci, erea din Londra, dirijor erea unul Sir Simon Rattle, de care nu mai auzisem, deci premizele pentru o seară de neuitat erau puse cu mâna. Când deodată, aud o tuse la ușă, pe care n-ai cum s-o confunzi, că e tot așa neconfundabilă ca vocea lu Morgan Freeman, decât că nu e voce, e tuse. Și, bineînțeles, nu e a lu Freeman, ci e a părintelui Manole Doicaru, pe care enoriașii l-au poreclit părintele Țuicaru, din motive de răutate umană necreștinească.
Deci îl poftește Zizi în casă, smerită, părintele tușește o binecuvântare, iar eu las deoparte radicalul din doi la zecimala a șasea și scot din dulap o sticluță de țuică pe care o așez mai spre mijlocul mesei, lângă păhărele, să fie acolo.
Ați auzit și voi veștile teribile?
Aici ar fi potrivit să spun că părintele Doicaru, din punct de vedere al relatării e ca BBC-ul, bârfele pe care le prinde le colportează mai departe nedeformate, exact cum le-a apucat. De obicei are și trei surse, atâta că nu le divulgă, ca să nu încalce taina spovedaniei.
Cu evacuarea la Antena 3, adică ?, zice Zizi. Săracii oameni ! Am văzut la televizor cum le-a brutalizat ăia de la ANAF libertatea de expresie.
Lasă televizoru, lasă libertatea de expresie, zice părintele. Uită-te la presa internațională. New York Times, Fox News, Deutsche Welle, toți au scris despre asta. Ne facem de rușine în lume.
Păi nu eram făcuți deja, părinte?, bag și eu o întrebare afirmativă, de dragul ascuțirii discuției.
Părintele cântărește obiecția o secundă în minte, cam cum ar cântări-o Gerald Butler pe Mădălina Ghenea în brațe și-și toarnă un păhărel de țuică, pe care-l cântărește pe limbă mai delicat, cam cum ar cântări-o pe Mădălina Leonardo di Caprio.
Dacă nu te-aș cunoaște, nea Titi, te-aș suspecta de băselism acilea.
Cum părintele a zis fraza asta cântărind fiecare cuvânt, de la atâtea cântăriri am început să mă simt ca la Biroul Internațional de Măsuri și Greutăți de la Geneva, deși nici acolo nu cred că se fac atâtea cântăriri în timp așa scurt.
Nu-i băselist, părinte, așa-i place lui să se contrazică cu oamenii, a sărit și Zizi de colo. L-a învățat comuniștii că contradicția e motorul progresului și nu se poate dezbăra de mentalitate. Mai citește și tot felul de tâmpenii pe Internet pe care le crede.
Părintele își mai pune un păhărel mic de țuică și zice:
Internetul e-o porcărie, ar trebui interzis.
Păi nu e tot libertate de expresie, ca și la Antena 3, părinte?, o țin eu mai departe pe-a mea.
Dacă n-ar fi jumate plină cu țuică, ți-aș da cu sticla asta în cap, în timp ce îți întorc creștinește și celălalt obraz. Să nu ai altă sursă de știri decât Antena 3, ar trebui să vă fie porunca la toată familia. Ei sunt singurii de partea poporului. Ori suntem creștini, ori nu mai suntem.
Nu știu cum s-a întâmplat, e posibil ca numai pomenirea numelui de Antena 3 să-i fi făcut un declic în cap și să-i dea ideea, că Zizi a și intervenit cu o diversiune salvatoare.
Dar de undele ălea gravitaționale de le-a descoperit acum americanii, ce ziceți părinte ?
Cu voia Domnului sunt toate, zise părintele. Credeți că Domnul nu știe că eu beau aici un păhărel de țuică cu băselistul ăsta de Titi Smerureac ? Sau că Big Bang-ul ăla s-a făcut așa, că avea materia o dorință să sară cu tot cu protoni și electroni, ce avea ea, tocmai la ani-lumină depărtare?
O fi având o legătură și cu bozonul lui Higgs, ăla de-i mai zice și particula lui Dumnezeu?, îl adâncește Zizi mai departe pe părinte în materialismul dialectic modern.
Părintele cam începuse să se prindă de ce manevre face Zizi să-l îndepărteze de subiectul cu evacuarea lu Antena 3 și se uita chiondorâș la ea, de ziceai că-i Mugur Ciuvică la Sinteza Zilei, invitat să dezbată ceva cu Monica Macovei. Noroc că se uita la Zizi prin păhărelul de țuică și refracția luminii prin sticlă îi corecta privirea chiorâșă.
Iubiții miei, toate particulele sunt de la Dumnezeu. Și caznele pe care le-a dat lui Gâdea acu, tot de la El sunt, să se întărească la dreapta credință. Hai c-am plecat, că mă duc până la moș Chișcaru să-mi dea niște haine de pensionar de-ale lui. Că ne-a invitat Gâdea pe toți ăștia de iubim libertatea de expresie la o plimbare în Piața Constituției și nu pot merge în straie duhovnicești. Ne vedem acolo!
Venim,venim, am zis eu. Am și pus benzină la mașină să ne-ajungă pînă la București. Dar la cât amar de lume are să fie, e posibil să nu ne întâlnim.
Dacă nu vă văd eu, Dumnezeu vede, nu te teme tu, Titi. Mai filmează și televiziunile…ce crezi tu ?
Zizi se repede să-l conducă la ușă, ca să binecuvânteze casa, părintele Doicaru mai tușește odată și zice din ușă :
Ca să nu mă mai faci tu degeaba nostalgic comunistoid, nea Titi, te informez că la Constanța s-a găsit la vânzare carne congelată de acu 40 de ani. Așa, și? Îți dai tu seama, ce calitate de carne se făcea pe vremea comunismului de ținea 40 de ani? Acu nu ține nici șase luni. Nu-i normal să fii nostalgic?
Aici cam i-am dat dreptate părintelui. În materie de congelat, comunismul a fost cel mai tare. Ce-a congelat comunismul în 55 de ani, după 25 de ani de capitalism abia de începe să se dezghețe.
Cu stimă, Titi Smeureac, cioban freelancer