Când premierul României declară despre preşedintele suspendat că este „un nemernic”, „cel mai mare mincinos din istoria României”, „un scorpion care ucide totul în jurul său”, că „nu are ruşine şi onoare, are doar dorinţa de a nu ajunge în faţa justiţiei”, că „îşi joacă viaţa şi libertatea”, aşa cum a făcut-o Victor Ponta vineri seară, ce reuşeşte să transmită, de fapt, este că de suspendarea preşedintelui atârnă toată cariera sa politică.
Violenţa de limbaj denotă în acest caz nu agresivitate, ci disperare. Ponta ştie că, dacă Băsescu nu va fi demis, el nu are decât o singură soluţie, să demisioneze. Ceea ce poate însemna încheierea definitivă a carierei sale politice, deoarece una este o demisie într-un context politic de rutină şi alta este una survenită ca urmare a unui comportament scandalos.
Seria de lovituri primită după dezvăluirea plagiatului său a culminat cu decredibilizarea totală în faţa partenerilor externi prin participarea sa la operaţiunea de suspendare a preşedintelui. Doar imaturitatea l-a împiedicat să anticipeze că nimeni nu se va lăsa păcălit de declaraţiile sale că Parlamentul l-a suspendat pe Traian Băsescu, nu Guvernul, câtă vreme suspendarea a fost securizată de modificările de lege adoptate prin ordonanţe de urgenţă.
Dacă demiterea preşedintelui eşuează, va fi considerat principalul vinovat de un dezastru politic ce va costa scump partidul. Pentru că el este cel ce a dat verde suspendării, împotriva avertismentelor unor colegi asupra riscurilor acestei mişcări.
Nici dacă demiterea va fi încununată de succes, Ponta nu va avea viaţă uşoară. Cei care au cel mai mult de câştigat din scoaterea din joc a lui Băsescu sunt, în primul rând, Dan Voiculescu şi Crin Antonescu.
Fie dacă refuză ca PSD să nominalizeze un candidat propriu la prezidenţiale, pentru a nu rupe Uniunea Social Liberală, proiectul politic ce îi conferă legitimitate, fie dacă va ceda presiunilor din partid şi îl va nominaliza pe Oprescu, formaţiunea sa riscă să piardă poziţia de prim partid al ţării, care azi pare incontestabilă. Cu Antonescu preşedinte interimar, PNL se va bate de la egal cu PSD la prezidenţiale. Iar dacă Antonescu este confirmat preşedinte prin votul popular, PNL îi poate chiar învinge la parlamentare.
Însă cel mai mare risc pentru Ponta, dar şi pentru PSD vine, se pare, din altă parte. De la originile sale politice. De la cel ce i-a spus „micul Titulescu”. De la Adrian Năstase.
Nu sunt puţini cei care spun că mult discutatul „testament politic” al fostului premier, ce trebuia citit public la Spitalul de Urgenţă a doua zi după arestare, ar fi mai degrabă o exprimare eufemistică pentru ameninţarea cu dezvăluiri compromiţătoare pe care le-a transmis-o unora dintre colegii din PSD şi PNL. În spatele „testamentului” s-ar afla, de fapt, un rechizitoriu comprehensiv la adresa foştilor complici din timpul guvernării sale. O lungă listă de informaţii năucitoare despre infracţiunile comise de aceştia, care nu îl ocolesc nici pe Victoraş Ponta.
Ar da Adrian Năstase o asemenea lovitură partidului şi colegilor săi? La disperare, dacă îşi va da seama că nu mai are nimic de pierdut, da. Motive are cu duiumul. Ca să se răzbune pentru că l-au lăsat să intre la închisoare. Doar pe el! Că nu au făcut suficient pentru a-l scăpa – inclusiv, sau mai ales, să negocieze cu Traian Băsescu. Pentru că i se pare nedrept ca el să fie simbolul corupţiei în această ţară, în condiţiile în care ştie sute de politicieni, funcţionari şi oameni de afaceri care merită aceeaşi distincţie. Pentru că ştie că, deşi Băsescu îşi are contribuţia sa, este totuşi ceva adevărat în ce spune. Şi anume că multe dintre dosarele sale penale au fost începute plecând de la denunţurile unor colegi.
Pentru că nu mai are nimic de pierdut. Pentru că printr-un gest eroic, poate singurul pe care l-a făcut vreodată în interesul ţării, îşi va reabilita numele. Poate pentru că vrea să aleagă, în al doisprezecelea ceas, să rămână în istorie ca un bărbat adevărat.
Explică multe această variantă. Inclusiv de ce Băsescu susţine că momentul condamnării lui Năstase a declanşat criza – pentru că liderii PSD ar fi înţeles că trebuie să-l scoată urgent din închisoare, cu orice preţ, pentru a-l împiedica să pornească avalanşa de dezvăluiri, iar singura cale era să-l debarce pe el.
Explică şi de ce Năstase a ales să folosească termenul de „testament” pentru ceea ce în momentul arestării părea că va fi un banal şi patetic mesaj politic menit să-i reconfirme statutul de victimă a regimului Băsescu. Ştia că, după acel document, dispariţia sa ca om politic va fi definitivă. Cine mai poate aspira la vreo poziţie de vârf într-un partid sau la vreo demnitate publică după ce îşi bagă la apă foştii colegi? Şi mai ales după ce îşi confirmă practic sentinţa, recunoscând de bunăvoie că panoplia penală de care a avut cel puţin cunoştinţă este mult mai largă decât cea pentru care a fost condamnat.
Dacă „testamentul politic” ar fi fost doar o mică scenetă din vodevilul kitschos jucat pentru a câştiga simpatie pentru fostul premier şi a mai creşte ura faţă de Băsescu şi procentele USL – aşa cum am crezut şi eu la momentul respectiv -, de ce s-a renunţat la citirea ei? Impactul unei scrisori de adio lacrimogene ar fi fost zero. Cu sau fără ea, tot aia. Şi atunci, de ce a fost atâta tevatură la televiziunile de casă ale puterii dacă „testamentul” ar fi fost o scrisoare banală, care l-ar fi demonizat, a suta oară, pe Băsescu? De ce nu s-a consumat până la capăt şi acest episod?
Declaraţia publică prin care Andrei Năstase a anunţat, pe 22 iunie, că „testamentul” nu va mai fi citit conţine o contradicţie în ton. Pe de o parte, a spus că tatăl său „i-a interzis să dea publicităţii «testamentul lui politic»”. Pe de altă parte, motivul renunţării este unul cusut cu aţă albă – „dat fiind numărul foarte mare de prieteni care au dorit să participe la întâlnirea de astăzi din faţa Spitalului Floreasca, fapt care ar perturba activitatea spitalului şi a zonelor limitrofe”. Evident, „testamentul” putea fi citit în orice alt loc. În studio la Gâdea, de exemplu, iar audienţa ar fi fost mult mai mare.
În acelaşi timp, a precizat: „Am decis, acum, să nu mai fac declaraţia publică anunţată”. A trecut o lună aproape de la acel moment şi „testamentul” tot nu a fost citit.
Şi încă un amănunt. Când Andrei Năstase a vorbit pentru prima oară despre documentul tatălui său şi a spus că a doua zi îl va citi public, a motivat gestul astfel: „(…) Tata are acum, mai mult ca niciodată, nevoia să ştie că nu este singur. Să simtă de această zi a lui, când, cu ajutorul lui Dumnezeu, va putea împlini 62 de ani de viaţă, că încă sunt oameni care-l privesc ca noi…”.
Explică şi de ce PSD, familia sa politică, face în continuare demersuri aparent absurde pentru a-i da satisfacţie, deşi ele irită şi mai tare Comisia Europeană într-un moment critic, înaintea raportului MCV – cum ar fi cererea ministrului Justiţiei, Titus Corlăţean, de anchetare a judecătoarelor care l-au condamnat. Justifică şi de ce Adrian Năstase şi-a retras cererea de întrerupere a pedepsei. El vrea să scape definitiv de condamnare, nu să i se întrerupă executarea ei. Să fie, practic, reabilitat.
Dacă acest scenariu, despre care mulţi pesedişti vorbesc deja deschis, este adevărat, avem şi explicaţia urgenţei nemiloase de înlăturare a lui Traian Băsescu de la Cotroceni. Ea ar trebui să deschidă calea graţierii lui Adrian Năstase. Şi poate fi de înţeles de ce preşedintele ales trebuie împiedicat cu orice preţ să se întoarcă în funcţie, indiferent ce spun europenii, americanii, mexicanii sau filipinezii.
Indiferent cât de mult se afundă România în aceste zile, pentru gaşca penală de la putere este de un milion de ori mai important ca Năstase să nu toarne tot ce ştie despre ei. Şi îi vor promite orice, vor ţine referendumul o lună dacă e nevoie, doar ca să-şi asigure supravieţuirea politică, dar şi libertatea.
Se explică astfel şi de ce nu doar Victor Ponta, cât mai ales socrul său, Ilie Sârbu, doi dintre cei care s-au opus vehement, în prima fază, suspendării lui Băsescu, au devenit brusc orchestratorii ei. Miza pierderii funcţiei de premier este apă de ploaie faţă de riscul ca posibilele afaceri murdare care îi leagă de Adrian Năstase să iasă la iveală.
Nu trebuie uitat nici că Ilie Sârbu a fost un apropiat al lui Angelo Miculescu, socrul lui Năstase, fost ministru al Agriculturii în perioada comunistă. Legăturile sale cu Adrian şi Dana Năstase depăşesc cu mult zona politicii. Sunt legături aproape de familie, ceea ce, dincolo de simple obligaţii de solidaritate, ar putea presupune şi riscul scoaterii unor schelete din dulap.
Presiunea în favoarea graţierii lui Năstase poate justifica şi de ce Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a ţinut să o contrabalanseze, cerând ca Antonescu să nu acorde nici o graţiere în perioada interimatului.
Partea cea mai proastă pentru PSD este că din acest punct de vedere nu au rezolvat mare lucru cu suspendarea lui Băsescu. Antonescu nu este dispus, cel puţin deocamdată, să-l graţieze pe Năstase. De ce? Pentru că şi-ar compromite şansele la câştigarea alegerilor prezidenţiale. Şi – coşmarul coşmarurilor – s-ar putea să nu o facă nici dacă Băsescu va fi demis. Din acelaşi motiv.
Cu toate acestea, dacă Băsescu va fi înlăturat, Antonescu ar putea fi totuşi convins să revină la sentimente mai bune faţă de mentorul lui Victor Ponta. Poate cu vorba bună, în numele solidarităţii USL-iste, poate cu dosarul său de la Securitate, care se tot iţeşte de vreo câteva zile prin conversaţii purtate la ceas de seară de prietenii săi din PSD.
Totul depinde însă de soarta referendumului. Demiterea lui Băsescu ar echivala cu păstrarea în continuare sub lacăt a detaliilor mizerabile din timpul guvernărilor PSD şi cu întoarcerea României la liniştea complice din vremurile idilice în care clanurile mafiote îşi împărţeau banii publici în bună înţelegere.
Rămânerea lui Băsescu în funcţie, pe de altă parte, ar putea pune capac răbdării lui Adrian Năstase. Însă, chiar dacă acest lucru nu se întâmplă, iar promisiunile sau ameninţările colegilor săi se dovedesc a fi mai puternice, poate nu ar fi rău ca preşedintele să-l graţieze. Cu o singură condiţie. Să mărturisească procurorilor absolut tot ce ştie despre infracţiunile comise de colegii săi, la care a fost complice sau nu. Şi să accepte să devină martor al acuzării în toate dosarele care se vor deschide. Ce curăţenie ar începe, atunci, în România!
Nu este exclusă însă şi o a treia posibilitate: testamentul-rechizitoriu al lui Adrian Năstase să apară înainte de referendum, caz în care dezvăluirile sale vor tranşa definitiv rezultatul încercării de demitere a preşedintelui.
