» Pentru sesiunea din acest an a testelor nationale sunt inscrisi 7193 de elevi de clasa a VIII-a.
» Elevii au avut la dispozitie subiectele pe site-ul MECT.
Ieri s-a desfasurat proba de limba si literatura romana la testele nationale de la finalul clasei a VIII-a. La nivelul judetului Constanta, pentru sesiunea din acest an a Testelor Nationale sunt inscrisi in total 7193 elevi. Pentru comisiile din centrele de examen, centrele zonale de evaluare si pentru evaluatori si asistenti sunt mobilizate 1750 de cadre didactice. Reprezentantul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului pentru monitorizarea activitatii pe perioada desfasurarii Testelor Nationale este inspectorul pe activitati educative, profesor Daniela Calugaru. Elevii au avut de rezolvat trei subiecte. Primul a cuprins o poezie la prima vedere cu noua itemi de gramatica si literatura. La al doilea subiect copiii au avut de facut o cerere, iar la ultimul o compunere si in plus de motivat ca poezia de la primul subiect, scrisa de Ana Blandiana, apartine genului liric. Cristina Ivan, inspector de limba si literatura romana, a declarat ca elevii din Constanta au avut la dispozitie variantele de subiecte pe site-ul Ministerulului Educatiei, Cercetarii si Tineretului inca din februarie. Tinerii au avut acces la subiecte, acestea fiind discutate in majoritatea unitatilor de invatamant in timpul orelor de curs, astfel incat nici macar prima parte nu a fost total necunoscuta elevilor. Nivelul de dificultate al subiectelor a fost mediu. Cristina Ivan a declarat ca este increzatoare in reusita elevilor constanteni, care nu ar avea motive sa dea gres. z
Sali de depozitare a obiectelor
Candidatii au intrat in Centrul de Examen la proele scrise in intervalul 7.30-8.30 cu C.I., B.I. sau certificatul de nastere. Pe usa fiecarei sali sunt afisate extrase din metodologie, pe care elevii trebuiau sa le citeasca. In fiecare centru s-a infiintat o sala de depozitare a obiectelor personale, aflata cat mai aproape de intrarea in centrul de examen, care a fost supravegheata de unul dintre asistenti. Obiectele nepermise in sala de examen sunt lasate in sala de depozitare, unde elevii le introduc intr-un plic impreuna cu un bilet pe care este scris numele fiecaruia. Din momentul extragerii variantei de testare nici un elev nu mai poate intra sau parasi sala de clasa.