7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialThe Independent: Copiii români mor pentru că doctorii nu lucrează fără mită

The Independent: Copiii români mor pentru că doctorii nu lucrează fără mită

Un şef de secţie de la un spital de copii bucureştean le-a interzis doctorilor să mai ceară şpagă. Din acest motiv, specialiştii nu operează, iar copiii sunt duşi la tratament în străinătate. În România, unul din 100 de copii nu ajunge la vârsta de un an.

 

La un sfert de secol după ce Occidentul a aflat despre orfelinatele lui Ceauşescu, copiii sunt din nou victime, de data aceasta ale corupţiei endemice, scrie publicaţia britanică The Independent.

Ziariştii de la „The Independent” au relatat pe larg povestea medicului Cătălin Cârstoveanu, care conduce secţia de Cardiologie pediatrică de la Spitalul „Marie Curie” din Capitală, proaspăt modernizată cu bani din donaţii.

Medicul este cunoscut în România pentru profesionalismul său şi pentru lupta pe care o duce pentru a salva micuţii cu afecţiuni cardiace.

Totuşi, după ce s-au făcut investiţii importante în această secţie, nici măcar un copil nu a fost tratat în această unitate, la un an şi jumătate de la deschiderea ei.

Cruciadă împotriva corupţiei

Motivul? Personalul medical care ar fi trebuit să mânuiască aparatele de ultimă generaţie cerea mită.

Astfel, medicul a lansat o cruciadă pentru a salva copiii care vin la el. Îi duce în Occident pentru a fi trataţi de medici care nu aşteaptă mită. Asta a făcut săptămâna trecută pentru Cătălin, un bebeluş de 13 zile care avea nevoie de operaţie pe cord. Medicul Cârstoveanu a luat o cursă ieftină spre Italia, unde medicii aşteptau să facă operaţia. Intervenţia chirurgicală a fost un succes.

Medicul duce o luptă epuizantă împotriva unei culturi a corupţiei care a marcat atât de mult România, încât chirurgii cer bani pentru a salva vieţile copiilor şi trebuie dată mită chiar şi asistentelor, pentru a schimba lenjeria în spital.

 Acesta este unul dintre motivele pentru care rata morta­lităţii infantile din România este dublă faţă de media din UE.

Unul din 100 de copii nu ajunge la vârsta de 1 an. 

Cât primesc medicii

Chirurgii primesc de la câteva sute de euro în sus pentru o operaţie, în timp ce anesteziştii primesc cam o treime din sumă, depinzând de ceea ce-şi permite pacientul. Asistentele primesc câţiva euro de la pacienţi de fiecare dată când administrează medicamente sau pun perfuzii. 

Mita a reprezentat în România circa 750.000 de euro pe zi în 2005, potrivit unui raport al Băncii Mondiale. Cultura mitei este tacit acceptată, dar furia creşte. Unul dintre donatorii de la Spitalul „Marie Curie”, unde lucrează medicul Cârstoveanu, Procter & Gamble, s-a adresat de mai multe ori spitalului şi Ministerului Sănătăţii, întrebând când va începe să funcţioneze unitatea. 

Medicii nu aplică pentru posturi

Răspunsul oficial oferit de au­torităţi a fost că noua unitate de cardiologie condusă de medicul Cârstoveanu nu funcţionează din cauză că nu s‑au ocupat posturile. Motivul real este acela că medicul a interzis personalului să pri­mească mită. Acest lucru înseamnă că aparatele de ultimă generaţie stau nefolosite, pentru că experţii nu se obosesc să aplice pentru joburi aici, ştiind că nu-şi pot suplimenta veniturile. Mulţi medici, dezamăgiţi, au părăsit România, care cheltuieşte numai 4% din PIB pe sănătate – circa jumătate din procentul cheltuit de Europa de Vest. Anul trecut, circa 2.800 de medici români – descurajaţi de sistemul învechit şi corupt şi de salariile mici – au plecat să lucreze în Occident. 

Ajutor pentru Andrei

Totuşi, minuni se întâmplă la Spitalul „Marie Curie”. Doctorul Cârstoveanu supraveghează cazul lui Andrei, un copil de etnie romă în vârstă de 8 luni, născut din părinţi minori. Intestinele sale sunt aproape inexistente. Micuţul, care cântăreşte circa două kilograme, nu avea şanse de supravieţuire la naştere, dar luptă pentru viaţă. Andrei ar putea fi operat în SUA, dar suma de câteva sute de mii de dolari este mult prea mare.  

Cele mai citite

Amazon extinde investițiile în inteligența artificială: 4 miliarde de dolari suplimentari pentru startup-ul AI Anthropic

Amazon a anunțat vineri o investiție suplimentară de 4 miliarde de dolari în startup-ul de inteligență artificială Anthropic, fondat de foști lideri ai OpenAI,...

Avocații solicită clarificări din partea MAI privind dificultățile înmatriculării autoturismelor către cabinetele de avocatură

Ei cer clarificarea situației legate de refuzul înmatriculării provizorii a autoturismelor utilizate de cabinetele de avocatură Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a inițiat...

Situație grea în Kursk pentru armata ucraineană. A pierdut 40% din teritoriul pe care-l controla din vară

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după...
Ultima oră
Pe aceeași temă