Terminalul 3 al Aeroportului din Copenhaga a fost evacuat, miercuri, după ce un bagaj suspect a fost descoperit, informează presa internațională.
Potrivit unei purtătoare de cuvânt, Sisse Hansen, îmbarcările au fost mutate pe alte terminale, după ce a fost semnalat un bagaj suspect. Mai mult, ea a adăugat că poliția desfășoară o anchetă.
Citește și: Cursă aeriană Marea Britanie – SUA, soldată cu incidente
În același timp, compania de transport cu metroul a anunțat că stația de metrou din aeroport nu poate fi folosită.
Poliția din Copenhaga a precizat într-o postare pe Twitter că se îndreaptă spre o ‘situație suspectă pe aeroportul Kastrup’ și că terminalul 3 este evacuat.
Citește și: Autoritățile americane și canadiene: Nu au fost găsite dispozitive explozive la bordul avioanelor Air France
Poliția daneză a ridicat miercuri nivelul de alertă pentru riscuri de atac terorist la al doilea cel mai ridicat grad, la cinci zile după atentatele de la Paris, soldate cu 129 de morți și aproximativ 350 de răniți.