» Fostul lider taranist si disident anticomunist Constantin Ticu Dumitrescu a fost inmormantat ieri in satul prahovean Fanari, acolo unde s-a nascut si unde sunt inhumati si parintii sai.
» Presedintele Traian Basescu i-a acordat lui Constantin Ticu Dumitrescu, post-mortem, decoratia "Steaua Romaniei" in grad de cavaler.
» Unul dintre colegii de suferinta ai lui Ticu Dumitrescu si bun prieten al acestuia, Constantin Ionascu, a povestit pentru "Romania libera" viata lui Ticu in colonia de munca Peninsula, unde a fost trimis la munca silnica la Canal.
Constantin Ticu Dumitrescu a fost inmormantat cu onoruri militare, ieri dupa-amiaza, in cimitirul din satul sau natal, azi numit Fanari. 400 de persoane au venit sa-l conduca pe ultimul drum pe cel care a dat in vileag Securitatea. Sicriul cu trupul neinsufletit al fostului detinut politic, acoperit cu tricolorul Romaniei, a fost dus la groapa de cativa militari. Numerosi fosti detinuti politici, multi in baston sau in carje, au venit cum au putut pentru a-si lua la revedere de la Ticu Dumitrescu, "un om ferm, demn, care si-a inchinat viata salvarii adevarului, dreptatii si credintei stramosesti". Unul dintre oamenii de incredere ai lui Ticu Dumitrescu, fostul secretar al Partidului National Taranist (PNT) de dupa 1989, condus de Corneliu Coposu, Constantin Ionascu (84 de ani), n-a putut participa la inmormantare din cauza unei recente operatii.
Insa Ticu Dumitrescu va ramane pentru el cel mai neobosit luptator anticomunist. Se simtea special in relatia cu Ticu, nu doar pentru ca-i dadea spre pastrare diverse hartii, scrisori ale sale, copii dupa articole din ziare, fotografii etc., ci si pentru ca are despre el amintiri care altora le lipsesc. Una dintre ele se leaga de perioada in care au fost vecini de baraca in colonia de munca Peninsula, acolo unde zeci de mii de detinuti politici au fost trimisi sa construiasca una dintre marile ctitorii comuniste, Canalul Dunare-Marea Neagra.
Epoca de piatra
Ionascu a ajuns acolo cand colonia nu avea nici gard, iar Ticu Dumitrescu a fost si el trimis "la Canal" prin ’51, povesteste batranul. A primit o patura, un cearsaf, o fata de perna, o saltea si paie de umplutura, si apoi, la dormitor. Erau cam 50 de oameni intr-o baraca si dormeau in paturi suprapuse – tinerii sus, ca erau mai sprinteni, batranii jos. Dar era bine "la Canal", spune Ionascu, "era bine". Primeai mancare mai acatarii, ca trebuia sa ai forta sa muncesti, si aveai dreptul la pachet de acasa.
Multi care aveau ani de detentie in penitenciare s-au inzdravenit acolo, dar batranii au cazut pe capete, n-au rezistat la regimul de munca grea. Ticu Dumitrescu, pe cat de pispiriu era, pe atat avea gura de mare. L-au repartizat comunistii la cea mai grea munca: la spart stancile cu barosul. Glumeau detinutii ca muncesc "in epoca de piatra". Ionascu, avand gura mai mica, a fost "dat" la tamplarie, la dulgheri. Il vedea pe Ticu "pe platou", unde erau scosi detinutii in zori, la numaratoare.
"Era un om pe dos"
Sunetul sinistru al goarnei de dimineata ii aduna zilnic, la ora 5.00, pe platou pentru gimnastica de dimineata, de parca nu le era de ajuns munca cea de toate zilele. Faceau ore intregi de munca grea dupa ce primeau doar o bucata de paine si o cana cu ceai dintr-un hardau. Ticu Dumitrescu era cel mai sfrijit dintre cei repartizati la cariera, un Sfarma-Piatra mic de stat si rau de gura. "Era un om pe dos. El si prietenul lui, Ioanitoiu, tot timpul protestau: ca nu-i mancarea buna, ca nu s-a purtat militianul normal cu el etc. Tot timpul sareau in sus si raspundeau de-i bagau aia mereu la carcera", il lauda Ionascu.
Intr-o zi normala, dupa ce dadea cu barosul in bolovani pana facea prundis din pietre de moara, fiecare astepta sa sune de pranz, la 12.00. Mancau in viteza, pe genunchi, plini de praf, dar era mai bine decat in puscarii. Acolo primeau doar o bucata de paine cat o cutie de chibrituri si o ciorba lunga de alergai cu lingura prin zeama cele cateva boabe de fasole. "La Canal", detinutii aveau un adevarat festin; ciorba era mai consistenta, iar la felul doi li se dadea mancare de fasole, de cartofi sau varza murata din import, de la rusi.
"Ia pe cinci si tine-aproape!"
Dupa ora de masa, in care erau numarati de doua ori, munceau pana se innopta. "Fiecare-si facea gramajoara, astia o masurau, calculau si care nu avea norma terminata era pedepsit" – ba i se refuza pachetul de acasa, ba i se marea norma pentru a doua zi, ba nu-si mai primea mancarea. Rupti de oboseala si flamanzi, seara isi tarau picioarele spre baraci si se rugau sa nu fi adormit careva pe santier. Asta i-ar fi obligat pe toti sa astepte pana cand gardienii ii descopereau pe disparuti, intarziind momentul in care aveau sansa sa-si intinda oasele pe prichiciurile tari si reci pe care dormeau. Cand auzeau "Ia pe cinci si tine-aproape! Ia pe cinci si tine-aproape!", era de bine. Insemna ca erau toti si, incolonati in randuri de cate cinci, marsaluiau spre dormitoare.
Ticu de multe ori ajungea direct la carcera. Batut si infometat, tot nu se lasa intimidat, "a fost un neobosit luptator impotriva comunistilor", staruie Ionascu. Iar marele merit al lui Ticu Dumitrescu, peste toate, este ca a deschis drumul catre adevar si a aratat ce-i cu turnatorii si cu securistii. Altfel, spune Ionascu, "stiam noi intre noi, care eram patiti; lumea n-ar fi aflat decat mult mai tarziu".
» Prigonirea Taranistilor
Constantin Ionascu l-a cunoscut pe Ticu Dumitrescu in 1946, in Bucuresti, la sediul PNT. Inainte de primele alegeri libere de dupa al doilea razboi mondial, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu si altii de la "centru" au chemat tineretul taranist din tara pentru a pune la punct actiunile pe care urma sa le desfasoare PNT in teritoriu. "Propaganda comunista castiga teren atunci si a fost activitate intensa la PNT. Era un furnicar, planuiam cum sa facem cu manifestele, organizam intruniri, stabileam ce actiuni vom avea, mai ales in sate, ca deja se prevedea colectivizarea", isi aminteste Ionascu. Ticu Dumitrescu venise si el. Era "micut si infipt", asta i-a ramas lui Ionascu in memorie despre el in acele zile.
Dupa ce comunistii au confiscat alegerile, a inceput prigoana taranistilor. Atunci, spune Ionascu, s-a format miscarea de rezistenta, care apoi s-a numit lupta anticomunista. "In 15 mai ’48 au fost arestati 5.000 de oameni numai intr-o noapte".
TURNATORII
» In inchisorile prin care a trecut, Ticu Dumitrescu a stiut ca are turnatori, spune Ionascu. "De fapt, toti stiam cam care sunt cei care colaborau. Toti plantonii erau turnatori. Faceau curat, se plimbau liberi pe holuri si trageau cu urechea, apoi spuneau tot, in schimbul usurarii pedepselor, sau primeau mai multe pachete de acasa, erau recompensati intr-un fel", povesteste trist batranul. Pe Ticu Dumitrescu, asa cum el insusi scrie in cartea sa "Marturie si document", l-a turnat, in Penitenciarul Aiud, Radu Ciuceanu, care dupa Revolutie a ajuns deputat PNL de Alba, deputat PRM de Olt si presedinte al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului.
Detinutii politici au fost eliberati in 1964, prin decret. "Comunistii au fost obligati sa recurga la acest gest pentru ca altfel Romania nu se incadra in cerintele Europei cu drepturile omului", stie Constantin Ionascu.
Ca sa scapi de puscarie inainte de ’64, povesteste Ionascu, puteai sa recurgi la cererea de rejudecare. Asta insemna ca te convertesti la comunism si devii turnator: "In cererea asta scriai cam asa: ca regreti ca ai fost dus in eroare, mintit de dusmani ai poporului si nu ai inteles drumul adevarat al tarii si ceri acum sa ti se dea sansa sa ajungi pe calea cea buna, ca sa intri in randul lumii. si terminai cu «Voi fi alaturi de PCR si, daca voi intalni dusmani ai poporului, voi face cunoscut organelor de Securitate», semnai si deveneai turnator".
