– Desi au fost eliminati din Cupa UEFA, jucatorii timisoreni nu par a avea probleme in campionat, acolo unde au reusit a saptea victorie consecutiva
"Am acuzat o stare de oboseala pentru ca este destul de greu sa evoluezi miercuri-sambata", a declarat, imediat dupa finalul meciului cu Gloria Bistrita, golgheter-ul celor de la FC Timisoara, Gigel Bucur. Problema lui Bucur a disparut, insa, odata cu "dubla" din UEFA cu Partizan Belgrad, astfel ca, acum, galben-negrii se pot concentra doar pe intrecerea interna. Iar elevii antrenati de Dusan Uhrin Jr. nu glumesc si au ajuns, duminica seara, la cea de-a saptea victorie consecutiva in prima liga. Acel 1-5 de la Medias, din etapa a treia, se dovedeste ca i-a cam speriat destul de tare pe timisoreni, iar avertismentul dat, la acel moment, de catre patronul Marian Iancu a fost luat in serios de Alexa si compania. "stiam ca va fi un meci greu cu Bistrita, mai ales pentru ca am evoluat si joi in Cupa UEFA.
Jucatorii au rezistat foarte bine fizic, iar acest lucru ma bucura. E bine ca am ajuns la sapte victorii consecutive, insa avem mult de muncit in continuare", a declarat tehnicianul ceh care, in semn de multumire pentru rezultatele obtinute de elevii sai, le-a acordat acestora trei zile libere. Astfel, banatenii se vor prezenta la primul antrenament dupa meciul cu Gloria abia maine dupa-amiaza. Partida cu Bistrita a insemnat si prima reusita in tricoul Timisoarei a lui Winston Parks. Costaricanul a intrat cu un sfert de ora pana la final, timp destul pentru a aduce cele trei puncte pe Bega. "Vreau sa-i arat antrenorului ca poate sa aiba incredere in mine si ii multumesc lui Dumnezeu ca am putut inscrie. Fara colegii de echipa nu realizam mare lucru", a declarat.