14 iulie nu va mai fi niciodată doar ziua în care Franța sărbătorește căderea Bastiliei. Va fi ziua în care Franța își va aminti că 84 de oameni nevinovați au fost pulverizați pe cea mai faimoasă promenadă din lume și că Franța, dimpreună cu întreaga lume civilizată, se află în stare de război cu barbaria islamistă.
Le Monde a publicat azi un material interesant și sugestiv despre atacurile cu „mașini-berbece” din…Israel. Potrivit articolului, „Mașina este o armă imprevizibilă. Aceasta este constatarea făcută de multă vreme de serviciile de securitate israeliene. În lunga sa experiență cu atentatele palestiniene, statul evreu s-a confruntat adesea cu utilizarea vehiculelor, mai ales a mașinilor-berbece, dar, de asemenea a tractoarelor (2014) și buldozerelor (2008). Autoturismul clasic, banal, familial, nedetectabil este cel mai folosit.
Așa s-a întâmplat de exemplu în toamna lui 2014 și apoi, din nou, cu începere de la 1 octombrie 2015, începutul unei escalade a violenței. Începând de la acea dată, potrivit Shin Bet (serviciul de securitate intern), au existat peste 300 de atacuri și tentative de atacuri, dintre care 180 atacuri cu cuțitul, peste 90 cu arme de foc și 30 cu mașini-berbece (…). 34 de israelieni și 210 palestinieni au fost uciși în nouă luni.”
Citatul este relevant în multe feluri. Pe de o parte, cel mai important ziar francez apelează la singurul stat care are o experiență deopotrivă vastă și sinistră cu genul de atac petrecut aseară la Nisa. Pe de alta, în fața atacurilor teroriste repetate, Le Monde renunță la campania aproape neobosită de angelizare a „rezistenței palestiniene” și de diabolizare a Israelului și recunoaște implicit că „suntem toți în aceeași barcă” în fața terorismului. Dar cel mai important mesaj este că, după atacurile din ianuarie și noiembrie de la Paris și acum la Nisa, Franța începe să se simtă sub asediul grupărilor teroriste cam la fel cum este Israelul de zeci de ani și apelează la singura țară care are o experiență extinsă cu asediul islamist.
Ziarele din această dimineață sunt pline de fotografii cu zeci de cadavre răspândite de-a lungul a sute de metri pe celebra Promenade des Anglais, dintre care se pare că cel puțin zece sunt copii, imagini care îți întorc stomacul pe dos de durere și revoltă. Cum a fost posibil ca așa ceva să se întâmple? Un „analist” de la cotidianul Liberation complet inept își exprima speranța acum câteva ore la BBC că reacția franceză după acest atac să fie exact aceeași cu reacția de după atacul de la Charlie Hebdo și masacrul de la Bataclan: solidaritate, unitate, toleranță etc. Pentru că primele două dăți a funcționat de minune!
Atacul de la Nisa s-a produs pentru că polițiștii de la barierele de pe Promenadă l-au lăsat pe terorist să treacă în virtutea prejudecății că, fiind ziua națională, toată lumea este bine intenționată, vrea să se bucure de artificii și de briza mării. Rezultatul acestei erori de judecată sunt doi kilometri de șosea presărați cu morți.
Prima concluzie este că buna credință și bunele intenții nu mai pot fi prezumate. Este o schimbare dramatică de gândire pentru serviciile de securitate franceze și societatea franceză în general, dar este o schimbare absolut necesară dacă Franța vrea să prevină atacuri viitoare. Să treacă de la impresia că totul este bine în lume, iar atacurile teroriste sunt evenimente izolate, ce pot fi atribuite unor indivizi izolați și alienați, la conștientizarea faptului că sunt ținta unui asalt din partea unei ideologii barbare, islamismul.
Chiar și acum, când scriem, sunt o mulțime de voci care subliniază că atacatorul de la Nisa pare să fie un ins izolat, care a acționat din proprie intenție, fără legături formale cu conducerea Statului Islamic.Un nebun, un lup singuratic. Ceea ce se pierde din vedere este că și atacatorul de la Orlando era tot un lup singuratic, cum lupi singuratici erau și autorii atacurilor din San Bernardino. Toți au fost însă radicalizați pe rețelele de socializare islamiste. Iar cuvântul de ordine aici este „rețele”. Nebuni care să se sacrifice pentru cauză se găsesc întotdeauna, importante sunt însă rețelele care îi recrutează pe acești nefericiți și care se folosesc de ei pentru scopul mai larg care este distrugerea civilizației occidentale.
După ce a fost atacată de trei ori în mai puțin de doi ani, Franța pare să adopte mentalitatea de asediu a Israelului, conștiința faptului că este un bastion de civilizație aflat sub atac constant. Nu este pentru nimeni o veste bună că guvernul de la Paris a prelungit starea de urgență și că anumite libertăți civile continuă să fie suspendate, dar aceasta pare să fie noua normalitate în Franța. Starea de urgență permanentă. Iar dacă starea de asediu permanentă începe să devină normalitatea în Franța, care stă în inima civilizației europene, starea de asediu va deveni normalitatea în întreaga Europă.
Soluția nu este însă baricadarea în spatele unor ziduri iluzorii, pentru că nu există ziduri suficient de înalte care să ne ferească de terorism. Cazul Israelului este, din nou, relevant. În pofida zidului ridicat, teroriștii recurg la mașini de familie, tractoare și buldozere. Din statistica Shin Bet citată reiese că cele mai multe atacuri au fost duse la îndeplinire de sinucigași înarmați cu cuțite și va trebui să ne așteptăm ca astfel de atacuri să devină tot mai frecvente și în Europa în viitor.
Soluția este să trecem de la apărare, de la încercarea de a preveni atentate viitoare, la atac. La o ofensivă globală de destructurare a rețelelor islamiste nu numai afară, în Siria, Irak, Libia sau Afganistan, dar mai ales în interior, aici, acasă. Ceea ce înseamnă abandonarea a zeci de ani de politică de acomodare și neglijare a pericolului islamist din inima Europei. Dar, când ești lovit din nou și din nou și din nou, ori ripostezi, ori te sinucizi.
