– Formatia antrenata de Dusan Uhrin Jr. va intalni, duminica, pe Otelul Galati, in deplasare, acolo unde a pierdut ultimele doua meciuri.
Cea mai in forma echipa a momentului, FC Timisoara, va intalni in acest week-end formatia care pierde foarte greu puncte pe teren propriu. Banatenii se vor deplasa la Galati, pe terenul unei echipe unde Timisoara nu a mai castigat de aproape trei ani. Mai exact de pe 19 noiembrie 2005, atunci cand Gigel Coman si Cristian Silvasan a adus prima victorie in deplasare pentru noul tehnician al lui Poli de la acea vreme, Gheorghe Hagi. De atunci, moldovenii au obtinut doua victorii, 1-0 si 3-1, astfel ca jucatorii Timisoarei vor sa intrerupa sirul negativ al rezultatelor de la malul Dunarii. "Am obtinut o victorie foarte mare cu CFR Cluj, insa ea ne-a adus numai trei puncte, asa ca trebuie sa ne intoarcem cu un triumf si de la Galati. N-am uitat ca anul trecut am pierdut cu 3-1, tot dupa ce am avut o perioada buna inainte de acel joc, astfel ca acum trebuie sa tratam cu mare seriozitate aceasta partida.
Otelul este o echipa foarte buna si chiar daca am fi condusi in acest meci, sper sa intoarcem rezultatul asa cum am facut, de exemplu, la Craiova in urma cu cateva etape", a declarat unul dintre cei mai buni mijlocasi ai campionatului, armeanul Artiom Karamyan. Timisorenii au obtinut opt victorii si un egal, iar daca vor primi inapoi si cele sase puncte de penalizare din partea Federatiei ar trece pe primul loc in clasament. "Am facut cateva achizitii foarte bune in aceasta vara si avem unul dintre cei mai buni antrenori din Romania, asa ca suntem indreptatiti sa fim acolo in fata", s-a laudat presedintele Consiliului Director, Gheorghe Chivorchian.