2 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialTimişoara: Patronul firmei de tractări auto care a lovit cu maşina mai...

Timişoara: Patronul firmei de tractări auto care a lovit cu maşina mai multe persoane, sub control judiciar

Patronul firmei de tractări auto „Îngerii Galbeni” din Timişoara, Sorin Nedelcu, reţinut după ce, în urma unui scandal, a lovit cu maşina mai multe persoane, va fi cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru loviri şi alte violenţe şi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, au decis magistraţii Judecătoriei Timişoara, scrie Mediafax. 

Decizia a fost luată de magistraţii de la Judecătoria Timişoara, în noaptea de duminică spre luni.

Această decizie nu este definitivă, ea putând fi contestată la Tribunalul Timiş.

Sorin Nedelcu fusese reţinut duminică dimineaţă, în urma scandalului izbucnit într-o parcare privată.

Potrivit poliţiştilor care au intervenit la locul incidentului, sâmbătă, reprezentanţii firmei de tractări auto „Îngerii Galbeni” au ridicat pe platformă, dintr-o parcare privată din Timişoara, o maşină în care se afla şoferul, Horia Balta, cadru didactic la Universitatea Politehnica din Timişoara.

El a refuzat să coboare din maşină, iar, după ce autoturismul a fost ridicat pe platformă, angajaţii firmei au părăsit locul şi au abandonat maşina de tractări cu tot cu autoturismul şi cu şoferul în parcarea privată, susţinând că profesorul nu are decât să plătească staţionarea şi să îşi dea singur jos maşina de pe platformă.

Spre seară, acolo s-au adunat aproximativ 20 de tineri, majoritatea şoferi, pentru a-l susţine pe profesorul universitar care protesta în autoturismul aflat pe platformă.

În jurul orei 22.00, în parcarea privată au sosit şi viceprimarul Timişoarei Dan Diaconu (PNL), consilierul local PSD Alfred Simonis şi adjunctul şefului Poliţiei Timişoara, Daniel Tudorescu.

Viceprimarul a încercat să discute cu profesorul protestatar şi l-a convins să iasă din maşină, pentru ca aceasta să poată fi dată jos de pe platformă, cu ajutorul unei macarale a Administraţiei Domeniului Public (ADP) Timişoara.

Potrivit poliţiştilor, în parcare a sosit ulterior şi patronul firmei de tractări auto „Îngerii Galbeni”, Sorin Nedelcu, iar în urma discuţiilor cu persoanele prezente a decis să renunţe la orice fel de pretenţii financiare şi să dea jos de pe platformă autoturismul profesorului universitar, ceea ce s-a şi întâmplat.

Cei aproximativ 20 de tineri care se adunaseră în parcare au început să îi ceară socoteală patronului pentru alte presupuse abuzuri ale acestei firme de tractări auto, iar cineva ar fi încercat să înţepe cauciucurile de la maşina lui Nedelcu.

Sorin Nedelcu s-a urcat în maşina sa şi a pornit fără să se asigure, lovind, astfel, mai multe persoane. Una dintre acestea a fost transportată apoi cu ambulanţa la spital, acuzând dureri la picior şi în zona bazinului. De asemenea, alte câteva persoane au mers la spital pentru investigaţii medicale.

Poliţiştii spuneau că un echipaj de Poliţie a pornit în urmărirea lui Sorin Nedelcu, însă l-a pierdut. Bărbatul a fost imediat dat în consemn, fiind căutat de agenţii de la Poliţia Rutieră în mai multe cartiere din Timişoara.

Adjunctul şefului Poliţiei Timişoara, Daniel Tudorescu, a reuşit, în cele din urmă, să îl contacteze telefonic pe Nedelcu, pe care l-a chemat la audieri la Secţia 4 Poliţie.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 4.00, Sorin Nedelcu s-a predat Poliţiei municipiului Timişoara, unde a sosit însoţit de avocaţi, fiind ulterior dus la Secţia 4 Poliţie, unde a fost audiat.

În urma audierilor, Sorin Nedelcu a fost reţinut pentru 24 de ore pentru loviri şi alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.

La Secţia 4 Poliţie au fost audiaţi şi martorii incidentului.

Totodată, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, au fost depuse la Poliţie opt plângeri pe numele lui Sorin Nedelcu.

Cele mai citite

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...

Sporuri și zile de repaus, dacă lucrezi în weekend

Aceste drepturi sunt obligatorii și includ atât un spor salarial, cât și repaus săptămânal de 48 de ore consecutive Angajații care desfășoară activități în weekend...

Industria României, în declin pentru al șaselea an consecutiv

Economiștii avertizează că România are nevoie de o politică industrială clară, sprijin pentru inovație și tehnologizare Industria României continuă să fie în declin pentru al...
Ultima oră
Pe aceeași temă