5 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialThe Guardian: Cazul torționarului Vișinescu, un Nürnberg românesc

The Guardian: Cazul torționarului Vișinescu, un Nürnberg românesc

Procesul torționarului Alexandru Vișinescu, programat să înceapă mâine, este comparat de presa străină cu Nurnberg. Fostul șef al penitenciarului Râmnicu Sărat este judecat pentru infracțiuni contra umanității.

Comparat cu procesele în care membri ai conducerii Germaniei naziste au fost inculpați, cazul celui mai cunoscut torționar românesc are prima înfățișare la tribunal mâine.

Astfel, personaj principal va fi Alexandru Vișinescu, 88 de ani, fost director al penitenciarului Râmnicu Sărat, scrie ziarul britanic The Guardian, preluând un material al agenției de știri AFP.

Alexandru Vișinescu este acuzat de instaurarea unui regim de exterminare la cunoscutul penitenciar, pe care l-a condus din 1956 până în 1963.

“În rolul său de comandant, i-a supus pe deținuți la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe”, acuză rechizitoriul procurorilor, citat și de ziarul The Guardian.

Cel puțin 14 deținuți au murit pe timpul mandatului său, iar mulți dintre cei care au scăpat vii au ieșit pe poarta închisorii traumatizați sau desfigurați pe viață.

„Frigul, izolarea, foamea“

 

Penitenciarul Râmnicu Sărat era supranumit“Închisoarea Tăcerii” pentru că deținuții erau închiși la carceră și nu aveau voie să primească vizitatori.

Publicația britanică îl citează pe unul dintre supraviețuitorii lagărului, Valentin Cristea, care își amintește “frigul, izolarea, foamea”.

Fostul inginer, acum în vârstă de 84 de ani, a fost condamnat în 1956 pentru “divulgarea unor secrete de stat” unei mătuși care făcea parte din rezistența anticomunistă. Pentru asta, a petrecut șapte ani în închisoare.

O văduvă a unui alt deținut – generalul Ion Eremia, decedat în 2003 – a povestit ziariștilor străini despre tratamentele inumane la care a fost supus soțul său.

“Într-o zi de iarnă a fost forțat să stea ore întregi cu picioarele goale, într-o găleată cu gheață”, spune Nicoleta Eremia. “Acest bărbat solid cântărea nu mai mult de 30 de kilograme și abia putea merge când a ieșit din închisoare”, continuă ea.

Activiștii speră ca acesta să fie primul din cel puțin alte 30 de procese intentante foștilor oficiali comuniști.

“Acest proces este extrem de important pentru că, pentru prima dată, un instrument al terorii comuniste se va afla în fața justiției”, a spus pentru AFP Radu Preda, șeful Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Procesul vine la un sfert de secol de la căderea regimului Ceaușescu, scrie The Guardian. Vișinescu se declară nevinovat și se apără spunând că el doar urma ordinele superiorilor.

Mulți dintre oficialii comuniști au scăpat nepedepsiți. Deși câteva nume mari au fost condamnate pentru genocid, multe dintre sentințe au fost reduse. Presiunea societății civile a crescut, multe voci au cerut pedepse pentru cei vinovați de întemnițarea a peste 600.000 de dizidenți, începând cu 1940.

Procesul lui Alexandru Vișinescu ar putea dura luni, posibil ani. O piedică ar putea fi starea acestuia de sănătate, avocatul torționarului vorbind despre “starea precară de sănătate fizică și mentală” a clientului său.

 

Acest proces este extrem de important pentru că, pentru prima dată, un instrument al terorii comuniste se va afla în fața justiției.“ – Radu Preda, directorul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, citat de AFP și Guardian

Cele mai citite

Fermierii cer credite pe termen lung, băncile promit creșterea finanțării în agricultură

Fermierii din România reclamă dificultăți în accesarea capitalului și solicită împrumuturi pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru a putea...

Declarația de avere a lui Călin Georgescu: simplitate și transparență financiare

Călin Georgescu nu are datorii, iar veniturile sale provin exclusiv din activitatea didactică Potrivit declarației de avere, publicată pe site-ul BEC, Călin Georgescu arată tuturor...

Andrei Borza, decizie curajoasă! A refuzat un milion de euro din Arabia Saudită pentru a juca în Serie A

Andrei Borza, fundașul lateral stânga al Rapidului, este aproape de un transfer în Serie A, după ce a respins o ofertă uriașă din Arabia...
Ultima oră
Pe aceeași temă