2.8 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăSpecialTeroare la operă - actul final

Teroare la operă – actul final

Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco (PSD) i-a cerut directorului Teatrului Muzical ,,Nae Leonard”, Florin Melinte (PSD), să demisioneze din funcţie, reproşându-i modul abuziv în care conduce instituţia teatrală. ,,Îi cer în mod oficial demisia domnului Florin Melinte, directorul Teatrului Muzical.

El nu mai are sprijinul grupului de consilieri PSD şi vom face toate demersurile ca el să nu mai ocupe funcţia de director. O instituţie de cultură trebuie să facă cultură şi nu ceea ce se întâmplă la Teatrul Muzical. Îmi pare rău pentru angajaţii teatrului care în ultimii ani au suferit multe nedreptăţi. Noi, consilierii PSD, refuzăm să mai fim asemuiţi ca şi imagine cu Melinte”, a spus viceprimarul care i-a reproşat regimul de teroare instaurat în teatru: „Îi reproşăm nenumăratele situaţii conflictuale generate de el în relaţia cu angajaţii teatrului, totul culminând, vineri, când artiştii, deşi fuseseră convocaţi la o repetiţie, nu au fost lăsaţi să intre în teatru. Modul său de a se comporta cu angajaţii şi regimul de teroare pe care l-a instaurat în teatru, nu este corect pentru o instituţie de cultură”. Stilul abuziv al lui Melinte a determinat mulţi artişti de valoare să părăsească teatrul gălăţean, printre aceştia fiind fostul prim-balerin al Operei Naţionale Constantin Floriean, prim-balerina Anne Marie Vretos şi scenograful Anton Hirchorn. A fost înfiinţată o comisie de anchetă a Consiliului municipal. Florin Melinte a păgubit bugetul municipalităţii cu sume imense, la 4 miliarde de lei vechi fiind cifrate numai daunele plătite salariaţilor care au contestat în instanţă deciziile sale abuzive. Conform unui raport al Gărzii Financiare, nici o achiziţie nu s-a făcut prin utilizarea procedurilor legale de achiziţii publice. Melinte e cercetat penal în dosarul nr.6887/P/2006 pentru abuz în serviciu, art. 246 şi 248 CP, delapidare – art. 215 CP şi deturnare de fonduri, art. 302 CP. Dosarul are lăţimea de un metru.

Cu teatrul la produs, prin Europa

În urmă cu câţiva ani, postul de radio german Hessischen Rundfunk şi Manola Romalo, corespondenta în Germania a „României libere”,  relatau cum a organizat Melinte un turneu de o lună în Germania: teatrul apărea pe afişe cu identitate falsă, ca „Opera de Stat Galaţi”, banii erau încasaţi de Melinte, care în contractul încheiat cu o agenţie de impresariat din Frankfurt nu apărea ca director, ci ca producător, iar cei 130 de actori şi tehnicieni erau în concediu de odihnă, având încheiate contracte individuale pentru acel turneu cu „producătorul” Melinte. După alt turneu în Germania, artiştii şi-au câştigat în instanţă diurnele în valoare de 29.600 euro. 

Cele mai citite

Comisia electorală din Polonia revine asupra deciziei privind finanțarea partidelor de opoziție

Comisia Electorală a Poloniei a decis să anuleze decizia anterioară prin care respingea raportul financiar pe 2023 al partidului naționalist Lege și Justiție (PiS),...

Jimmy Carter, fostul președinte al SUA și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a murit la 100 de ani

Președinția sa de un singur mandat a fost marcată de acordurile de la Camp David din 1978 dintre Israel și Egipt, care au adus...

Pep Guardiola renunță la lupta pentru titlu. „Nu există nicio șansă!”

Manchester City a obținut o victorie importantă în deplasarea contra lui Leicester, scor 2-0, în etapa cu numărul 19 din Premier League. Deși „cetățenii”...
Ultima oră
Pe aceeași temă