» Berlinul, "noua capitala a stangii contemporane, digitale, post-60’s", cum il numeste animatorul cultural Cristi Neagoe, atrage tineri si artisti din toata lumea – si, mai nou, din Romania.
» Avand insa una dintre cele mai ridicate cifre ale somajului din orasele mari ale Germaniei, Berlinul ofera prea putine joburi, cea mai buna optiune fiind aceea a unui job "de net" pentru Romania.
Motivatiile pentru un stagiu berlinez sunt diferite. "Cat am fost la New York", spune Cristi Neagoe, "foarte multi dintre artistii americani pe care i-am cunoscut aveau aceeasi fascinatie a Berlinului. Unii dintre ei isi petrec jumatate din an la Berlin, jumate la New York. Ideea e ca in momentul asta, pentru artisti, boemi, hipioti, punkeri si tot soiul de alti reprezentanti ai celor mai dubioase culturi underground, Berlinul reprezinta cel mai liber oras din lumea occidentala. Parisul a fost centrul cultural al lumii pana pe la 1900, dupa care a urmat New York-ul, cu expresionismul abstract, pop art, minimalism, moda, design, muzica, tot ce vrei. Insa dupa 9/11, New York a devenit un oras condus de politie. Village Voice are un mare banner prin diferite foste locuri dubioase din NY pe care scrie: «Where have all the junkies gone?»/ «Unde au plecat varzomanii?». Or, raspunsul e: «La Berlin».
Politiei i s-a dat mana libera, incat acum poti fi arestat pentru simplul fapt ca pari dubios. In plus, e peste tot. Reala sau creata de guvern, panica asta fata de terorism e peste tot si nu s-a linistit inca. In metroul newyorkez vezi peste tot mesaje din partea politiei, gen «If you see something, say something» – «Daca vezi ceva, anunta-ne, noi venim si curatam». E o cultura indusa a parei, prin care oamenii nu se mai simt in siguranta unii cu altii, incat se ajunge la un soi de turnatorie a la "1984"; basca ti se mai si spune cati au fost inchisi de pe urma succesului campaniei… E deci clar ca se schimba polii. Ok, New York-ul era capitala artistica a lumii. Curatarea lui de squatteri (oameni care locuiesc in case parasite), graffiti, junkisti (consumatori de substante) si alte "gunoaie" ale societatii l-a facut steril. Nu mai e un oras hipercreativ, fiindca nu mai ofera context pentru asta."
De ce nu ar fi atunci o tinta mai buna alte mari capitale europene? "Londra si Parisul sunt orase scumpe si pretentioase. Berlinul e ieftin, scena muzicala e foarte tare si lucrurile converg spre crearea unui curent anticonsumist.". In cazul tinerilor din Romania, viata ieftina pare sa fie argumentul decisiv pentru plecarea la Berlin. "Pentru romani, motivatia e una legata de faptul ca se traieste mai ieftin si mult mai bine ca la Bucuresti", incheie Cristi Neagoe. Cosmin Tapu, DJ care merge cam o data la doua luni la Berlin, nuanteaza: "Pe orice om l-ar putea fascina Berlinul: e ieftin, e friendly si e plin de tineri… Plus ca e Est, deci pare familiar"; faptul de a fi la intretaierea dintre civilizatii face deci contactul cu civilizatia vestica mai putin dur, mai putin supus socului cultural. Ce reproseaza insa DJ-ul roman Berlinului: "Locurile «alternative» s-au cliseizat, devenind obiective turistice si ca sa descoperi lucruri care merita din zona artistica trebuie sa ai un insider (cunoscator al locului – n.r.).
Berlinul e oras de artisti, dar asta nu inseamna ca cei care locuiesc aici performeaza, expun etc. in Berlin… Plus ca vremea nu e foarte friendly chiar si vara". IRLO, unul dintre street artistii care au vernisat la New York in cadrul expozitiei care a declansat scandalul poneiului roz, sta de cateva luni la Berlin si spune ca la Berlin cel mai mult l-a atras boema si fauna dubioasa a orasului. "Am primit multe povesti faine de la prieteni ajunsi pe acolo. Cred ca trash-ul m-a atras cel mai tare."
Case organizate pe model comunist
In afara de scena muzicala si de cea artistica, Berlinul fascineaza si prin "project house-uri", case mari, de obicei cu mai multe niveluri, in care oamenii traiesc dupa model hippiot, la comun: "In Bucuresti, nu exista comunitati improvizate gen squat, project house", spune IRLO. "E foarte fain ce se intampla acolo in casele astea. Mi se par noile biserici si multe sunt sustinute prin programe sociale de catre stat, ceea ce face si mai usoara supravietuirea pentru membri." Pe de alta parte, in Bucuresti, lumea se bate pe spatiu, ceea ce nu se poate spune despre Berlin, un oras din care, dupa caderea Zidului, oamenii au plecat, lasand numeroase spatii nelocuite in care au putut sa se aseze ulterior boemii. Antonela Vulpe a locuit timp de sase luni intr-un astfel de project house si povesteste cum a fost: "Majoritatea care locuiau acolo nu aveau job – sau cei cativa care lucrau aveau joburi de-astea part-time sau cateva zile pe saptamana, pe bani putini;
Berlinul e renumit pentru «losereala», oamenii isi iau in cel mai bun caz job part-time, iar lunea, la 2.00, parcurile sunt pline. Cei mai multi stateau pe ajutor social, atat germanii, cat si emigrantii din casa – erau suedezi, francezi, spanioli, majoritatea din tari comunitare bogate. In fine, vreo 300-400 de euro le intrau in cont. Prima intalnire a fost relaxata, cu muzica, mancare si s-au discutat problemele casei, daca sa ne accepte si pe noi, romanii, in casa, adica sa ne dea un apartament – ceea ce s-a intamplat. Fiecare project house din asta are un proiect – unii pe ecologie, altii pe arta, cu lectii tinute seara". Acesta e motivul pentru care oamenii care vin si vor sa se stabileasca trebuie verificati daca inteleg proiectul casei si impartasesc setul de valori. "Casa era detinuta de o firma privata care a dat-o unui grup de tineri emigranti pe un contract de genul «noi renovam casa, dati-ne-o fara chirie pe urmatori cinci-sase ani». Fireste, platind intretinerea.
Casa urma sa le revina lor ca o comunitate, in timp, fiindca revendicasera dreptul de proprietate asupra ei. Oamenii erau intre 20 si 60 ani, unii aveau familii." Cei mai in varsta, spune Antonela, erau ex-squatteri, punkeri din anii ‘80 care au ramas pe acelasi stil de viata – tipi care au trait intotdeauna in comunitati si inca o faceau, carora le facea placere sa participe la activitati comunitare de planificare, sedinte de discutii. "Dupa ce ne-au primit, am dat cateva party-uri – am chemat, de pilda, niste amici francezi cu tot felul de instrumente, am facut pliante pe care le-am impartit la alte project house-uri si am dat concert. Insa in project house-ul meu erau doua tabere, nemtii si emigrantii, care se bateau pe controlul casei. Intre cele doua tabere era un conflict mai mult ideologic, ca nu erau toti de stanga, ca unii nu vroiau sa traiasca chiar in genul asta de comunitate comunista, vroiau o treaba mai privata, mai burgheza.
Pe caz concret, in fiecare astfel de casa e un spatiu comun, gen living, unde ai un bar, in fine, un spatiu unde poti sa organizezi evenimente, sa dai party-uri, performance-uri, seara video sau de discutii, pe scurt, un spatiu unde poti sa faci evenimente si pe bani, si gratis. Nemtii vroiau o chestie inchisa, in genul «noi intre noi»: renovam, avem liderul nostru, ne facem complimente intre noi – dar nimeni din afara sa nu intre. In spatiul de jos, ei vroiau sa faca o ceainarie si o sala de biblioteca – dar fara party-uri si viata nocturna. Or, emigrantii din casa vroiau altceva, iti dai seama, exact opusul, cu haos si galagie. De aici, conflictul, care pana la urma a fost transat in favoarea germanilor, fiindca si-au impus regulile, si cei care nu se conformau au fost zburati in forta. Unul dintre olandezi, de pilda, a fost dat afara intr-o zi cand nu era in casa, pur si simplu i-au scos lucrurile in strada. Eu am fost de partea emigrantilor, asa ca pana la urma am plecat si eu, cand s-a stricat treaba si nu mai era distractie.
Antonela Vulpe: "E trash, e boem, e gay, dar nu e usor de trait"
"Economic, Berlinul nu sta prea bine, motiv pentru care, dupa caderea Zidului, multa lume s-a mutat in orase mai prospere, ceea ce a facut Berlinul un oras subpopulat. Chiriile sunt mici, iar autoritatile sunt permisive cu infuzia de tineri cosmopoliti, Berlinul devenind orasul cu cea mai mica medie de varsta din Europa", explica Cristi Neagoe. Viata nu este neaparat usoara la Berlin. Intr-un oras cu datorii imense la guvern, cu o cifra a somajului printre cele mai ridicate din Germania, posibilitatile de a gasi ceva de lucru sunt problematice. "In pofida aparentelor, Berlinul nu e pentru trendisti sau cool-eni. Lori, Bamse, Cristi Prajel, Niki, Antonela, Dan Sociu – unii dintre cunoscutii mei care stau acolo – sunt supravietuitori", argumenteaza Cristi Neagoe.
Cei care au joburi in Romania si locuiesc acolo au, se pare, o situatie privilegiata: "Cu 400-500 de euro, daca nu esti foarte pretentios, te descurci acolo. Fie stai intr-un project house, fie inchiriezi un studio la 250 de euro, bani in care intra si intretinerea", explica scriitorul Dan Sociu, care lucreaza pe net, traducand literatura pentru edituri romanesti; el a gasit, la un moment dat, un job care presupunea sa numere masinile care trec pe strada. Nici ca street artist nu se gaseste usor de lucru, dar IRLO e optimist: "Din toamna pana acum am trait din bani romanesti. Ce am desenat a fost asa, ca nu ma puteam abtine. In schimb, am planuit ceva proiecte: ceva murale, un puppet show (spectacol cu papusi), niste decoruri pentru petreceri, ceva VJ-iala. Sunt insa foarte multe platforme si nu cred ca e foarte greu sa expui.
Tine de a-ti alege locul si oamenii potriviti. Chiria e cam 150-200 pentru o garsoniera, mancarea, cam ca in Romania. O gramada de smecherii, in schimb: pietele agroalimentare sunt obligate sa scape la sfarsitul zilei de ce nu s-a vandut, exista o fabrica de paine si prajituri unde se arunca treburi superbune, prin project house-uri (case comunitare) se poate hali gratis vegetarian". Antonela Vulpe, care a stat un an de zile la Berlin, vine insa cu o perspectiva mai sceptica. "E trash, e sarac, e boem, e gay, dar nu e usor de trait acolo. Sunt putine joburi si foarte multi emigranti, de exemplu, pentru o slujba la curatenie aplica in jur de 100 de oameni. Slujbele de genul asta sunt cam singurele pe care le-ai putea obtine, si inca greu… In afara de asta, nu te poti imagina femeie de serviciu o viata, traind intr-un squat cu incalzire pe carbuni si party-uri in weekend, «traiesc ilegal, traiesc la Berlin».
Cred ca abia in 2012, romanii vor avea drepturi egale cu ceilalti cetateni europeni… Pana atunci, nu beneficiem de absolut nimic. Guillome, un amic de-al meu, era francez si, chiar daca nu stia deloc germana, si nici o engleza foarte buna
n-avea, gasea joburi. De pilda, a lucrat intr-un call center, cu studii de piata facute la telefon. Pentru ca a lucrat sase luni in jobul asta, a luat chiar ajutor social de la statul german. El a obtinut dreptul de munca intr-o saptamana, eu m-am zbatut un an fara sa reusesc. Am fost la oficiul lor de munca, la Emigrari, si m-au plimbat timp de sase-sapte luni degeaba: nu eram casatorita, nu stiam limba, eram din Estul Salbatic. Teoretic, daca un patron te sustine, garanteaza pentru tine, primesti drept de munca, insa nu am gasit pe nimeni s-o faca, sa mearga cu mine la cozile alea care dureaza ore intregi. Or, dupa un an de zile, m-am deprimat si mi-am dat seama ca sunt blocata acolo, nu puteam face nimic pentru mine.
Sa stau asa sa supravietuiesc in Berlin, cu toate party-urile de weekend si dementa din timpul zilei, nu merita. Eram blocata, asa ca am decis sa ma intorc."
Chiriile sunt mici, iar autoritatile sunt permisive cu infuzia de tineri cosmopoliti, Berlinul devenind orasul cu cea mai mica medie de varsta din Europa." Cristi Neagoe
