-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialTinerii nu mai cauta job?

Tinerii nu mai cauta job?

» La o oferta de 5.350 locuri de munca s-au interesat doar 1.100 de tineri.

» Cea mai slaba participare a doritorilor de slujbe din ultimii 11 ani.

Dupa cateva ore de asteptare, ieri la ora 13.30 reprezentantii a zeci de firme au plecat dezamagiti din sala de sport a Colegiului Petre Maior, unde s-a tinut Bursa locurilor de munca pentru absolventi, organizata de Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca.
"Particip de patru ani si este cea mai slaba editie" – spune suparata reprezentanta unei firme de instalatii, care a adunat doar 5 CV-uri pentru 63 de posturi de muncitori calificati, ingineri si economisti. La un stand alaturat, al Primariei Sectorului 2, cu o oferta generoasa de consilieri cu studii superioare, s-au adunat de dimineata cateva zeci de cereri. Georgiana si Ana au absolvit ASE si sunt interesate sa munceasca la stat, iar administratia publica le poate oferi, pentru inceput, o slujba stabila, de unde sa obtina o recomandare pretioasa pentru un job ulterior.

Tinerele sunt o raritate, fiindca ne spun ca majoritatea colegilor muncesc de la terminarea liceului si s-au angajat deja din timpul facultatii.
Directorul executiv AMOFM, Dumitru Pelican, ne confirma semiesecul Bursei de joburi pentru absolventi, care se organizeaza, din 1996, in fiecare an.
Din an in an participarea este mai scazuta.
De exemplu, in 2005, la 4541 locuri au participat 3.500 de absolventi, iar in 2006 oferta a crescut la 5.872 posturi si s-au inregistrat 2.800 de participanti.

Prefera sa munceasca la negru
AMOFM Bucuresti a inregistrat la 1 septembrie 2007 un total de 21.080 de someri, din care 3.158 de persoane sub 25 de ani, reprezentand 15% din totalul numarului de someri. Rata somajului in Capitala este in prezent de doar 2,20 la suta, printre cele mai scazute din tara. Directorul Pelican, dar si agentii economici sustin ca tinerii someri indemnizati ori nu vor sa munceasca, ori primesc ajutorul de somaj in timp ce muncesc la negru, fara sa se gandeasca ce vor face dupa un an, cand nu vor mai primi acesti bani.

"Castig 1,5 milioane de lei pe zi"
Daca sunt repartizati la o firma, sa se angajeze conform pregatirii, acestia roaga patronii sa le dea negatie, sa scrie pe adeverinta ca sunt necorespunzatori, fiindca nu vor sa munceasca. Constructiile si asigurarile sunt cele doua domenii unde se inregistreaza cele mai mari oferte, iar castigul, in primul caz de 1,5 milioane de lei vechi pe zi, este de notorietate pentru tinerii necalificati vazuti prin tot Bucurestiul.
Tot mai putini tineri sunt interesati de contracte de munca, atunci cand salariile sunt doar de 4-5 milioane lei lunar. "Nici nu ma gandesc sa ma angajez fara 600 de euro pe luna", afirma suparat un tanar care ne spune ca nu a gasit nimic interesant pentru pregatirea sa.

» "Nu gasesc personal"

Cei peste 240 agenti economici participanti la Bursa au oferit 5.115 locuri de munca, din care 2.356 pentru muncitori calificati, 1.390 celor cu studii medii, 599 studii superioare si 810 necalificati. Posturile sunt afisate si la sediile agentiilor locale ale AMOFM: Sector 1 si 2 – str. Spataru Preda nr. 12; Sector 3 – str. Tabacarilor nr. 20; Sector 4 – sos. Berceni nr. 8; Sector 5 – Bd. Pieptanari nr. 64; Sector 6 – Bd. Timisoara nr. 59.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă