In afara de majorarea salariilor profesorilor (si a altor bugetari), dar legat de aceasta, o tema predilecta de discutie aparuta in aceasta campanie electorala o constituie veniturile enorme ale unor conducatori din institutiile statului. Presa a dezvaluit in ultimul timp o serie de cazuri in care, adunand salariul cu tot felul de sporuri, se ajunge la venituri lunare de sute de mii de lei (noi). Comparate cu salariile mai mici de o mie, pe care le primesc cateva milioane de salariati, aceste venituri par, intr-adevar, scandaloase.
De aici, angajamente ale diferitilor politicieni de a reduce, cand vor veni la guvernare, diferentele dintre veniturile maxime si cele minime. Motivele sunt, pentru mine, obscure. S-ar gasi astfel fondurile necesare majorarii celorlalte salarii? Ma indoiesc. Sa zicem ca exista, in tara asta, 500 de oameni care castiga lunar, din bani publici, peste 100.000 de lei. Sa presupunem apoi ca am injumatati aceste venituri. Am obtine o economie cam de 30 de milioane de lei. Pe care i-am distribui apoi celorlalti peste un milion de salariati de stat. Cat ar obtine fiecare? Cam 25 de lei. Asadar, sa ne fie clar, salariile mici nu pot fi majorate prin reducerea celor foarte mari.
Apoi ar trebui sa avem in vedere ca cei care castiga sumele exorbitante care se citeaza sunt oameni care au pe mana bugete de sute de milioane. Ar trebui sa fie manageri de exceptie, dupa cum de exceptie le sunt salariile. Daca nu sunt motivati cum trebuie, pot pleca (un manager dintr-o firma privata de anvergura castiga cel putin la fel). In locul lor pot veni altii mai nepriceputi, care sa produca pagube mult mai mari decat salariul cu pricina. Dupa mine, aici e "buba": ca atunci cand se discuta despre salariile "scandaloase" nu se iau in considerare performantele (sau contraperformantele) celor in cauza. Cu alte cuvinte, as gasi firesc ca cineva sa fie platit exceptional daca isi face treaba pe masura. Numai ca nu este evident ca se intampla asa.
Agentia Nationala Antidrog exista pentru a reduce consumul de droguri. Nu as avea nimic impotriva daca presedintele organizatiei ar primi, la sfarsitul anului, un bonus de un milion de lei noi pentru fiecare procent cu care scade numarul adolescentilor dependenti. Societatea ar avea de castigat. CFR-ul exista pentru a asigura un transport civilizat pe calea ferata. Directorul general ar trebui bonificat in functie, de exemplu, de numarul total de ore de intarzieri ale trenurilor de calatori. si exemplele pot continua.
Ideea este de a se introduce, pentru toti managerii bugetari, indicatori clari (si transparenti) de performanta, in functie de care sa primeasca, eventual, salarii exorbitante. Ma refer la indicatori construiti cu buna-credinta, care sa tina seama de scopul public pentru care exista institutia, de situatia de monopol de stat etc. Evident, in cazul neindeplinirii acestora, ar trebui schimbati (sefii, nu indicatorii). Mi-ar placea sa aflu despre un asemenea personaj care ar fi demis nu doar in urma unui scandal gogonat, ci pur si simplu pentru neindeplinirea indicatorilor de performanta.
Ceea ce este cu adevarat scandalos in cazul multora dintre situatiile care au facut obiectul atentiei publice este smecheria adaugarii la salariul de baza a tot felul de sporuri, care mai de care mai fanteziste, al caror rol nu este altul decat de a majora veniturile, fara a umbla la legea de salarizare. Se acorda tot felul de sporuri, pentru nimic altceva decat faptul ca cineva isi face meseria (adica, un fel de spaga institutionalizata). Ce inseamna "spor de confidentialitate"? Nu orice salariat are obligatia de a pastra secretul de serviciu? De ce trebuie ca un judecator sa aiba adaugat la salariu un "spor de risc si suprasolicitare"? Nu pentru asta au salarii incomparabil mai mari decat celelalte categorii de bugetari? Dupa logica aceasta, cei care sapa santuri ar trebui sa primeasca spor pentru bataturi in palma, portarii de hotel ar avea spor de stat in picioare, functionarii de birou – spor de sedentarism… dar ma opresc aici, pentru ca ma tem ca le vin idei.
Rezumand, cred ca discutia despre reducerea diferentei dintre venituri este pornita pe o cale gresita. Plafonarea raportului dintre venitul minim si cel maxim se cheama nivelare si este de sorginte pur comunista. Cautarea cauzei veniturilor mici ale celor multi in veniturile mari ale celor putini este o fundatura. Contine, totusi, un "sambure rational" (vorba unui clasic): cei care castiga putin se simt frustrati nu doar de saracia lor, ci si de vestea ca sunt altii care primesc incomparabil mai mult. In campanie electorala, e bine sa dam satisfactie celor multi: daca nu putem sa le marim lor salariile, macar sa le micsoram pe ale altora.
