13.1 C
București
sâmbătă, 19 octombrie 2024
AcasăSpecialTinerii din PNL ameninta cu plecarea din partid

Tinerii din PNL ameninta cu plecarea din partid

CLUJ-NAPOCA. Liderii Organizatiei de tineret a PNL Cluj au dat de inteles ca vor parasi partidul in ipoteza in care conducerea centrala a partidului va aproba fuziunea cu PD si adoptarea ideologiei populare. Acestia s-au ferit sa pronunte cuvantul „demisie” dar sustin ca ei vor ramane liberali, indiferent daca vor avea in piept o legitimatie de partid.
Pe de alta parte, tinerii liberali nu se opun unificarii celor doua formatiuni din Alianta „D.A.”, ci doar renuntarii la doctrina liberala. Din grupul respectiv fac parte viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Adrian Popa, care a lipsit, insa, de la conferinta de presa tinuta de colegii sai, liderul consilierilor liberali Ovidiu Turdean, consilierul local Ciprian Turdean, cel care a fost declarat recent drept cel mai bun ales PNL din Romania, directorul filialei din judet a Regiei Autonome a Protocolului de Stat, Liviu Miclaus, precum si secretarul organizatiei judetene a PNL, Mihnea Iuoras.
Acestia, insa, nu sunt singurii care se opun fuziunii in conditiile propuse de PD. Potrivit unui cotidian local, deputatul PNL Horia Uioreanu, care este viceliderul grupului liberal din Camera Deputatilor, pregateste o contraoferta care sa includa propunerea ca noua formatiune politica ce va rezulta in urma unificarii sa faca parte din Internationala Liberala.

Cele mai citite

O dronă a fost lansată din Liban către reședința lui Netanyahu

Benjamin Netanyahu nu se afla acolo și nu există victime, spun oficiali israelieni O dronă a fost lansată către reședința premierului israelian Benjamin Netanyahu din Cezareea,...

Schimb neașteptat de prizonieri între Rusia și Ucraina

Este al 58-lea schimb de prizonieri și a implicat 190 de prizonieri de război, a anunțat președintele Volodimir Zelenski Activistul ucrainean pentru drepturile omului și...

Adrian Câciu: Creșterea redevențelor, a TVA, plafonarea salariilor și pensiilor vor fi doar discuții în 2025

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a declarat că o analiză amplă despre fiscalitate va fi în 2026 Ministrul Investițiilor  și Proiectelor Europene, Adrian Câciu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă