Poliţiştii suceveni caută un tânăr suspect de contrabandă, după ce a fost depistat de poliţişti în timp ce căra cu o roabă ţigări din Duty free în valoare de aproape 170.000 de lei, dar care a reuşit să fugă printr-o livadă, informează Mediafax.
Citește și: 20 de persoane reţinute după percheziţiile în dosarul de contrabandă cu ţigări
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, poliţiştii Postului de poliţie Straja au observat, luni, în zona Jitărie, din localitate, un tânăr care mergea pe o uliţă cu o roabă metalică în care se afla un colet. La vederea poliţiştilor, tânărul a fugit într-o livadă.
Pentru prinderea acestuia, au fost constituite echipe de cercetare formate din poliţişti ai Poliţiei oraşului Vicovu de Sus şi ai posturilor de poliţie Straja, Brodina şi Ulma, care au făcut verificări în întreaga zonă şi în zona Jitărie, fiind găsite 16.950 pachete de ţigări din Duty free, în valoare de aproximativ 169.500 lei.
Citește și: Rețea de contrabandiști cu țigări, în vizorul anchetatorilor. Vezi prejudiciul
Țigările au fost preluate pentru a fi confiscate, iar în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru contrabandă, cercetările fiind continuate de poliţişti în vederea identificării autorilor.