Organizatorii prezintă cinefililor un compozitor considerat genial.
Opera Naţională din Cluj va fi gazda proiecţiei-eveniment „Dracula”, în interpretarea cvartetului Arcadia. Acesta va interpreta pentru publicul amator de muzică de film coloana sonoră a filmului, compusă special de Philipp Morris Glass. Philip Morris Glass este considerat unul dintre cei mai influenţi muzicieni ai secolului XX şi un promotor al muzicii clasice. Creaţiile sale au fost recompensate de nenumărate ori cu premii precum Globurile de Aur pentru coloana sonoră a filmului The Truman Show sau Premiile Bafta pentru muzica filmului The Hours. În acest moment, ocupă locul 10 în topul celor 100 de genii aflate în viaţă. Din palmaresul creaţiilor fac parte opere (Einstein pe plajă, de exemplu), balet, muzică de film, simfonii, muzică de cameră şi propriul ansamblu de muzica cu înregistrări faimoase. Îşi vor da concursul la acest eveniment Ana Bogăţilă şi Răsvan Ionuţ Dumitru la vioară, Traian Boală – violă şi Zsolt Török – violoncel. Membrii Arcadia vor putea fi ascultaţi pe 2 iunie, la ora 18.30.